ICCJ. Decizia nr. 1520/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1520
Dosar nr. 22109/1/2005
nr. vechi 6676/200.
Şedinţa publică din 10 februarie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 713 din 21 octombrie 204 Tribunalul Dâmboviţa, secţia civilă, rejudecând cauza în fond după casare, a admis în parte cererea formulată de reclamantul C.G., moştenitorul defunctei C.V., în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului Târgovişte, a dispus restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 187 mp situat în Târgovişte, judeţul Dâmboviţa şi a constatat că reclamantul este îndreptăţit la despăgubiri băneşti pentru terenul în suprafaţă de 200 mp situat în Târgovişte, judeţul Dâmboviţa; totodată, a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 4 500 000 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut următoarele:
Pârâta nu contestă dreptul de proprietate al reclamantului cu privire la terenurile în litigiu, solicitate prin notificările din 18 mai 2001, ci numai îndreptăţirea acestuia la restituirea în natură a celor două suprafeţe de teren.
Expertiza efectuată în cauză, astfel cum a fost completată, evidenţiază că suprafaţa de 200 mp din str. E. nr. 43 este ocupată de blocul nr. 8, nefiind posibilă restituirea în natură a acestei suprafeţe, ci doar acordarea de despăgubiri conform art. 36 alin. (2) şi art. 37 din Legea nr. 10/2001. Nici acordarea unui teren liber echivalent, aşa cum solicită reclamantul, nu este posibilă în temeiul acestui act normativ.
În ceea ce priveşte însă terenul în suprafaţă de 187 mp din str. E. nr. 16, acesta este liber de construcţii, nu este cuprins în vreun plan de sistematizare sau de investiţii, iar sub el nu se află conducte de apă, gaze sau instalaţii electrice.
Acest teren a fost preluat de stat fără titlu valabil, în sensul art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001, neexistând nici un fel de document care să ateste preluarea cu titlu a imobilului.
În atare condiţii, nu sunt aplicabile dispoziţiile HG nr. 1350/2002, deoarece excepţia de la restituirea în natură se referă doar la imobilele preluate cu titlu valabil, ceea ce nu este cazul în speţă.
Tribunalul a înlăturat susţinerea pârâtei în sensul că terenurile în litigiu ar face obiectul Legii nr. 1/2000, cu motivarea că această problemă a fost dezlegată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia de casare.
Prin Decizia civilă nr. 299 din 2 martie 2005 Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei, cu următoarea motivare:
În mod temeinic prima instanţă a reţinut că terenurile în litigiu au fost preluate de stat fără nici un titlu, astfel încât în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. h), şi cele ale art. 16 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 şi a dispus restituirea în natură a suprafeţei de 187 mp.
Împrejurarea că acest teren a fost considerat ca făcând parte din domeniul public în baza HG nr. 1350/2002 ( poziţia nr. 466) nu constituie un impediment pentru restituirea în natură a terenului, deoarece art. 6 din Legea nr. 213/1998 prevede că fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale numai bunurile intrate în proprietatea statului în baza unui titlu valabil, cu respectarea Constituţiei, a tratatelor internaţionale la care România era parte şi a legilor în vigoare la data preluării.
În ceea ce priveşte terenul în suprafaţă de 200 mp, ocupat în prezent de un bloc de locuinţe, curtea a reţinut că, la data preluării de către stat, pe acesta se afla o construcţie cu destinaţia de locuinţă, proprietatea defunctei C.V.
În atare situaţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001, dacă restituirea în natură nu este posibilă, oferta de restituire prin echivalent se poate face sub forma unor despăgubiri băneşti, la opţiunea persoanei îndreptăţite.
Aceste dispoziţii legale constituie norma juridică specială în raport de dispoziţiile art. 9 alin. (2) şi art. 10 alin. (8) şi (9) din Legea nr. 10/2001, care constituie norma juridică generală, deoarece se referă la toate imobilele preluate abuziv şi demolate.
Împotriva deciziei a declarat recurs pârâta, criticând-o sub următoarele aspecte:
1. Deşi Tribunalul Dâmboviţa a admis obiecţiunile pârâtei la raportul de expertiză şi a dispus ca expertul să precizeze dacă în zonă se află începute lucrări de investiţii de către primărie, acest lucru nu a fost consemnat în considerentele sentinţei.
Prin planul urbanistic zonal întocmit în luna octombrie 2004 s-au stabilit condiţiile de execuţie şi amplasare a unor construcţii cu destinaţia de locuinţe, birouri, spaţii comerciale.
Parcela nr. 8, din care face parte terenul restituit în natură reclamantului, formează porţiunea din parcajul situat între străzile R. şi G-ral M.V. şi se află în zona de protecţie a monumentului istoric Şanţul Cetăţii.
