ICCJ. Decizia nr. 1628/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1628
Dosar nr. 3508/200.
Şedinţa publică din 3 martie 2005
Asupra recursului în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 19 martie 2002 pe rolul Judecătoriei Sinaia, ulterior completată, C.F. şi A.T.I. au chemat în judecată pe K.B.A., C.P.C., C.M.A. şi K.A.E. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună ieşirea din indiviziune cu privire la corpurile de clădire B şi C ale imobilului situat în Sinaia, precum şi obligarea pârâţilor la plata sumei de 2.702 dolari SUA, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a spaţiilor comerciale aflate la parterul acestor corpuri de clădire.
În motivare reclamantele au arătat că sunt moştenitoarele lui K.D., având o cotă de ⅓, iar pârâţii sunt moştenitorii lui C.P. şi, respectiv, K.B., având de asemenea, câte o cotă de ⅓, şi tulpini, din aceste imobile, iar starea de indiviziune asupra imobilelor, rezultă din Decizia civilă nr. 1221 din 26 aprilie 2001 a Curţii de Apel Ploieşti, prin care Primăria oraşului Sinaia a fost obligată să lase, în deplină proprietate şi posesie cota de ⅓ din aceste imobile, excluse de la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 112/1995.
Prin cererea conexă, ulterior precizată şi completată, K.B.A., K.A.E., C.P.C. şi C.M.A. au chemat în judecată Consiliul Local Sinaia, Primăria oraşului Sinaia, pe A.T.I. şi pe C.F., solicitând instanţei să dispună ieşirea din indiviziune cu privire la întregul imobil situat în Sinaia.
În motivarea au arătat că sunt moştenitori, împreună cu pârâtele, persoane fizice, ai defunctei C.A., decedată la 25 aprilie 1962, iar, din masa succesorală rămasă de pe urma acesteia fac parte bunurile cuprinse în actul de partaj voluntar încheiat între C.A. şi fiii acesteia, B., P. şi D., în calitate de moştenitori ai lui C.P., şi anume corpul C, parterul corpului B, iar din corpul A, etajul 1, 3, camerele de la etajul II, etajul III compus din nouă camere şi mansardă.
Ulterior, reclamanţii au arătat că înţeleg să menţină starea de indiviziune dintre ei, cu privire la cota de 2/3, ce le revine în calitate de moştenitori ai lui C.B. şi C.P., precum şi cu privire la terenul în suprafaţă de 798 mp, aferent construcţiilor.
Totodată, au solicitat ca, reclamantele-pârâte, C.F. şi A.T.I. să fie obligate la plata sumei de 1.680 dolari SUA, reprezentând cota de 2/3, din chiria aferentă spaţiului comercial de la parterul corpului C, magazin Hera, deţinut de SC R. SRL, chirie care a fost încasată de aceştia, în mod unilateral, în perioada 1 iunie 2001 – 1 iunie 2002.
În cauză a formulat cerere de intervenţie accesorie în favoarea oraşului Sinaia, prin primar şi a Consiliului Local Sinaia, D.L., solicitând instanţei ca, la formarea şi atribuirea loturilor să i se păstreze dreptul de folosinţă asupra unităţii locative pe care o deţine, în baza contractului de închiriere nr. 5668 din 8 aprilie 1999, prin atribuirea acestui spaţiu, pârâtului Consiliul Local Sinaia.
Judecătoria Sinaia, prin sentinţa civilă nr. 1029 din 11 octombrie 2002 a admis, în parte, cererea principală completată, formulată de C.F. şi A.T.I. şi, în tot, cererea conexă, precizată şi completată, a luat act de renunţarea pârâţilor-reclamanţi la judecarea cererii de ieşire din indiviziune cu privire la terenul în suprafaţă de 798 mp, aferent construcţiilor, a constatat deschisă succesiunea defunctei C.A., decedată la 15 aprilie 1962, a constatat că moştenitorii legali ai acesteia sunt D.C., fiu postdecedat cu o cotă de 1/3, moştenit de reclamantele F.C., soţie supravieţuitoare şi A.T.I., fiică; B.C., fiu postdecedat, cu o cotă de ⅓, moştenit de A.E.C., soţie supravieţuitoare şi B.A.C., fiu, precum şi P.C., fiu postdecedat, cu o cotă de ⅓ moştenit prin reprezentare de C.P.C., nepot de fiu predecedat.
