ICCJ. Decizia nr. 130/2005. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 130

Dosar nr. 29539/2005

Şedinţa publică din 6 ianuarie 2006

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 27 septembrie 2005 pronunţată în dosarul nr. 5230/2004 al Curţii de Apel Bucureşti s-a dispus, în temeiul art. 244 pct. 2 C. proc. civ. suspendarea soluţionării cererii de revizuire formulate de N.V., N.E., N.M. până la soluţionarea irevocabilăa cauzei penale nr. 0159/2005 înregistrată de D.G.M.B., secţia 24 Poliţie la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 5.

S-a reţinut stadiul cercetărilor penale şi referatul din 7 septembrie 2005 privind trimiterea în judecată a martorei G.F., împrejurare cu consecinţe hotărâtoare asupra soluţiei ce se va pronunţa în prezenta cauză, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs intimatul I.M., susţinând greşita aplicare a dispoziţiilor art. 244 pct. 2 C. proc. civ.

Recursul este inadmisibil.

Potrivit art. 244 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 34 din Legea nr. 219/2005 „asupra suspendării judecării procesului, instanţa se va pronunţa prin încheiere care poate fi atacată cu recurs în mod separat, cu excepţia celor pronunţate în recurs" iar potrivit art. 328 C. proc. civ. hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.

În speţă, hotărârea ce se va pronunţa în cererea de revizuire nu este susceptibilă de vreo cale de atac, ca şi hotărârea a cărei revizuire se cere, situaţie care priveşte şi încheierea supusă prezentului control judiciar.

Faţă de cele ce preced recursul va fi respins ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de I.M. împotriva încheierii din 27 septembrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 ianuarie 2006.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 130/2005. Civil