ICCJ. Decizia nr. 10123/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 10123
Dosar nr. 19578/200.
Şedinţa publică din 5 decembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Harghita sub nr. 162 din 5 iunie 2003, reclamantele K.J. şi P.A.B., au chemat în judecată pe pârâţii Consiliul judeţean Harghita, Consiliul Local al Municipiului Miercurea Ciuc, SC H. SA Miercurea Ciuc şi SC I.C. SRL Miercurea Ciuc, solicitând a se constata că imobilele (moară comercială şi fabrica de cherestea) înscrise în C.F. Miercurea Ciuc nr.top. 13-15 au fost preluate în mod abuziv şi fără titlu legal de către stat, conform Legii nr. 119/1998, impunându-se restituirea lor în natură. Totodată, reclamanţii au solicitat anularea actelor juridice intervenite între pârâtele SC H. SA şi SC S. SA (antecesoarea pârâtei SC I.C. SRL) în cadrul procesului de privatizare.
Prin sentinţa civilă nr. 162 din 11 februarie 2004 a Tribunalului Harghita, s-a admis în parte acţiunea reclamantelor şi s-a stabilit dreptul acestora la măsuri reparatorii prin echivalent, pentru imobilul teren şi construcţia demolată, preluată de la antecesorii reclamantelor cu titlu şi evidenţiate în patrimoniul celor două unităţi comerciale susindicate.
Pârâta A.P.A.P.S. Bucureşti, chemată ulterior în judecată a fost obligată să emită dispoziţie motivată în sensul celor dispuse de prima instanţă. S-a respins acţiunea reclamantelor pentru anularea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între pârâte în cadrul procesului de privatizare, constatându-se că nu sunt incidente dispoziţiile art. 46 din Legea nr. 10/2001.
Acţiunea formulată de reclamantă împotriva celor patru pârâţi a fost respinsă, reţinându-se că dispoziţia motivată trebuie emisă de A.P.A.P.S. Bucureşti, în condiţiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Împotriva sentinţei civile a declarat apel A.P.A.P.S. Bucureşti, solicitând schimbarea în tot a hotărârii şi respingerea acţiunii formulate de reclamanţi.
În dezvoltarea motivelor de apel s-a susţinut că prima instanţă, în exercitarea rolului activ, a schimbat natura cererii de chemare în judecată, înlocuind acţiunea în constatare cu una în realizare, fără a face aplicaţiunea art. 129 alin. (2) C. proc. civ. Se susţine că instanţa s-a pronunţat mai mult decât s-a cerut deoarece reclamantele nu au solicitat măsuri reparatorii, ci doar constatarea preluării abuzive de către stat a imobilului în litigiu.
În termen legal au declarat apel şi reclamantele, care au solicitat schimbarea în parte a hotărârii atacate şi au solicitat a se constata că imobilul revendicat a fost preluat abuziv de către stat şi să le fie recunoscută calitatea de proprietar şi anularea contractului de vânzare-cumpărare intervenit în procesul privatizării între cele două societăţi comerciale.
Reclamantele, în dezvoltarea motivelor de apel au susţinut că nu se impunea citarea în calitate de pârâtă a A.P.A.P.S. Bucureşti, iar acţiunea pentru anularea actelor de înstrăinare intervenite între societăţile pârâte cu ocazia privatizării nu este tardivă, considerându-se persoane îndreptăţite la restituirea în natură a imobilelor.
Prin Decizia civilă nr. 689/A din 14 septembrie 2004 Curtea de Apel Târgu-Mureş a respins ca nefondate apelurile declarate de pârâta A.P.A.P.S. şi reclamantele K.J. şi P.A.B.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut următoarele considerente:
Potrivit art. 1 din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de către stat în perioada 1945-1989 şi nerestituite, se restituie de regulă în natură în condiţiile legii. Dacă restituirea în natură nu este posibilă se vor acorda măsuri reparatorii prin echivalent, care pot fi combinate, respectiv bunuri ori servicii oferite de deţinător, titluri de valoare, acţiuni, despăgubiri civile.
În sensul legii prin imobile preluate în mod abuziv se înţeleg şi acelea care au fost naţionalizate în baza Legii nr. 113/1948 [art. 2 lit. a) din lege], însă preluările efectuate în baza acestei legi pentru naţionalizarea întreprinderilor industriale, bancare, miniere şi transporturi sunt prezumate ca fiind făcute cu titlu valabil.
