ICCJ. Decizia nr. 1801/2005. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 1801

Dosar nr. 30947/]/2005

Şedinţa publică din 23 februarie 2007

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 16 septembrie 2004, pe rolul Tribunalului Vrancea a fost înregistrată acţiunea civilă formulată în baza Legii nr. 10/2001, de către reclamantele C.L.E. şi M.R. în contradictoriu cu pârâtele Primăria comunei Movilita şi SC V.P. SA, prin care au solicitat restituirea în natură a imobilului casă şi teren situat în comuna Movilita, sat Diocheţi, judeţ Vrancea.

În motivare, reclamantele, au arătat că autorul lor, M.M. a fost proprietarul a 10 ha de vie şi a unei case de locuit cu 1117 mp teren aferent pe raza comunei Movilita, bunuri confiscate abuziv, cu precizarea că, potrivit titlului 123699/2002 s-a stabilit dreptul de proprietate pentru 2,37 ha vie, în imediata vecinătate aflându-se casa cu 2 camere, chiler, sală şi dependinţe pentru a cărei restituire în natură au notificat pârâta, Primăria comunei Movilita.

Reclamantele au arătat că au revenit asupra notificării, însă pârâta Primăria comunei Movilita nu le-a dat niciun răspuns, ulterior aflând că imobilul se află în posesia celei de-a doua pârâtă, SC V.P. SA, Ferma nr. 5 din apropierea Gării Diocheţi.

Această din urmă pârâtă a depus întâmpinare, invocând excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile. Pe fondul cauzei a invocat dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 10/2001 faţă de împrejurarea că, potrivit contractului nr. 47 din 16 octombrie 2000, este privatizată.

Tribunalul Vrancea, prin sentinţa civilă nr. 243 din 6 iunie 2005, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantele C.L.E. şi M.R. şi a obligat pârâta SC V.P. SA să le restituie suprafaţa de 1170 mp curţi construcţii situată în comuna Movilita, sat Diocheţi pct. Ferma 5, extravilan parcela 1460/2 (contur 1-2-3-4-5-6-1), şi a respins, ca neîntemeiată, acţiunea faţă de pârâtele Primăria comunei Movilita şi Agenţia Domeniilor Statului.

În motivarea hotărârii, Tribunalul Vrancea a reţinut că reclamantele au respectat procedura prevăzută de art. 21 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, în sensul că s-au adresat cu notificare Primăriei comunei Movilita, atât timp cât nu cunoşteau deţinătorul imobilului, obligaţie neîndeplinită de pârâtă potrivit textului de lege menţionat şi faptul că reclamantele au făcut dovada cu acte depuse la dosar, că au calitate de persoane îndreptăţite să solicite restituirea în natură a imobilului preluat abuziv.

Nemulţumită fiind de această hotărâre a declarat apel, în termen legal, pârâta SC V.P. SA susţinând că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra excepţiei inadmisibilităţi acţiunii, în condiţiile în care, prin notificarea adresată, reclamatele au solicitat despăgubiri în echivalent, iar prin restituirea în natură s-a schimbat în mod nelegal opţiunea persoanei îndreptăţite de a beneficia de despăgubiri în echivalent.

De asemeni, s-a mai invocat faptul că imobilul în speţă nu a aparţinut autorilor reclamantelor, motivat de faptul că amplasamentul acestuia nu corespunde descrierii din actul de proprietate şi mai mult, acesta a fost demolat, fapt afirmat de reclamante în notificare şi infirmat ulterior de către acestea.

Prin Decizia civilă nr. 778/A din 19 septembrie 2005, Curtea de Apel Galaţi a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SC P.V. SA .

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că instanţa de fond a interpretat corect probele administrate în cauză la care a făcut o justă aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.

Cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii a găsit-o neîntemeiată întrucât aşa cum rezultă din corespondenţa purtată între părţi, reclamantele au solicitat măsuri reparatorii fără însă a preciza natura lor.

Cât priveşte identificarea imobilului s-a constatat că imobilul în litigiu a aparţinut autorilor reclamantelor, astfel cum rezultă din raportul de expertiză efectuat de expert M.N.

În ceea ce priveşte calitatea de succesoare a reclamantelor, instanţa de apel a reţinut că acestea sunt nepoate ale autorului M.M., tatăl lor, M.D., fiind fiul autorului.

În contra acestei din urmă decizii a declarat recurs pârâta SC V.P. SA, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critica vizând următoarele aspecte:

- Instanţa de apel a soluţionat greşit excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocate de către pârâta SC V.P. SA, reţinând în mod greşit că „reclamantele au solicitat măsuri reparatorii, fără însă a preciza natura lor";

 - Reclamantele nu au făcut dovada că sunt succesoare în drepturi şi ale defunctului C.M., astfel nefiind îndreptăţite la acordarea de măsuri reparatorii.

- Instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a Legii nr. 10/2001 modificată şi completată prin Legea nr. 247/2005, susţinându-se că potrivit art. 37 din acest act normativ „... pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizare... persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri corespunzătoare valorii de piaţă a imobilelor solicitate".

Verificând legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Din întreg materialul probator (înscrisuri şi expertiză tehnică efectuate în cauză, filele 84-90 dosar fond), rezultă că au fost identificate bunurile imobile ce au aparţinut autorilor reclamantelor, astfel că s-a dispus restituirea acestora în natură, în raport de art. 9 coroborat cu art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată.

Or, motivul invocat cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii este nefondat întrucât atâta vreme cât reclamantele au solicitat măsuri reparatorii, fără a preciza natura lor, iar bunurile au fost identificate, acestea sunt persoane îndreptăţite la restituirea în natură a imobilului.

Faţă de critica cu privire la faptul că recurentele nu au făcut dovada că sunt succesoarele în drepturi şi ale defunctului C.M., Înalta Curte observă că din actele de stare civilă (filele 9-11 dosar fond) rezultă că acestea sunt nepoate ale autorului M.M., tatăl lor M.D., fiind fiul autorului, motiv pentru care nici această critică nu poate fi primită.

Cu privire la critica că instanţele au făcut o greşită aplicare a Legii nr. 10/2001 atunci când au dispus restituirea în natură, Înalta Curte apreciază că aceasta este o problemă formulată pentru prima dată în recurs, verificare ce este incompatibilă cu structura recursului, având în vedere că acesta nu a fost motiv de apel, ca să poată fi criticat în recurs.

Faţă de cele ce preced, criticile recurentei sunt nefondate considerent pentru care în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIV.

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC V.P. SA împotriva deciziei nr. 778 A din 19 septembrie 2005 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2007.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1801/2005. Civil