S-a constatat că masa succesorală este compusă din etajul I, 3 camere de la etajul II, etajul III şi mansarda corpului A, parterul şi etajul I ale corpului de clădire C, precum şi corpul de clădire B, situate în oraşul Sinaia.
S-a constatat că, prin efectul acordării despăgubirilor, conform Legii nr. 112/1995, către reclamanţi, moştenitori ai defunctului C.D., Primăria oraşului Sinaia este coproprietară cu pârâţii-reclamanţi, având o cotă de ⅓ din etajul I, etajul III şi mansarda corpului A, precum şi din etajul corpului C, iar reclamantele-pârâte şi pârâţii-reclamanţi sunt coproprietari în cote de ⅓ şi, respectiv, 2/3 asupra apartamentului compus din 3 camere, de la etajul II al corpului A, precum şi asupra parterelor corpurilor B şi C.
S-a dispus sistarea stării de indiviziune, conform variantei a V- a a raportului de expertiză efectuat de ing. G.N., prin atribuirea, către reclamantele-pârâte C.F. şi A.T.I. a celor trei camere de la etajul II al corpului A şi parterul corpului B (spaţiu F.) în valoare de 181.184.000 lei, urmând ca acestea să plătească pârâţilor-reclamanţi suma de 20.673.000 lei, cu titlu de sultă.
Pârâţilor-reclamanţi, C.B.A., C.A.E. şi C.P.C. le-a fost atribuit parterul corpului B (spaţiul A.) şi parterul corpului C, etajul III şi mansarda corpului A, primind cu titlu de sultă, de la reclamante, suma de 20.673.000 lei, iar de la Primăria oraşului Sinaia, suma de 59.156.000 lei.
Oraşul Sinaia a primit etajele I ale corpurilor de clădire A şi C, precum şi sulta corespunzătoare de la lotul pârâţilor-reclamanţi.
Reclamantele-pârâte au fost obligate să plătească pârâţilor-reclamanţi suma de 1.680 dolari SUA sau echivalentul în lei, la data executării, reprezentând lipsa de folosinţă a spaţiului comercial – magazin H., pentru perioada 1 iunie 2001 – 1 iunie 2002.
Cererea reclamanţilor-pârâţi, privind obligarea pârâţilor la plata contravalorii lipsei de folosinţă a spaţiilor comerciale de la parterul corpurilor B şi C, precum şi cererea de intervenţie accesorie formulată de D.L., au fost respinse.
Pentru a pronunţa aceste hotărâri instanţa a reţinut, în esenţă, că la moştenirea defunctei C.A., vine pe linia P.C., numai P.C.C., nepot de fiu predecedat, fiind exclusă C.M.A., soţie supravieţuitoare a lui C.R.P.
Dat fiind că, prin Hotărârea nr. 34/1998 a Comisiei judeţene pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, reclamantelor A.T.I. şi C.F., moştenitoare ale lui D.C., le-au fost acordate despăgubiri, cota de ⅓ moştenită, de acestea, pe tulpină, din averea defunctei C.A., a revenit oraşului Sinaia, iar masa succesorală rămasă de pe urma defunctei C.A., este formată din bunurile dobândite de aceasta prin actul de partaj voluntar din 26 mai 1947, prin care şi-a împărţit cu fiii săi, P., D. şi B., avere rămasă de pe urma soţului, C.P.
Conform acestui act, soţiei supravieţuitoare i-a revenit corpul C, parterul corpului B, etajul I, apartamentul din 3 camere de la etajul II, etajul III şi mansarda corpului A.
A apreciat prima instanţă că Hotărârea nr. 34/1998 a Comisiei judeţului de aplicare a Legii nr. 112/1995, constituie un act sub condiţie rezolutorie, iar atribuirea acestui bun în lotul reclamantelor-pârâte este de natură a consolida, cu efect retroactiv, valabilitatea acestei hotărâri.
La formarea şi atribuirea loturilor, conform variantei a V – a din raportul de expertiză, instanţa a avut în vedere respectarea regulii atribuirii bunurilor, în natură, către toţi coindivizarii.
