ICCJ. Decizia nr. 1151/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1151
Dosar nr. 3473/200.
Şedinţa publică din 16 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin notificările adresate A.P.A.P.S. şi înregistrate sub nr. 135 şi respectiv nr. 146 din 16 iulie 2001, reclamanţii S.N. şi S.V. au solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, fiecare pentru o cotă de 0,5/4 din terenul aferent imobilului înscris în C.F. nr. 14349 Sânnicolau Mare, nr.top.12100/4495 – 4496/2, teren cu construcţii pentru depozitul P., în suprafaţă de 111 mp, aflat în prezent în proprietatea SC P. SA.
Deşi reclamanţii au revenit, la data de 15 noiembrie 2001 cu o cerere prin care solicitau un răspuns la notificările lor, A.P.A.P.S. nu s-a conformat, situaţie în care aceştia au înregistrat o acţiune, în temeiul art. 10, art. 27 şi art. 31 din Legea nr. 10/2001, la Tribunalul Timiş, la data de 7 februarie 2002, prin care au mai chemat în judecată, în calitate de pârâţi şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, precum şi SC P. SA Timişoara.
Reclamanţii au arătat că sunt moştenitorii proprietarului tabular S.V., în calitate de fii, că imobilul pentru care solicită măsuri reparatorii a fost naţionalizat, iar parcela aferentă drepturilor lor succesorale a fost înstrăinată în cadrul procesului de privatizare, fără ca reclamanţii să cunoască deţinătorul.
Prin sentinţa nr. 1058/Pi din 6 noiembrie 2002 a Tribunalului Timiş, secţia civilă, s-a admis în parte acţiunea reclamanţilor.
Instanţa a constatat că reclamanţii sunt moştenitori legali ai defunctului S.V., fost coproprietar asupra cotei de ¼ din imobilul înscris în C.F. nr. 14349 Sânnicolau Mare, nr.top. 12100/4495 – 4496 care a trecut în proprietatea Statului Român cu titlu de naţionalizare.
De asemenea s-a constatat că reclamanţii sunt persoane îndreptăţite potrivit Legii nr. 10/2001 la măsuri reparatorii prin echivalent constând în acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionale pe piaţa de capital.
S-a respins petitul privind stabilirea cuantumului acestor acţiuni.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că reclamanţii şi-au dovedit calitatea de moştenitori cu certificatul de calitate nr. 712 din 12 octombrie 2001, iar dreptul de proprietate al antecesorului lor rezultă din extrasul de carte funciară.
Imobilul a trecut în proprietatea Statului cu titlu de naţionalizare, astfel că reclamanţii, ca persoane îndreptăţite în sensul Legii nr. 10/2001 au dreptul la măsuri reparatorii, prin echivalent constând în acţiuni, aşa cum de altfel au şi solicitat.
Instanţa de fond a stabilit că obligaţia acordării reparaţiei sub forma acţiunilor revine pârâtei A.P.A.P.S., conform art. 27 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, urmând ca valoarea acestora să fie stabilită separat, eventual cu ocazia soluţionării unei cereri disjunse privind obligarea A.P.A.P.S. de a emite decizie motivată la cererea reclamanţilor de despăgubire prin echivalent.
Împotriva sentinţei nr. 1058/Pi din 6 noiembrie 2002 a Tribunalului Timiş, secţia civilă, au declarat apel reclamanţii, criticând-o pentru respingerea cererii privind stabilirea cuantumului despăgubirii.
Apelul a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 71 din 7 mai 2003 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
S-a reţinut că, deşi prin sentinţă s-a admis în parte acţiunea faţă de toţi pârâţii, din considerentele acesteia rezultă că, în realitate, numai A.P.A.P.S. are obligaţia legală de plată a despăgubirii constând în acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital, în temeiul art. 27 din lege.
S-a mai reţinut că reclamanţii sunt obligaţi, în baza art. 31 din Legea nr. 10/2001 să negocieze cu persoana deţinătoare a imobilului atât valoarea cât şi modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii, astfel că instanţa nu se poate substitui acesteia, motiv pentru care s-a apreciat că, în mod corect s-a respins cererea de stabilire a valorii acţiunilor pretinse şi, deci, apelul a fost respins ca nefondat.
