ICCJ. Decizia nr. 1800/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1800
Dosar nr. 19275/2/2005
Şedinţa publică din 23 februarie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin notificarea înregistrată sub nr. 1805 din 27 iulie 2001 la Biroul Executorului Judecătoresc A.P. adresată Primarului General al Municipiului Bucureşti, petiţionarii K.A.V. şi S.B.D.C. au solicitat ca în temeiul art. 20 pct. 3 din Legea nr. 10/2001 să le fie restituit în natură imobilul (construcţie cu parter înalt şi subsol şi 391 mp teren aferent).
Petiţionarii au susţinut că imobilul a fost proprietatea bunicii lor materne B.M. a cărei fiică B.M.A. (decedată la 12 mai 1980) a fost mama lor.
Deşi imobilul a fost expropriat pentru cauză de utilitate publică, el există şi în prezent, apartamentele fiind vândute chiriaşilor conform Legii nr. 112/1995.
Prin Dispoziţia nr. 2901 din 13 mai 2004, comunicată petenţilor la 22 iulie 2004, emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti s-a respins notificarea formulată de petiţionari pe motivul că imobilul nu face obiectul Legii nr. 10/2001 deoarece a fost expropriat pentru cauze de utilitate publică anterior anului 1940.
La data de 5 august 2004, reclamanţii K.A.V. şi S.B.D.C. au formulat contestaţie împotriva dispoziţiei nr. 2901 din 13 mai 2004 emisă de pârât, solicitând anularea acesteia şi restituirea în natură a imobilului menţionat în notificare.
În motivarea contestaţiei, reclamanţii au arătat că imobilul a fost preluat de Statul Român, la început numai în mod scriptic, invocându-se cauza de utilitate publică. În fapt, cauza de utilitate publică nu a fost realizată niciodată, imobilul existând în prezent, iar autoarea lor l-a deţinut şi a plătit taxele şi impozitele aferente până în anul 1951 când a fost preluat abuziv de către autorităţile comuniste.
În mod greşit s-a reţinut prin dispoziţia contestată că imobilul nu face obiectul Legii nr. 10/2001.
Fiind astfel investit, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa nr. 392 din 14 aprilie2005, a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de reclamanţi.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că dispoziţia nr. 2901 din 13 mai 2004 emisă de pârât este legală întrucât imobilul fiind expropriat în anul 1940, anterior perioadei 6 martie 1945-22 decembrie 1989, nu sunt incidente prevederile Legii nr. 10/2001.
Soluţia instanţei de fond a fost confirmată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, care, prin Decizia nr. 187 din 10 mai 2006, a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanţi.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, au declarat recurs reclamanţii K.A.V. ŞI S.B.D.C., invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenţii susţin, în esenţă, că atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel au ignorat prevederile Legii nr. 1378 din 17 octombrie 1864 care impunea anumite condiţii pentru a opera exproprierea, condiţii ce nu au fost respectate în legătură cu imobilul ce a aparţinut autoarei lor, ceea ce demonstrează preluarea abuzivă de către stat a bunului imobil şi aplicabilitatea prevederilor Legii nr. 10/2001, modificată şi completată prin Legea nr. 247/2005.
Recursul este fondat pentru considerentele ce succed:
Conform înscrisului intitulat „Declaraţie" eliberat de Arhivele Statului şi aflat la fila 14 din dosarul de fond, la data de 16 februarie 1944, B.M. (bunica reclamanţilor) a fost chemată înaintea Comisiei pentru Înfiinţarea Cărţilor Funciare în Bucureşti în vederea intabulării dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Bucureşti, ocazie cu care aceasta declara că este în imposibilitate de a prezenta actele de proprietate asupra imobilului menţionat deoarece acestea se află la Primăria Municipiului Bucureşti, respectiv la Serviciul Contenciosului sectorul IV Verde şi formează obiectul dosarului nr. 296/1930, iar la secţia tutelară a Tribunalului Ilfov, formează obiectul dosarului nr. 196/1930.
Rezultă din înscrisul menţionat că imobilul ar fi fost anterior expropriat de către stat, respectiv în anul 1930, iar o expropriere realizată la momentul anului 1930 era supusă prevederilor Legii nr. 1378 din 17octombrie 1864 pentru Espropriaţie în cazul de utilitate publică, dar şi prevederilor Constituţiei din anul 1923 în vigoare la acel moment.