Tribunalul Prahova, prin Decizia civilă nr. 124 din 31 ianuarie 2003, a respins apelul declarat de reclamantele-pârâte A.T.I. şi C.F., a admis apelul declarat de C.B.A., C.A.E., C.P.C. şi C.M.A. şi a schimbat în parte hotărârea primei instanţe în sensul că a dispus ieşirea din indiviziune a pârâţilor conform variantei I din raportul de expertiză astfel: lotul nr. 1, compus din clădire corp A, precum şi etajul I al corpului de clădire C, în valoare totală de 1.338.024.000 lei, a fost atribuit pârâţilor-reclamanţi, fiind obligaţi la plata sultei în cuantum de 446.008.000 lei, către Primăria oraşului Sinaia.
Lotul nr. 2, compus din sultă, mai sus arătată, a fost atribuit Primăriei oraşului Sinaia.
Prin aceeaşi hotărâre, s-a dispus ieşirea din indiviziune a apelanţilor-pârâţi, faţă de apelanta-reclamantă A.T.I., conform variantei a II – a din raportul de expertiză, atribuindu-se, clădirea corp B F. şi clădirea corp C, magazin H. în valoare totală de 176.767.000 lei, urmând ca aceasta să plătească o sultă în cuantum de 5.946.000 lei, pârâţilor-reclamanţi apelanţi.
Lotul nr. 3, format din apartamentul compus din 3 camere de la etajul II al corpului A, clădirea corp B şi clădirea corp C, parter, în valoare totală de 335.695.000 lei, a fost atribuit pârâţilor-reclamanţi, urmând ca aceştia să primească o sultă în cuantum de 5.946.000 lei, de la A.T.I.
Instanţa a reţinut că, varianta de lotizare avută în vedere de prima instanţă îi dezavantajează pe apelanţii-pârâţi, întrucât faţă de cota acestora, de 2/3, majoritară în raport cu cota îi aparţine oraşului Sinaia, se impune ca imobilele să le fie restituite în natură.
Recursurile declarate de reclamanta A.T.I., de pârâţii C.B.A., C.A.E., C.P.C. şi C.M.A., precum şi de pârâţii Primăria oraşului Sinaia şi Consiliul Local Sinaia, au fost respinse ca nefondate, prin Decizia civilă nr. 1139 din 10 iunie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti.
Împotriva acestor hotărâri, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare, întemeiat pe art. 330 pct. 2 C. proc. civ. (text în vigoare la data pronunţării hotărârilor atacate).
S-au formulat următoarele critici:
- hotărârea pronunţată de instanţa de fond, ulterior menţinută, de instanţa de control judiciar, este nelegală sub aspectul greşitei aplicări a dispoziţiilor art. 6736 C. proc. civ., potrivit cărora, dacă pentru formarea loturilor sunt necesare operaţii de măsurătoare, evaluare şi alte asemenea, pentru care instanţa nu are date suficiente, ea va da o încheiere prin care va stabili limitele arătate la art. 6735 alin. (1), respectiv bunurile supuse împărţirii, calitatea de coproprietar, cota-parte ce se cuvine fiecăruia şi creanţele născute din starea de proprietate comună, prin care coproprietarii le au unii faţă de alţii, întocmind, în mod corespunzător minuta prevăzută de art. 258;
- hotărârile pronunţate de instanţele de apel şi recurs sunt vădit netemeinice şi esenţial nelegale şi sub aspectul modalităţii de atribuire a loturilor formate, încălcându-se astfel, principiile stabilite prin dispoziţiile art. 741 C. civ., potrivit cărora, la formarea şi atribuirea loturilor trebuie să se dea fiecărei părţi, pe cât este posibil, aceeaşi cantitate de bunuri mobile şi imobile de drepturi sau de creanţe, de aceeaşi valoare şi natură, evitându-se îmbucătăţirea peste măsură a imobilelor.
În cauza dedusă judecăţii, instanţa de apel, în mod greşit, a schimbat, în parte, hotărârea primei instanţe, sub aspectul modalităţii de atribuire a loturilor formate, incluzând cele trei camere, situate la etajul II al corpului A din imobilul în litigiu, în lotul nr. 3, şi a fost atribuit pârâţilor-reclamanţi C.B.A., C.A.E., C.P.C. şi C.M.A., reţinând că aceştia deţin, în proprietate exclusivă, un alt apartament de la acelaşi etaj, iar, din raportul de expertiză tehnică rezultă că întregul etaj II, din construcţie, formează o singură unitate locativă.