Art. 10.1 din HG nr. 498/2003 are scopul de a limita restituirea în natură numai la acele suprafeţe disponibile, care nu sunt prevăzute în documentaţiile de urbanism legal aprobate, ca fiind destinate construirii unor noi obiective de utilitate publică.
2. În ceea ce priveşte acordarea de despăgubiri băneşti, recurenta susţine că nu este abilitată să acorde acest tip de măsură reparatorie, deoarece, în conformitate cu dispoziţiile art. 33, art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 10/2001, poate să ofere numai titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare şi acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital.
Recurenta a invocat, în drept, dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea recursului, iar pe fond, respingerea acţiunii.
În susţinerea cererii de recurs a depus la dosar copia proiectului nr. 3000/6472 având ca obiect „Planul urbanistic zonal locuinţe, birouri, comerţ, zona Chindia Târgovişte".
Intimatul a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi arătând că planul la care se referă recurenta a fost întocmit ulterior pronunţării sentinţei nr. 713 din 21 octombrie 2004.
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
1. Prima critică formulată de recurent se referă la omisiunea din sentinţa pronunţată de tribunal a referirii la obiecţiunile formulate la raportul de expertiză.
Această critică nu poate fi analizată în recurs, deoarece obiectul recursului îl reprezintă Decizia instanţei de apel şi nu sentinţa primei instanţe.
Referirile recurentei la existenţa unui plan urbanistic zonal, care ar include şi terenul în suprafaţă de 187 mp restituit în natură reclamantului, nu se pot încadra în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., care enumeră expres şi limitativ cazurile în care se poate cere casarea ori modificarea unei hotărâri.
Recurenta nu poate imputa instanţei de apel că la pronunţatrea deciziei nu ar fi ţinut seama de proiectul acestui plan, în temeiul art. 304 pct. 10 C. proc. civ., în vigoare la data pronunţării deciziei - deoarece copia proiectului a fost depusă la dosar abia în recurs.
Prin urmare, nu se poate reţine că Decizia recurată este nelegală, în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., câtă vreme la situaţia de fapt stabilită pe baza probatoriului administrat, instanţa a aplicat corect dispoziţiile art.10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, dispunând restituirea în natură a terenului liber de construcţii.
Nici actul nou depus la dosar în recurs nu poate conduce la o altă soluţie decât cea adoptată de instanţele anterioare.
Astfel, deşi vorbeşte despre existenţa unui plan urbanistic zonal legal aprobat, recurenta depune la dosar copia unui proiect de plan, pe care se menţionează că ar fi fost întocmit în luna octombrie 2004.
Acest fapt atestă că, la data formulării notificării de către autoarea reclamantului, nu exista o documentaţie de urbanism legal aprobată, care să fi putut fi avută în vedere în aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001; abia pe parcursul procesului, pârâta a iniţiat demersuri în acest sens, ceea ce nu îl poate împiedica pe reclamant să beneficieze de măsurile reparatorii pe care actul normativ adoptat în acest scop le prevede în favoarea sa.
2. În ceea ce priveşte despăgubirile băneşti acordate pentru terenul ocupat de construcţii şi a cărui restituire în natură nu este posibilă, recurenta critică Decizia pentru nelegalitate, cu motivarea că măsurile reparatorii în acest caz pot consta doar în titluri de valoare utilizate exclusiv în procesul de privatizare ori acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital.
Şi această critică este nefondată.
În legătură cu terenul în suprafaţă de 200 mp din str. R. nr. 43, curtea de apel a reţinut, ca situaţie de fapt, că acesta a fost preluat de stat fără nici un fel de titlu şi că, la data preluării, era ocupat de o casă de locuit, proprietatea autoarei reclamantului, iar în prezent este ocupat de un bloc de locuinţe.
În raport de această situaţie de fapt, în mod legal a considerat curtea că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 republicată în temeiul art. III din Legea nr. 84/2004, în redactarea în vigoare la data pronunţării deciziei, care vizează numai la imobilele care au avut altă destinaţie decât aceea de locuinţă.
Aceasta deoarece alin. (9) al art. 10 prevedea că măsurile reparatorii prin echivalent se stabilesc potrivit art. 9 alin. (2), adică prin acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, de acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital ori prin compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite de deţinător - pentru imobilele care aveau numai altă destinaţie decât aceea de locuinţă.
Nu se poate reţine nici încălcarea art. 33 din Legea nr. 10/2001, cîtă vreme acest text se referă tocmai la abilitarea primăriilor de a răspunde la notificări în cazul în care acestea vizează imobile aflate în situaţiile prevăzute de art. 10 şi art. 11 din lege.
Or, în speţă este vorba despre un imobil preluat abuziv şi demolat, a cărui restituire în natură nu mai este posibilă, conform art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va menţine Decizia tribunalului şi, conform art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Târgovişte împotriva deciziei civile nr. 299 din 2 martie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1774/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1386/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
