ICCJ. Decizia nr. 2267/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea adresată Judecătoriei Cluj-Napoca reclamanții C.M.P., P.I., P.A.M., B.V.P., P.J., V.E., M.A., G.G., M. și S.V. au chemat în judecată pe pârâții C.A., C.F.R., C.M., C.M. și G. (născută C.)L., cerând a se constata că defuncții C.G. (decedat la 17 februarie 1986) și C.F.(decedată la 1 februarie 1985) au dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra suprafeței de 8500 mp teren ce se identifică cu nr. top 22783 din C.F. 20285 Cluj-Napoca având ca proprietar tabular pe G.L.
Totodată reclamanții au cerut a se constata că pârâții le-au înstrăinat, prin acte sub semnătură privată, parte din acest teren, sens în care cer ca să fie obligați să încheie acte autentice sau să se dispună ca hotărârea judecătorească să țină loc de contract.
Solicită reclamanții a se dispune și sistarea stării de indiviziune asupra terenului cumpărat, cu menținerea C.F. neschimbată pentru restul terenului și întabularea, în favoarea lor a dreptului de proprietate, prin vânzare și partaj.
în motivarea cererii se arată că numiții C.G. și C.F. au folosit suprafața de 8500 mp în litigiu din anul 1952, că în anul 1953 acest teren a fost comasat la Stațiunea Didactică Experimentală Mănăștur la marginea tarlalei și de atunci a fost folosită pașnic și netulburată de persoanele arătate, apoi de descendenții acestora care au încheiat mai multe antecontracte de vânzare-cumpărare.
Reclamanții au cerut la 31 martie 2000 introducerea în cauză în calitate de pârâte și a Stațiunii Didactice Cluj.
în cauză a formulat cerere de intervenție în interes propriu M.L., fiica proprietarei tabulare G.C.L., care a solicitat respingerea acțiunii.
în motivarea cererii, intervenienta a arătat că autorul pârâților, C.G., a fost angajatul părinților săi în calitate de muncitor agricol, că în realitate terenurile în litigiu au fost proprietatea părinților săi de care au fost deposedați în mod abuziv în anul 1953, de statul comunist; menționează intervenienta că tatăl său a fost arestat de regimul comunist din anul 1951 și a murit în închisoare.
Totodată, intervenienta arată că a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul în litigiu în procedura Legii nr. 1/2000.
Intervenienta și-a precizat ulterior cererea în sensul că a solicitat să se constate că este proprietara construcției edificate pe parcela de teren pentru care este transcris dreptul de proprietate al autorilor săi în C.F. 20285 Cluj și să se dispună evacuarea necondiționată a pârâților Crișan din acest imobil.
Prin sentința civilă nr. 407/A din 5 noiembrie 2002 Tribunalul Cluj a admis cererea reclamanților și a constatat că antecesorii pârâților C.A., C.F.R., C.M. și M.C., defuncții C.G., decedat la 17 februarie 1986 și C.F., decedată la 01 februarie 1985 au dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra suprafeței de 8500 mp, teren ce face parte din imobilul înscris în C.F. 20285 Cluj-Napoca, nr. top 22783 având ca proprietar pe G.L. ș.a.
Totodată s-a constatat că prin acte de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiate între anii 1995-1998, pârâții C.A., C.F.R., C.M. și C.M. au înstrăinat acest teren reclamanților și i-a obligat pe pârâți să încheie cu reclamanții contracte autentice de vânzare-cumpărare, în caz contrar, sentința va ține loc de contract.
Prin aceeași sentință s-a dispus sistarea indiviziunii conform raportului de expertiză tehnică și suplimentului la expertiză efectuate de expertul tehnic ing. M.S. ce fac parte integrantă din sentință, atât în varianta I cât și în varianta a II-a propuse de expert.
în motivarea sentinței, în esență, s-a reținut că autorii pârâților C. au intrat în posesia terenului în litigiu în anul 1952 teren care, în anul 1953, ar fi fost comasat în marginea unei tarlale de teren aparținând Stațiunii Didactice Experimentale Mănăștur și că, din acea perioadă, au folosit terenul precum și construcția edificată pe el în aceeași perioadă pașnic și netulburați, posesie transmisă succesorilor întrunind condițiile prevăzute de art. 1846-1847 și art. 1890 C. civ.
Reține prima instanță că intervenienta nu a dovedit că terenul în litigiu ar fi intrat în proprietatea sa în procedura reglementate de Legea nr. 18/1991 sau că ar fi făcut demersuri pentru evacuarea familiei C. din aceste imobile.
Apreciază prima instanță, fără a motiva, că între pârâți există o stare de indiviziune ce se impune a fi sistată și că, în baza art. 111 C. proc. civ., se impune a se constata că pârâții au vândut terenurile în litigiu reclamanților.
împotriva acestei sentințe a declarat apel intervenienta M.L. cerând modificarea sentinței în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și admiterii cererii de intervenție, cu consecința constatării că este unica proprietară a construcției edificate în C.F. 20285 Cluj și a evacuării necondiționate din această construcție a pârâților C.A., C.F.R., C.M. și M.C., pentru aceleași considerente arătate la judecata în primă instanță.
Prin decizia civilă nr. 52 din 11 aprilie 2002 Curtea de Apel Cluj a admis apelul intervenientei și a modificat sentința tribunalului în sensul că a respins acțiunea civilă înaintată de reclamanții C.M.P., P.I., P.A.M., B.V.P., P.J., P.E., V.E., M.A., G.G., M.G. și S.V. împotriva pârâților C.A., C.F.R., C.M., G.L. și Stațiunea Didactică Mănăștiur.
