ICCJ. Decizia nr. 1391/2005. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 1391

Dosar nr. 4342/200.

Şedinţa publică din 23 februarie 2005

Asupra recursului în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 1467 din 28 februarie 2000 a biroului de carte funciară al Judecătoriei Piteşti a fost admisă cererea formulată de Asociaţia Sportivă „Edilul" Piteşti şi s-a dispus intabularea dreptului de proprietate al petentei asupra construcţiei, stadionul Tineretului, tribună şi culoar de trecere, cu număr cadastral 1856.

Încheierea a fost dată în cameră de consiliu, cu menţiunea „prezenta se va comunica părţilor interesate".

Prin Decizia civilă nr. 62 din 22 ianuarie 2001, Tribunalul Argeş a anulat ca tardiv apelul declarat de pârâtul Clubul Sportiv Municipal Piteşti împotriva încheierii menţionate.

Curtea de Apel Piteşti, prin Decizia civilă nr. 2461 din 1 octombrie 2001, a respins ca nefondat recursul declarat de pârât. S-a reţinut că încheierea de intabulare în cartea funciară s-a dat la 28 februarie 2000, cu menţiunea comunicării ei cu toate părţile interesate, conform art. 52 din Legea nr. 7/1996, iar apelul a fost declarat la 17 iulie 2000, peste termenul prevăzut de art. 284 C. proc. civ.

Împotriva ambelor decizii pronunţate, potrivit unei precizări ulterioare, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare, solicitând casarea lor şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului în anulare se învederează că deciziile s-au pronunţat cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.

Astfel, conform prevederilor art. 52 din Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare, încheierea se comunică celui care a cerut înscrierea în cartea funciară, precum şi celorlalte părţi interesate, iar art. 24 din lege dispune că înscrierea unui drept se poate efectua numai împotriva aceluia care, la înregistrarea cererii sale, era înscris ca titular al dreptului asupra căruia înscrierea urmează a fi făcută.

Din interpretarea textelor legale precizate, rezultă că înscrierea dreptului de proprietate asupra Stadionului Tineretului trebuia comunicată proprietarului tabular al imobilului de la acea dată, respectiv Statului român prin Primăria Municipiului Piteşti.

Contrar acestor dispoziţii legale, încheierea nu a fost comunicată proprietarului, aşa încât administratorul imobilului, Clubul Sportiv Municipal Piteşti, era în termenul legal pentru declararea apelului.

De altfel, pe fondul cauzei, litigiul a primit o soluţionare greşită. Prin încheierea criticată s-a dispus intabularea dreptului de proprietate al Asociaţiei Sportive „Edilul" Piteşti asupra unui bun imobil aparţinând domeniului public, respectiv Stadionul Tineretului, iar titlul pe care s-a întemeiat înscrierea nu întrunea cerinţele legale pentru efectuarea acestei operaţiuni, întrucât constituia un proces-verbal de recepţie a unor lucrări de amenajare şi întreţinere.

În aceste condiţii, înscrisul evocat putea conferi Asociaţiei Sportive „Edilul" Piteşti doar un drept de creanţă, dar nu putea constitui un înscris apt pentru intabularea dreptului de proprietate.

Se solicită admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor criticate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Recursul în anulare este întemeiat.

Procedura de înscriere în cartea funciară este reglementată de Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare în art. 49–57.

Potrivit art. 50–52 din lege, încheierea prin care judecătorul de la biroul de carte funciară admite sau respinge cererea de înscriere se comunică celui care a cerut înscrierea sau radierea unui act sau fapt juridic, precum şi celorlalte persoane interesate, în termen de 20 de zile de la pronunţarea încheierii, dar nu mai târziu de 60 de zile de la înregistrarea cererii. Încheierea este supusă căilor ordinare de atac, iar hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă se comunică, din oficiu, biroului de carte funciară, de către instanţa care s-a pronunţat ultima asupra fondului.

Rezultă din dispoziţiile legale precizate că încheierea judecătorului de C.F. nr. 1467 din 28 februarie 2000, prin care s-a admis cererea Asociaţiei Sportive „Edilul" Piteşti, era producătoare de efecte juridice numai dacă „celelalte părţi interesate", cărora trebuia să li se comunice încheierea, nu au exercitat căile de atac prevăzute de lege sau, exercitate fiind, acestea au fost definitiv respinse.

În cauză, Municipiul Piteşti, care era „parte interesată" în sensul legii, întrucât este proprietara terenului şi a instalaţiilor stadionului închiriate asociaţiei sportive pârâte, nu a primit comunicarea pretinsă de lege, iar instanţa avea îndatorirea să verifice acest aspect, să pună în discuţia părţilor consecinţele ce decurg din necomunicare ori să considere demersul judiciar al reclamantei ca o cale de atac în termen exercitată.

Pe fondul cauzei, instanţa va examina dacă şi în ce măsură actele prezentate întrunesc cerinţele legale pentru a dispune înscrierea în cartea funciară, în sensul art. 50 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, mai ales a condiţiilor de validitate a actului juridic şi a deplinei sale puteri doveditoare a dreptului de proprietate privind imobilul ce formează obiect al intabulării.

În consecinţă, recursul în anulare se va admite, deciziile pronunţate urmează a se casa cu trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului la Tribunalul Argeş.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei civile nr. 2461 din 1 octombrie 2001 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă.

Casează Decizia atacată precum şi Decizia nr. 62 din 22 ianuarie 2001 a Tribunalului Argeş, secţia civilă, şi trimite cauza la acelaşi tribunal pentru soluţionarea pe fond a apelului declarat de Clubul Sportiv Municipal Piteşti.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1391/2005. Civil