Instanţa de apel a mai reţinut că pentru situaţia în care imobilul revendicat se află în patrimoniul unei societăţi comerciale legal privatizate, persoana îndreptăţită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, situaţie în care notificarea se adresează instituţiei implicate în procesul de privatizare, respectiv A.P.A.P.S.
De asemenea, se susţine că într-adevăr, prin art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 se prevede că actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută, însă obiectul unui atare act juridic trebuie să-l constituie un imobil şi nu pachetul majoritar de acţiuni deţinut de fostul FPS. Prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acţiune se prescrie în termen de 1 an de la data intrării în vigoare a legii.
Instanţa de apel a mai reţinut că faţă de intimatul art. 1 al Legii nr. 10/2001 din care rezultă fără echivoc faptul că atunci când restituirea în natură nu este posibilă, „se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent", în modalităţile şi condiţiile prevăzute de lege, prima instanţă nu a depăşit limitele obiectului cererii de chemare în judecată, astfel cum au susţinut apelantele. Nerestituindu-se imobilul în natură, chiar dacă reclamantele nu au solicitat prin cerere şi despăgubiri, instanţa avea posibilitatea să le acorde.
S-a concluzionat că actele încheiate în cadrul procesului de privatizare între cele două societăţi comerciale nu au nici o tangenţă cu imobilele din litigiu, ele vizând pachetul majoritar de acţiuni deţinut de fosta FPS, astfel că prima instanţă în mod corect a considerat acţiunea reclamantelor nefondată.
Din probele administrate în cauză a rezultat faptul că cele două societăţi comerciale pârâte au fost legal privatizate, proces în care a fost implicat fostul FPS, actualul A.P.A.P.S., context în care, în opinia instanţei de apel sunt incidente dispoziţiile art. 27 alin. (1) din lege. Întrucât restituirea în natură a imobilelor nu este posibilă, acestea făcând parte din patrimoniul societăţilor comerciale menţionate, s-a reţinut că în mod prima instanţă a stabilit dreptul reclamantelor la măsuri reparatorii prin echivalent, pentru construcţiile demolate şi terenurile aflate în patrimoniul societăţilor comerciale urmând ca dispoziţia motivată care cuprinde măsurile reparatorii să fie emisă de A.P.A.P.S. Bucureşti.
Pe cale de consecinţă s-a considerat corectă şi soluţia instanţei de fond în sensul respingerii acţiunii faţă de cei patru pârâţi chemaţi iniţial în judecată, singura persoană deţinătoare fiind A.P.A.P.S.
Problema stabilirii cuantumului despăgubirilor civile precum şi condiţiile de acordare fiind reglementate de art. 36 şi urm. de Legea nr. 10/2001 precum şi de o lege ulterioară, s-a reţinut că instanţa nu avea posibilitatea să stabilească cuantumul.
Împotriva hotărârilor pronunţate au declarat recurs reclamantele şi pârâta A.V.A.S.
Recurentele reclamante critică hotărârile pronunţate pentru următoarele motive:
- Tribunalul Harghita prin hotărârea sa nu s-a pronunţat asupra capătului de cerere referitor la stabilirea valabilităţii titlului statului, a înlocuit obiectul cererii de chemare în judecată, înlocuind acţiunea în constatare cu o acţiune în realizare de drepturi.
Recurentul invocă motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., considerând că instanţa a acordat, pe de o parte mai mult decât s-a cerut, iar, pe de altă parte, ceea ce nu s-a cerut.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs se arată că reclamantele nu au solicitat măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul teren şi imobilul construcţie demolat, identificat prin top. 20.
Al doilea motiv de recurs se fundamentează pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. susţinându-se că, interpretându-se greşit acţiunea, ambele instanţe au schimbat natura şi înţelesul titlului de proprietate considerându-le imobile naţionalizate fără a exista o probă în acest sens.
Recurentele critică hotărârile şi pentru motivul că instanţa nu s-a pronunţat asupra dovezilor administrate de reclamante, care erau hotărâtoare în luarea deciziei, apreciind că sunt aplicabile dispoziţiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ.
În opinia recurentelor hotărârea primei instanţe, s-a întemeiat pe o greşeală de fond, în sensul că, acordă măsuri reparatorii, fără să departajeze situaţia imobilelor preluate cu titlu prin naţionalizare şi a celor preluate fără titlu, pentru care au solicitat recunoaşterea dreptului de proprietate printr-o acţiune în constatare, invocându-se motivul de casare a hotărârii prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În final, se susţine că Decizia civilă recurată a fost dată cu încălcarea normelor procedurale referitoare la desfăşurarea procesului, respectiv cu încălcarea prevederilor legale referitoare la actele procedurale, fiind aplicabile dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., deoarece instanţa de apel nu a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor mandatarului şi nu a comunicat întâmpinarea.