Prin aceeași decizie au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
în motivarea deciziei, după enumerarea mai multor înscrisuri depuse la dosar, s-a reținut că instanța de fond în mod greșit a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 1846-1847 și art. 1890 C. civ., întrucât în cauză cerințele uzucapiunii, ca mod de dobândire a dreptului de proprietate, nu sunt operante.
împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtul C.M., reclamanții C.M.P., P.I., P.A.M., I.P., P.E., V.E., M.A., G.G., M.G., S.V. și B.V.P. și intervenienta L.M.
în motivarea recursului pârâtul M.C. solicită casarea deciziei recurate, menținerea sentinței tribunalului și recunoașterea în favoarea sa și a pârâtei C.A. a dreptului de proprietate pentru suprafața de 2200 mp teren, pentru care autorul lor posedă titlu de împroprietărire și asupra a 5764 mp dobândit prin uzucapiune.
în motivarea recursului reclamanții invocă necompetența materială a instanțelor care au soluționat cauza, aceasta fiind de competența, în primă instanță, conform art. 1 lit. a) C. proc. civ., a judecătoriei.
Totodată, reclamanții susțin că în mod nelegal, la judecata în fond a cauzei nu a fost pusă în discuție excepția lipsei calității procesuale active a intervenientei întrucât aceasta nu a depus la dosar un titlu de proprietate care să-i justifice interesul în promovarea cererii.
De asemenea, reclamanții susțin că instanțele nu s-au preocupat de situația juridică actuală a terenului în litigiu și în ce condiții a intervenit schimbul de terenuri cu Stațiunea Didactică Cluj.
în motivarea recursului, intervenienta solicită casarea hotărârilor și pe fond admiterea cererii sale de intervenție cu cheltuieli de judecată avansate atât la judecata în fond și apel cât și în recurs și menținerea soluției de respingere a cererii de chemare în judecată pentru aceleași considerente arătate la judecata în fond a pricinii.
Reclamantul G.G. critică hotărârea dată de instanța de apel și sub aspectul motivării pe care o califică a fi mai mult decât superficială.
Recursurile sunt fondate.
în drept, motivarea hotărârilor judecătorești înseamnă arătarea în scris, a rațiunilor care determină pe judecătorul cauzei să respingă sau să admită o cerere.
îndatorirea judecătorilor de a-și motiva hotărârea constituie o garanție a părților împotriva arbitrariului judecătoresc și mijlocul care permite instanței de recurs să exercite controlul judecătoresc.
Omisiunea arătării temeiurilor de fapt ori de drept pe care se sprijină soluția adoptată, lipsa oricărei analize a mijloacelor de apărare formulate de părți ori redactarea hotărârii prin folosirea unor simple afirmații din partea judecătorilor echivalează cu o lipsă de motivare care face imposibil de exercitat controlul judiciar și dă dreptul persoanei interesate să ceară casarea unei astfel de hotărâri.
în speță, decizia recurată nu este motivată în raport de soluția adoptată cu privire la cererea de chemare în judecată și nici cu privire la soluția dată cu privire la cererea de intervenție în interes propriu.
Simpla prezentare în cuprinsul considerentelor a conținutului cererii de chemare în judecată (obiect și motivele de fapt) precum și a conținutului înscrisurilor de la dosar, și a încă două adrese depuse la dosar (cu mențiuni contradictorii), fără vreo analiză a conținutului acestor înscrisuri ori a celorlalte mijloace de apărare invocate de părți nu satisface cerința referitoare la motivarea în fapt a hotărârii.
De altminteri, judecătorul trebuie să cerceteze și să se pronunțe asupra tuturor mijloacelor de probă administrate și asupra tuturor motivelor juridice invocate de ele în susținerea cererii.
De asemenea, simpla afirmație a judecătorului în sensul că "instanța de fond în mod greșit a reținut aplicabilitatea" textelor legale arătate în cuprinsul hotărârii, fără vreo explicitare a concluziei și fără arătarea raționamentului juridic pe care se fundamentează această afirmație, nu este, de asemenea, de natură să satisfacă cerința referitoare la motivarea în drept a hotărârii.
Totodată, omisiunea examinării și motivării dispoziției privind menținerea soluției dată de prima instanță asupra cererii de intervenție principală, aspect criticat prin apel, este esențială.
Or, în vederea aplicării corecte a legii, instanțele de fond au obligația să stabilească pe deplin împrejurările de fapt ale cauzei și cu claritate obiectul cererilor deduse judecății și temeiul juridic al acestora.
în măsura în care formulările părților sunt confuze și împiedică stabilirea cadrului juridic, cum este și cazul procesului de față, instanța are obligația, respectând regula dezbaterilor contradictorii, să ceară precizările necesare, pentru a da o calificare corectă faptelor, iar nu să refuze judecata pe fond a cauzei.
Așa fiind, pentru omisiunea examinării fondului pricinii și nemotivarea hotărârii judecătorești pronunțate, înalta Curte, în baza art. 314 C. proc. civ. a admis recursul, a casat decizia recurată cu trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru reluarea judecății în apel.
Cu ocazia rejudecării, instanța de apel va analiza și celelalte apărări invocate de părți prin cererile de recurs.
.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2291/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1999/2005. Civil → |
|---|