La data de 5 iunie 2003, în termen legal, reclamanţii au declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, criticând-o pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ.
Recurenţii critică instanţa de apel pentru că nu a admis cererea de efectuare a unei expertize pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor, precum şi pentru că le-a respins cererea vizând aceste despăgubiri.
Recurenţii susţin că instanţa a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 28 şi art. 31 din Legea nr. 10/2001, permiţând A.P.A.P.S. să beneficieze de efectele propriei culpe constând în omisiunea emiterii unei decizii sau dispoziţii motivate privind valoarea şi modalitatea despăgubirii, omisiunea invitării recurenţilor la negociere şi, eventual, a întocmirii procesului-verbal de divergenţă, ceea ce echivalează, în opinia acestora, cu îngrădirea dreptului lor la justiţie, prin lăsarea persoanei îndreptăţite la dispoziţia unei autorităţi administrative.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează.
Instanţele care s-au pronunţat în cauză au stabilit corect că reclamanţii recurenţi sunt persoane îndreptăţite în sensul art. 3 lit. a) şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, ca succesori legali ai proprietarului imobilului de la data naţionalizării lui.
De asemenea s-a stabilit corect că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 27 alin. (1) şi (2) din lege, reclamanţii recurenţi având dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, constând în acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital, conform solicitării lor exprese din notificări şi din acţiune.
În ce priveşte valoarea măsurilor reparatorii, respectiv valoarea acţiunilor, aceasta se stabileşte, potrivit art. 28 alin. (1) din lege, prin negociere.
Este adevărat că, în termenele şi în condiţiile stabilite prin art. 28 şi art. 29 din lege, pârâta-intimată A.P.A.P.S. (devenită A.V.A.S., prin OUG nr. 23/2004 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare a A.V.A.B. prin comasarea prin absorbţie cu A.P.A.P.S.) trebuia să emită o decizie sau o dispoziţie, pe baza avizului organelor teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, care conferea reclamanţilor-recurenţi dreptul de a primi acţiuni.
De asemenea, legea prevede în art. 31 alin. (1) şi (2) că, în ipoteza nerealizării acordului privind valoarea şi modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii se încheie un proces-verbal de divergenţă, persoana îndreptăţită având la dispoziţie un termen de 6 luni pentru a se adresa instanţei competente în vederea stabilirii valorii măsurilor reparatorii, prilej cu care se administrează în mod obligatoriu proba cu expertiză.
Recurenţii-reclamanţi au omis să arate că, încă în faza judecăţii la instanţa de fond, prin încheierea din 25 septembrie 2002 s-a disjuns cererea lor care avea ca obiect obligarea A.V.A.S. de a emite o decizie motivată privind valoarea acţiunilor solicitate, urmând ca judecata ei să se facă separat.
Acesta a fost unul dintre argumentele pentru care, în mod corect s-a respins petitul privind stabilirea cuantumului acţiunilor.
În acest context, criticile din recurs privind greşita interpretare şi aplicare a legii sunt nefondate, iar motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu-şi găseşte suport în cauză.
Aşa cum s-a arătat, legea cuprinde o procedură specială pentru stabilirea valorii acţiunilor şi eliberarea lor persoanelor îndreptăţite, iar în cazul nerespectării ei de către una dintre părţile implicate, în speţă A.V.A.S., modalitatea de obligare a acesteia de a o respecta o constituie acţiunea în justiţie, reclamanţii acţionând în acest sens şi urmând să obţină, pe cale litigioasă, satisfacerea drepturilor lor legale.
Motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., invocat în cererea de recurs este nefondat. Respingerea probei cu expertiza, solicitată de apelanţii-reclamanţi nu se încadrează în acest motiv care vizează încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Aşa fiind, pentru considerentele expuse se va respinge recursul, ca nefondat [art. 312 alin. (1) C. proc. civ.].
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanţii S.N. şi S.V. împotriva deciziei civile nr. 71 din 7 mai 2003 a Curţii de Apel Timişoara, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1149/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 622/2005. Civil → |
|---|