Conform art. 13 din menţionata lege „Espropriaţiunea pentru cauza de utilitate publică se face numai prin hotărâre judecătorească. Sub nici un cuvânt şi sub nici un titlu, tribunalele ordinare nu vor putea fi înlocuite prin administraţiune sau prin tribunale administrative, afară de cazurile prevăzute prin legi".
În speţă, cu privire la imobilul ce a fost proprietatea autoarei reclamanţilor nu s-a efectuat o expropriere, în condiţiile în care nu a fost pronunţată o hotărâre judecătorească în acest sens aşa cum prevedeau dispoziţiile legale menţionate în vigoare în anul 1930. Imobilul a fost preluat în mod abuziv de către stat, mult mai târziu, în anul 1951, fără a exista un titlu în acest sens.
În realitate, M.B., autoarea reclamanţilor, a continuat să locuiască în imobil din anul 1930 până în anul 1951, dovada acestui fapt reprezentând-o împrejurarea că aceasta a fost chemată în anul 1944 la Comisiunea pentru Înfiinţarea Cărţilor Funciare pentru intabularea dreptului de proprietate cu privire la imobil şi a plătit impozitele şi taxele pentru imobil în perioada 1942-1951, aşa cum rezultă din adresa nr. 428 din 5 august 2004 eliberată de Direcţia de Impozite şi Taxe Locale a sectorului 1 Bucureşti aflată la fila 5 din dosarul de fond.
Rezultă, aşadar, că în ceea ce priveşte imobilul situat în Bucureşti, cauza de expropriere nu s-a realizat niciodată pentru că nu a existat o hotărâre judecătorească care să fi declarat exproprierea, iar preluarea imobilului de către autorităţile comuniste în anul 1951 a fost o preluare abuzivă, fără titlu a imobilului.
De aceea, în speţă sunt aplicabile prevederile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001, modificată şi completată prin Legea nr. 247/2005 în M. Of. nr. 798 din 2 septembrie 2005, care statuează că această lege se aplică imobilelor preluate în mod abuziv şi procedează la o clarificare a noţiunii de „imobile preluate în mod abuziv": „prin imobile preluate abuziv se înţelege (...) orice alte imobile preluate de stat fără titlu valabil sau fără respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data preluării, precum şi cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziţie ale organelor locale ale puterii sau ale administraţiei de stat".
Cum imobilul în litigiu a fost preluat de către statul comunist în mod abuziv în anul 1951 (dată până la care autoarea reclamanţilor a plătit taxele şi impozitele pentru acesta), în mod greşit instanţa de apel ca şi instanţa de fond au reţinut că imobilul fiind expropriat în anul 1940, anterior perioadei de 6 martie 1935-22 decembrie 1989, nu sunt incidente prevederile Legii nr. 10/2001 şi că reclamanţii nu au calitatea de persoane îndreptăţite de a beneficia de prevederile acestei legi.
Drept urmare, în raport de considerentele expuse şi constatând nelegalitatea hotărârilor pronunţate, recursul declarat în cauză se priveşte ca fiind întemeiat aşa încât, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (2) C. proc. civ., urmează a fi admis cu consecinţa casării ambelor hotărâri şi în fond, se va admite contestaţia formulată de reclamanţi, se va anula dispoziţia nr. 2901 din 13 mai 2004 emisă de pârât şi se va constata că reclamanţii au calitatea de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii pentru imobilul în discuţie, conform Legii nr. 10/2001, modificată şi completată prin Legea nr. 247/2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii: K.A.V. şi S.B.D.C. împotriva deciziei nr. 187 din 10 mai 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Casează atât Decizia atacată cât şi sentinţa nr. 392 din 14 aprilie2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi în fond:
Admite contestaţia formulată de reclamanţi împotriva dispoziţiei nr. 2901 din 13 mai 2004 emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti, pe care o anulează şi constată că reclamanţii au calitatea de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Bucureşti, (construcţie şi 391 mp teren), conform Legii nr. 10/2001 „modificată şi completată prin Legea nr. 247/2005.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1864/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1803/2005. Civil. Reparare prejudicii erori... → |
|---|
