ICCJ. Decizia nr. 1242/2005. Civil. Evacuare. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1242
Dosar nr. 28993/1/2005
12531/200.
Şedinţa din camera de consiliu de la 3 februarie 2006
Asupra sesizării de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Târgu-Mureş a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea recursului declarat de S.L., S.M. şi S.A.L. împotriva deciziei nr. 351 din 20 mai 2004 pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş în dosarul nr. 400/2004 C.
Prin încheierea pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. II alin. (1)– (4) din Legea nr. 219 din 6 iulie 2005, cauza formând obiectul dosarului nr. 16895/2004 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind recursul declarat de S.L., S.M. şi S.A.L. împotriva deciziei nr. 351/2004 a Curţii de Apel Târgu-Mureş a fost scoasă de pe rol, pe cale administrativă şi înaintată spre competentă soluţionare Curţii de Apel Târgu-Mureş.
La rândul său, Curtea de Apel Târgu-Mureş prin Decizia nr. 771 R din 18 octombrie 2005 şi-a declinat competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, pe considerentul că aceasta nu este competentă să soluţioneze recursul declarat împotriva propriei hotărâri pronunţate în apel şi că în acest caz, în aplicarea art. 282 C. proc. civ. competenţa revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Sesizarea Curţii de Apel Târgu-Mureş este inadmisibilă, deoarece trimiterea cauzei s-a făcut Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pe cale administrativă, instanţelor cuvenite competente în temeiul Legii nr. 219/2005 şi în vederea aplicării acesteia, indiviziunea principiilor instituite de art. 725 alin. (1) şi art. 727 C. proc. civ.
Atribuirea de competenţă s-a făcut în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 219/2005 şi este ireversibilă.
În raporturile dintre Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe nu se poate pune în discuţie existenţa unui conflict pozitiv sau negativ de competenţă, deoarece Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este instanţa supremă de soluţionare a conflictului de competenţă.
Mai mult, ar însemna ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care a decis irevocabil asupra competenţei în exercitarea atribuţiilor de regulator de competenţă să fie chemată să soluţioneze conflictul ivit încălcând astfel principiul instituit de art. 22 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge sesizarea formulată de Curtea de Apel Târgu-Mureş privind soluţionarea recursului declarat de S.L., S.M., S.A.L. împotriva deciziei civile nr. 351/A din 20 mai 2004 a Curţii de Apel Târgu-Mureş.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 130/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1211/2005. Civil → |
---|