ICCJ. Decizia nr. 1821/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, reclamanta B.F.E. a chemat în judecată Banca Națională a României, sucursala Timiș, pentru obligarea acesteia la restituirea sumei de 65.000 euro echivalentul a 130.000 mărci germane, sumă preluată abuziv de la ea. Acțiunea a fost formulată în contradictor și cu Ministerul Finanțelor Publice, și a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1074-1975 C. civ.
Tribunalul Timiș, prin sentința civilă nr. 310 din 12 martie 2004 a admis acțiunea și a obligat pârâta Banca Națională Română, sucursala Timiș, la 65.000 euro echivalentul a 130.000 mărci vest germane la cursul B.N.R. la momentul plății.
Instanța a reținut că la 12 decembrie 1989 suma de 130.000 mărci vest germane a fost ridicată prin proces-verbal în temeiul Decretul nr. 210/1960 și nr. 111/1951, de la domiciliul reclamantei și că au fost încălcate dispozițiile actelor normative în virtutea cărora s-a făcut confiscarea, deoarece reținerea s-a efectuat de organele de miliție și nu de instanța de judecată, cu ignorarea procedurii speciale privind situația banilor fără stăpân. Instanța a mai constatat că reclamanta a fost pusă în imposibilitatea de a se adresa unei instanțe de judecată independentă de puterea politică.
împotriva acestei hotărâri, pârâta B.N.R. a declarat recurs invocând faptul că pentru asemenea acțiuni este scutită de taxă de timbru, că nu are calitate procesuală pasivă și nici reclamanta nu are calitate procesuală activă.
La apelul B.N.R. a aderat D.G.F.P. Timiș.
Curtea de Apel Timișoara, prin decizia civilă nr. 1667 din 8 august 2004 a anulat ca netimbrat apelul B.N.R. și a respins cererea de aderare la apelul B.N.R. formulată de D.G.F.P. Timiș.
Pentru a pronunța această soluție Curtea a reținut că în cauză nu se aplică în privința pârâtei B.N.R. dispozițiile invocate de aceasta, art. 26 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, deoarece reglementările amintite se referă la veniturile publice cuvenite bugetelor unor instituții publice aprobate prin lege și în lipsa unor susțineri exprese cu caracter special și pârâtei îi este aplicabil regimul instituit de legea taxei de timbru. S-a mai reținut că este aplicabil principiul egalității juridice a părților consfințit de Constituția țării și de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
S-a constatat de asemenea că față de soluția dată apelului, cererea de aderare la apel nu-și mai produce efectele.
împotriva acestei decizii pârâta B.N.R., sucursala județului Timiș, a declarat recurs, invocând dispozițiile art. 304 pct. 1 C. proc. civ.
în motivarea recursului s-a arătat că deși în susținerea apărării că B.N.R. nu este obligată la plata taxei de timbru în temeiul art. 26 alin. (2) din Normele metodologice pentru aplicarea Legii 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, în mod eronat instanța a considerat că Banca este obligată să timbreze cu motivarea că art. 26 alin. (2) din Legea 146/1997 are altă sferă de aplicare decât cea invocată de pârâtă.
Pe fondul cauzei s-a criticat împrejurarea că instanțele nu au invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a Băncii și respectiv, a calității procesuale active a reclamantei sub primul aspect nu s-a arătat că Banca nu are competență asupra bugetului de stat, la care s-a virat suma confiscată, și nu a avut niciodată calitatea de mandatar al statului în materie valutară.
De altfel, s-a mai arătat că sucursalele B.N.R. nu au personalitate juridică.
Cât privește calitatea procesuală a reclamantei s-a invocat soluția greșită a instanțelor care au admis acțiunea reclamantei deși suma pretinsă de aceasta a fost confiscată de la o altă persoană, K.I.
Recursul este întemeiat.
Instanța de apel a făcut o greșită aplicare a Legii 146/1997 privind taxele judiciare de timbru când a considerat că pârâta B.N.R. nu este exceptată de la plata taxei de timbru.
în primul rând s-a făcut o greșită trimitere la art. 26 alin. (2) din Legea 146/1997, articol care se referă la destinația sumelor provenite din taxe de timbru pentru decontarea notarială, impozite din onorariile avocaților și notarilor publici.
Nu s-a observat că a fost invocat art. 26 alin. (2) din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 aprobată prin Ordinul nr. 760/C din 22 aprilie 1999 publicat în M. Of. nr. 280 din 10 august 1999.
Potrivit acestui text teza a doua sunt scutite de taxa judiciară de timbru "cererile și acțiunile precum și căile de atac formulate de alte instituții publice/de interes public, indiferent de calitatea procesuală a acestora, atunci când au ca obiect venituri publice".
Potrivit normelor metodologice sus-menționate, scutirile de taxa judiciară de timbru aferentă acțiunilor și cererilor în justiție se împart în două categorii, scutirea acestor acțiuni sau a cererilor în considerarea unui anume obiect și care se aplică tuturor părților din proces numai în ce privește obiectul scutit precum și scutiri acordate în considerarea, calității persoanei, scutire de care beneficiază numai aceasta (art. 23 din Normele metodologice). Această din urmă scutire înfrânge în mod evident, dar în temeiul legii, principiul egalității juridice a părților.
Banca se află într-o scutire cu caracter mixt atât în virtutea calității sale de instituție publică, dar și în virtutea naturii obiectului, sumă confiscată care a devenit venit public.
Norma metodologică în explicațiile formulate în art. 26 alin. 2 este dată astfel în aplicarea art. 17 din Legea 146/1997.
Având în vedere textele mai sus arătate s-a constatat că în mod greșit instanța a anulat ca netimbrat apelul pârâtei B.N.R.
Pe cale de consecință a fost casată decizia 1667/2004 și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului, ocazie cu care se vor analiza celelalte două excepții invocate cu privire la calitatea procesuală a părților în prezenta acțiune.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2120/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1822/2005. Civil → |
|---|