Recurenta pârâtă A.V.A.S. Bucureşti invocă în recursul său excepţia lipsei calităţii procesuale pasive pentru că nu este proprietar al bunurilor imobile din patrimoniul pârâtei şi nu este acţionar al societăţilor ce deţin bunurile imobile revendicate.
Recurenta pârâtă a criticat hotărârile pentru următoarele motive:
- ambele instanţe au schimbat natura cererii de chemare în judecată, înlocuind acţiunea în constatare cu o acţiune în realizare de drepturi şi fără a pune în discuţie obiectul cererii, încălcându-se principiul contradictorialităţii.
În apel a fost încălcat principiul disponibilităţii, instanţa reţinând, în mod eronat, situaţia de fapt, stabilind măsuri reparatorii în sarcina A.P.A.P.S., întrucât restituirea în natură a imobilelor revendicate nu este posibilă.
- nu s-a avut în vedere faptul că recurentele-reclamante nu au notificat A.V.A.S.-ul pentru obţinerea măsurilor reparatorii, în spiritul Legii nr. 10/2001, formulând acţiune împotriva unităţilor care deţin acele imobile în patrimoniul lor, acţiunea nefiind întemeiată pe dispoziţiile art. 27 alin. (1) şi (2) din lege, fiind considerată o acţiune civilă de drept comun, fundamentată pe dispoziţiile codului civil.
Examinând cauza sub aspectul motivelor de recurs invocate Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele considerente:
Unul dintre efectele introducerii cererii de chemare în judecată este acela de a determina cadrul procesual în care se va desfăşura judecata cu privire la părţi şi obiect.
Principiul disponibilităţii în procesul civil lasă la libera apreciere a reclamantului fixarea cadrului procesual şi a limitelor cererii.
Conform art. 129 alin. final C. proc. civ., instanţa este ţinută de limitele învestirii sale determinate prin cererea de chemare în judecată, ea neputând hotărî decât asupra a ceea ce formează obiectul cererii deduse judecăţii.
În respectarea principiului disponibilităţii, instanţa este ţinută de obiectul litigiului, în sensul că nu poate acorda mai mult decât s-a cerut, mai puţin sau altceva decât s-a cerut.
Prin acţiunea lor, reclamantele au formulat un capăt principal de cerere, solicitând a se pronunţa o hotărâre în contradictoriu cu pârâtele, din care să rezulte că imobilele au fost preluate fără titlu în cadrul procesului de privatizare a societăţilor comerciale şi că sunt lovite de nulitate absolută, să se constate că reclamantele au calitatea de proprietar.
Prin acţiunea lor, reclamantele nu au solicitat măsuri reparatorii prin echivalent.
De vreme ce o asemenea pretenţie nu a făcut obiectul acţiunii, instanţa nu se putea pronunţa cu privire la aceasta.
Procedând în acest fel, instanţele au încălcat forme de procedură, o normă cu caracter imperativ, subzistând motivul de casare de ordine publică (deoarece poate fi invocată nulitatea absolută) prevăzută de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
De asemenea, în cauză operează şi motivul prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut.
Motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. atrage o soluţie de casare cu trimitere în condiţiile art. 312 alin. (5) teza 1 C. proc. civ., reţinând că şi instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 297 C. proc. civ. care prevede în mod imperativ desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare în cazul în care instanţa nu a rezolvat fondul unei cereri principale supuse judecăţii, astfel cum este în speţă, acţiunea în constatare.
Instanţa nu se poate pronunţa direct în recurs asupra unei cereri de competenţa instanţei de fond.
Casarea cu trimitere este justificată de necesitatea respectării principiului dublului grad de jurisdicţie.
Celelalte motive de recurs invocate nu se mai impune a fi analizate.
În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (5) teza 1 C. proc. civ., vor fi admise recursurile declarate în cauză, casate hotărârile, cauza va fi trimisă spre rejudecare instanţei de fond, urmând a se avea în vedere şi modificările Legii nr. 10/2001 aduse prin Legea nr. 247/2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de reclamantele K.J. şi P.A. precum şi de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei civile nr. 689 A din 14 septembrie 2004 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă.
Casează Decizia recurată şi sentinţa civilă nr. 162 din 11 februarie 2004 a Tribunalului Harghita şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 decembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1628/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1410/2005. Civil → |
|---|