S-a învederat că această modalitate de partajare este vădit netemeinică, nesocotind atât voinţa părţilor, exprimată anterior, prin actul de partaj voluntar autentificat sub nr. 2462/5234 din 26 mai 1947, încheiat între C.A. şi fiii acesteia, C.P., C.D. şi C.B.A. (filele 61 – 62 dosar nr. 410/2002 al Judecătoriei Sinaia), precum şi drepturile constituite în favoarea reclamantelor C.F. şi A.T.I., prin Hotărârea nr. 34 din 13 februarie 1998 emisă de Comisia judeţeană Prahova pentru Aplicarea Legii nr. 112/1995.
Astfel, prin actul de partaj încheiat la 26 mai 1947, C.A. şi fiii săi au împărţit, prin bună învoială, averea imobiliară rămasă de pe urma defunctului C.P., formată din întregul imobil situat în Sinaia, dobândit de acesta, în timpul căsătoriei cu A.C.
Din cuprinsul acestui act rezultă că etajul II al corpului A din imobilul în litigiu, a fost apartamentat şi folosit de-a lungul timpului astfel: A.C. i-au revenit cele trei camere cu intrarea dinspre str. S.N.C., iar fiului acestuia, B.C., i s-a atribuit, în deplină proprietate apartamentul cu intrare din str. S.N.C., aflat la acelaşi etaj.
Totodată, cele trei camere au fost ocupate, de C.F., în calitate de chiriaşă, în baza contractului nr. 996 din 26 decembrie 1973 astfel încât prin hotărârea nr. 34 din 13 februarie 1998, a Comisiei judeţene Prahova pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, reclamantelor C.F. şi A.T.I., le-a fost restituit, în natură, apartamentul respectiv, format din două camere, bucătărie, cămară şi încăperea de pe casa scării, deţinute în exclusivitate, hol, baie cu WC şi vestibul, în comun, cu cel de-al doilea apartament de la etaj.
- hotărârile pronunţate de instanţa de apel şi recurs sunt nelegale şi vădit netemeinice şi sub aspectul modalităţii de atribuire a lotului care i-a fost atribuit oraşului Sinaia.
Sub acest aspect, s-a susţinut că acest lot a fost format, exclusiv, din sultă, în cuantum de 446.008.000 lei, încălcându-se astfel principiile prevăzute de art. 741 alin. (1) C. civ.
Recursul în anulare este fondat şi urmează a fi admis pentru considerentele ce succed:
Din actul de partaj voluntar încheiat la data de 26 mai 1947, A.C. şi fiii săi P.K., D.K. şi B.A.K., au împărţit, prin bună învoială, averea imobiliară rămasă de pe urma defunctului P.K., formată din întregul imobil situat în Sinaia, str. S.N.C., dobândit de acesta, în timpul căsătoriei cu A.K.
Din cuprinsul acestui act rezultă că etajul II al corpului A din imobilul în litigiu, a fost folosit de-a lungul timpului astfel: A.K. i-au revenit cele trei camere cu intrarea dinspre str. S.N.C., iar fiului acesteia B.A.K., i s-a atribuit, în deplină proprietate apartamentul cu intrare din str. S.N.C., aflat la acelaşi etaj.
Succesorii defunctului K.D., potrivit actelor de stare civilă aflate la dosar sunt K.F. în calitate de soţie supravieţuitoare şi fiica A.T.I..
Prin Hotărârea nr. 34 din 13 februarie 1998 emisă de Comisia judeţeană Prahova pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, rămasă definitivă, reclamantelor K.F. şi A.T.I., le-a fost restituit în natură apartamentul situat la etajul II al corpului A cu intrarea din str. OG format din două camere, bucătărie, cămară şi încăperea de pe casa scării, deţinute în exclusivitate şi hol, baie cu WC şi vestibul în comun cu cel de-al doilea apartament de la acest etaj, cota indiviză de 6,62% din holul şi centrala termică situată la parterul corpului A, cota indiviză de 6,70% din restul părţilor comune ale aceluiaşi corp de clădire şi cota indiviză de 6,55%, respectiv 21,48 mp din suprafaţa de 328 mp teren aferent corpului A.
Din înscrisurile aflate la filele nr. 43 – 46 dosar nr. 410/2002 al Judecătoriei Sinaia, rezultă că dreptul de proprietate al reclamanţilor asupra apartamentului ce le-a fost restituit, a fost intabulat în C.F. 313 N/1 Sinaia.
