ICCJ. Decizia nr. 1940/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea adresată Judecătoriei Zărnești la data de 22 mai 2003 și ulterior precizată, reclamanta Ș.E. a chemat în judecată pârâții I.N. și I.V., solicitând să se dispună rezilierea contractului de întreținere încheiat între părți și repunerea acestora în situația anterioară, inclusiv sub aspectul cărții funciare.
în motivarea acțiunii s-a arătat că pârâții nu și-au respectat obligația de a-i asigura hrana, iluminatul și medicamentele.
Prin întâmpinare pârâții au solicitat respingerea acțiunii, considerând că și-au îndeplinit în întregime și cu bună-credință obligațiile asumate.
Examinând probatoriile administrate, Judecătoria Zărnești, prin sentința civilă nr. 1084 din 21 octombrie 2003, a respins acțiunea ca neîntemeiată și a stabilit în esență că:
- pârâții și-au respectat principalele obligații stipulate prin contract, în condițiile specifice înțelegerii părților și ținând seama că nu locuiesc în aceeași comună cu reclamanta;
- chiar dacă s-ar putea reține o oarecare culpă a acestora, ea nu este atât de gravă încât să atragă desființarea contractului;
- faptul că reclamanta a efectuat singură o parte din cheltuieli, ca și împrejurarea că unii vecini o mai ajută în gospodărie, nu pot fi interpretate în defavoarea pârâților;
- pactul comisoriu expres de gradul I prevăzut în contract se referă la ipoteza neîndeplinirii obligațiilor timp de 3 luni consecutive; or, reclamanta nu a precizat prin acțiune perioada în care pârâții nu și-au executat obligațiile.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe, prin care a solicitat admiterea acțiunii, a fost respins ca nefondat, cu o motivare similară celei a instanței de fond, prin decizia civilă nr. 274 din 5 aprilie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Brașov.
împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, criticând-o în sensul prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
S-a susținut, sub un prim motiv de casare, că instanțele nu au stăruit suficient pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele și au considerat relevante câteva împrejurări neesențiale, izolate privind unele prestații ale pârâților.
Pe de altă parte, recurenta a arătat că existența pactului comisoriu expres de gr. I nu limita instanțele în cercetarea cauzei în ansamblul său, prin aplicarea regulilor generale incidente în materie.
Recursul este întemeiat.
Este reală împrejurarea că instanțele nu au stăruit suficient, în exercitarea rolului activ consacrat prin art. 129 C. proc. civ., pentru lămurirea tuturor elementelor de fapt ale cauzei. Pe baza unui probatoriu care poate și trebuie să fie completat, instanța de fond a concluzionat că există o neexecutare din partea pârâților însă aceasta nu este atât de gravă încât să justifice desființarea contractului. Or, gradul și relevanța acestei neexecutări era necesar să fie mult mai precis evaluate.
Pe de altă parte, pactul comisoriu expres de gr. I (clauză în favoarea reclamantei) nu dispensează instanțele de a cerceta fondul cauzei pe toată durata de existență a contractului și nu poate fi interpretat în sensul că neprecizarea perioadei de 3 luni în acțiune conduce la consecința respingerii acesteia.
Așa fiind, în temeiul prevederilor art. 312-313 și art. 315 C. proc. civ., înalta Curte a admis recursul și, casând decizia atacată, a trimis cauza spre rejudecarea apelului la aceeași instanță, pentru a fi completat și reevaluat probatoriul sub aspectele menționate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1999/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2120/2005. Civil → |
|---|
