ICCJ. Decizia nr. 1211/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1211
Dosar nr. 9777/200.
Şedinţa din 17 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 16522–16523 pronunţată în Camera de consiliu la 14 noiembrie 2003, Judecătoria sectorului 5 Bucureşti, Biroul de carte funciară, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de petenţii I.C. şi I.F., privind intabularea dreptului lor de proprietate asupra imobilului situat în sector 5.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că traducerea autorizată a unui contract de vânzare-cumpărare încheiat în Statele Unite ale Americii, depusă de petenţi, nu poate constitui titlu valabil de proprietate pentru admiterea cererii de intabulare, fără prezentarea contractului cu apostila autorităţilor competente, astfel cum prevăd dispoziţiile Convenţiei de la Haga cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine, la care România a aderat prin OG nr. 66/1999.
Instanţa a mai reţinut şi existenţa unor impedimente la intabulare în ceea ce priveşte individualizarea imobilului în cauză, care impun refacerea documentaţiei cadastrale.
Prin Decizia nr. 343 A din 23 februarie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de petenţi împotriva acestei încheieri.
Curtea a reţinut că sentinţa civilă nr. 7992/2001 a Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, invocată de petenţi, este o sentinţă de partaj care are efect declarativ şi nu constitutiv de drepturi.
Ca atare, Curtea a considerat că instanţa de fond, în concordanţă cu prevederile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, a apreciat în mod corect că sentinţa de partaj nu poate constitui titlu valabil în condiţiile art. 50 din aceeaşi lege, pentru înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al petenţilor.
În raport de aceste dispoziţii legale, s-a mai reţinut că în mod corect instanţa de fond a analizat dreptul de proprietate al petenţilor în baza actului de vânzare-cumpărare şi nu a hotărârii judecătoreşti, apreciindu-se nefondată critica potrivit căreia aplicarea apostilei nu este obligatorie.
A mai reţinut instanţa de apel că şi critica privind individualizarea imobilului este nefondată, cu motivarea că există neclarităţi între actul invocat de petenţi, care se referă la imobilul situat în Bucureşti, şi certificatul eliberat de Primăria Municipiului Bucureşti şi expertiza cadastrală, care prevăd identitatea între imobilul situat pe str. T. şi imobilul situat în str. E.E., nu şi cu cel situat în str. E.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs petenţii, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Susţin petenţii că în mod greşit s-a reţinut de instanţă că titlul executoriu de care aceştia se prevalează, respectiv sentinţa civilă nr. 7992/2001, nu poate constitui titlu valabil pentru înscrierea dreptului de proprietate, în condiţiile în care alin. (3) al art. 22 din Legea nr. 7/1996 prevede că hotărârea judecătorească, definitivă şi irevocabilă va înlocui actul prevăzut la alin. (1) şi (2), adică actul prin care s-au constituit ori s-au transmis în mod valabil dreptul de proprietate sau alte drepturi reale.
Petenţii mai susţin că este neîntemeiată pretinsa necesitate reţinută de instanţă ca actul de vânzare-cumpărare să fie apostilat de autorităţile competente.
Se mai învederează că sentinţa civilă nr. 7992/2001 cuprindea suficiente elemente de identificare a imobilului, astfel că şi sub acest aspect, este greşită concluzia instanţei în sensul existenţei unor neclarităţi ce constituie impedimente pentru intabularea dreptului de proprietate în favoarea petenţilor.
În recurs, petenţii au prezentat instanţei actul de vânzare-cumpărare încheiat în Statele Unite ale Americii, pe care este aplicată apostila prevăzută de OG nr. 66 din 24 august 1999, considerată necesară de instanţa de apel în vederea înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate rezultând din acest înscris.
Recursul va fi admis, pentru considerentele ce urmează.
Potrivit art. 50 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară poate fi dispusă dacă înscrisul prezentat îndeplineşte condiţiile de validitate a actului juridic, are deplină putere doveditoare, indică numele părţilor, individualizează imobilul cu număr de parcelă şi este însoţit de o traducere legalizată, dacă nu este întocmit în limba română.
Concluzia instanţei, în sensul că hotărârea de partaj, având efect declarativ de drepturi nu poate constitui titlu valabil pentru înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al pretenţiilor, este contrară dispoziţiilor art. 56 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, care prevăd obligaţia instanţei de a transmite în termen de trei zile biroului de carte funciară „hotărârea rămasă definitivă şi irevocabilă, constitutivă sau declarativă asupra unui drept real imobiliar".
Din examinarea textului evocat rezultă că şi hotărârea judecătorească declarativă asupra unui drept real imobiliar, constituie titlu valabil în condiţiile art. 50 din Legea nr. 7/1996 pentru înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate.
Pe de altă parte, cu înscrisul nou depus în recurs, petenţii au îndeplinit şi condiţia cerută de art. 4 din OG nr. 66/1999, pe actul de vânzare-cumpărare fiind aplicată apostila autorităţilor competente.
Fondată este şi critica formulată de petenţi cu privire la greşita reţinere de către instanţă a neîndeplinirii cerinţei privind individualizarea imobilului.
Astfel, deşi în sentinţa civilă nr. 7992 din 16 noiembrie 2001 se face vorbire despre imobilul situat în str. E.E., imobilul atribuit petenţilor este particularizat prin indicarea suprafeţei acestuia de 300 mp, a elementelor care îl compun (corp A şi B) şi identificarea vecinilor „la N-V teren viran fostă proprietatea E.R.".
De altfel, din expertiza tehnică topografică şi în construcţii, omologată de instanţa care a pronunţat hotărârea de partaj, rezultă că acest „teren viran, fostă proprietatea E.R." nu este altceva decât terenul situat în str. E.E., construcţiile fiind demolate.
Faţă de această împrejurare, rezultă că imobilul atribuit petenţilor este situat la nr. 2 al intrării E.E., în prezent T., în condiţiile în care în chiar dispozitivul sentinţei civile nr. 7992 din 16 noiembrie 2001 a Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti se arată că acest bun este vecin cu imobilul „fosta proprietate E.R.", situat la nr. 4 pe str. E.E.
Reţinând că cererea formulată îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 50 din Legea nr. 7/1996, pentru considerentele ce preced, va fi admis recursul declarat de petenţi, hotărârea instanţei de apel şi încheierea dată de judecătorie vor fi casate, se va admite cererea petenţilor şi se va dispune înscrierea dreptului de proprietate al acestora asupra imobilului situat în Bucureşti, str. T, fost E.E.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de petenţii I.C. şi I.F.
Casează Decizia civilă nr. 343/A din 23 februarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi încheierea nr. 16522–16523 dată de Judecătoria sector 5 Bucureşti, Biroul de Carte Funciară la 14 noiembrie 2003.
Admite cererea formulată de petenţii I.C. şi I.F.
Dispune înscrierea în Cartea Funciară a dreptului de proprietate al petenţilor asupra imobilului situat în Bucureşti, alcătuit din suprafaţa de 300 mp teren şi construcţii (corp A şi B) aflate pe teren, imobil identificat în schiţa anexă la raportul de expertiză.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 17 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1242/2005. Civil. Evacuare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 10768/2005. Civil → |
|---|