Or, prin includerea acestui apartament în lotul celorlalţi coindivizari instanţa de apel a încălcat dreptul de proprietate al reclamantelor care, potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. final din Legea nr. 112/1995, constituie titlu de proprietate.
Totodată modalitatea de partajare adoptată de instanţa de apel şi însuşită de instanţa de recurs, încalcă în privinţa reclamantelor, criteriile prevăzute de art. 741 C. civ., fiindu-le atribuit un lot format în exclusivitate din spaţii comerciale, prejudiciabilă pentru moştenitorii defunctului K.D.
Reglementarea din cuprinsul art. 741 alin. (2) C. civ. (conform căreia trebuie evitată pe cât va sta în putinţă, fărâmiţarea peste măsură a imobilelor) urmăreşte realizarea echităţii în efectuarea împărţelii şi în raport cu criteriul consecinţelor utilizării ulterioare a bunurilor succesorale partajate.
Fiind o recomandare legală, instanţele ar fi trebuit să aibă în vedere întinderea drepturilor fiecărui comoştenitor, folosinţa îndelungată a imobilelor, eventualele îmbunătăţiri aduse de către unul sau mai mulţi coindivizari şi nu în ultimul rând satisfacerea nevoii de locuinţă.
Este nefondată critica referitoare la obligativitatea instanţei de a pronunţa în cauză o încheiere de admitere în principiu, lipsa acesteia constituind o nelegalitate care potrivit art. 105 alin. (2) C. proc. civ., atrage anularea hotărârii.
Faza admiterii în principiu are rolul de a asigura o mai bună organizare a judecăţii, instanţa fiind suverană a aprecia dacă să urmeze sau nu procedura descrisă în prevederile art. 6731 – 67314 C. proc. civ.
Este adevărat că, în cauzele de partaj judiciar succesoral care prezintă un înalt grad de complexitate, folosirea primei faze a judecăţii, faza admiterii în principiu a acţiunii de partaj, este recomandabilă.
În consecinţă, constatându-se că hotărârile criticate au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond, fiind şi vădit netemeinice, sunt susceptibile de casare în temeiul art. 330 pct. 2 teza I C. proc. civ., text în vigoare la data când hotărârile judecătoreşti au devenit irevocabile.
Aşa fiind, se impune admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor, cauza urmând să fie trimisă la instanţa de fond în vederea rejudecării, ocazie cu care se va stabili regimul juridic al imobilului ce a fost restituit reclamantelor prin Hotărârea nr. 34 din 13 februarie 1998 emisă de Comisia judeţeană Prahova pentru aplicarea Legii nr. 112/1995.
Se va ţine seama de voinţa părţilor exprimată prin actul de partaj voluntar autentificat sub nr. 2462/5234 din 26 mai 1947.
În egală măsură, instanţa de trimitere va respecta dispoziţiile art. 741 C. civ., potrivit cărora la formarea şi atribuirea loturilor trebuie să se dea fiecărei părţi, pe cât este posibil, aceeaşi cantitate de bunuri imobile, de drepturi sau de creanţe, de aceeaşi valoare, evitându-se fărâmiţarea peste măsură.
Instanţa va aprecia dacă deţine suficiente elemente, pe al căror fundament să poată trece direct la soluţionarea cauzei, să folosească faza admiterii în principiu, aceasta din urmă fiind recomandabilă.
Referitor la excepţia de ordine publică invocată de intimaţii-pârâţi prin apărător, în raport de dispoziţiile art. 725 alin. (1) C. proc. civ., care statuează că dispoziţiile legii noi de procedură se aplică din momentul intrării ei în vigoare şi proceselor în curs de judecată începute sub lege veche.
Analizând excepţia invocată, Curtea constată că este nefondată în raport cu dispoziţiile art. 725 alin. (4) C. proc. civ. potrivit cărora, hotărârile pronunţate înainte de intrarea în vigoare a legii noi rămân supuse căilor de atac şi termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunţate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepţiile de ordine publică ridicate de intimaţii-pârâţi persoane fizice.
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 1029 din 11 octombrie 2002 a Judecătoriei Sinaia, deciziei civile nr. 124 din 31 ianuarie 2003 a Tribunalului Prahova şi deciziei civile nr. 1139 din 10 iunie 2003 a Curţii de Apel Ploieşti.
Casează hotărârile atacate şi trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Sinaia.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10254/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 10123/2005. Civil → |
|---|
