ICCJ. Decizia nr. 1839/2005. Civil. Contestaţie în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1839
Dosar nr. 12530/1/2005
(nr.vechi 3037/2005)
Şedinţa publică din 17 februarie 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
SC U. SA Rm. Vâlcea în temeiul art. 318 alin. (2) a solicitat anularea deciziei 5669 din 18 octombrie 2003 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pe considerentul că aceasta a omis să cerceteze motivul de recurs al SC U. SA în sensul neefectuării unei expertize tehnice prin care să se determine imobilul „HALA" supus revendicării, ajungându-se la situaţia de nepermis din punctul de vedere juridic, ca în cadrul unui proces de contencios administrativ să se efectueze o expertiză în vederea stabilirii proprietăţii asupra imobilului „HALA".
Se constată că la data de 19 octombrie 2001, Municipiul Rm. Vâlcea prin primar a chemat în judecată SC U. SA Rm. Vâlcea cerând să fie obligată să-i lase în deplină proprietate şi posesie imobilul domeniul intitulat „HALĂ" situat în piaţa centrală a Municipiului Rm. Vâlcea.
Tribunalul Rm.Vâlcea, secţia civilă, prin sentinţa 394 din 20 iunie 2002, a respins ca nefondat apelul pârâtei, cu motivarea că din probele dosarului rezultă, netăgăduit că imobilul în litigiu este bun domenial, proprietatea reclamantului, dobândit în anul 1898, prin exproprierea unor terenuri însumând suprafaţa de 5794, 69 mp, urmată de edificarea, în forma astăzi păstrată, a construcţiei revendicate, denumită şi folosită ca hală pentru comerţ, de uz public. De asemenea s-a reţinut că bunul revendicat excede Legii nr. 10/2001 şi că titlul pârâtei este lipsit de valabilitate.
Recursul declarat de SC U. SA Rm. Vâlcea împotriva deciziei 86 A din 27 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Piteşti a fost respins ca nefondat.
S-a reţinut în considerentele deciziei pe baza înscrisurilor aflate la dosar fond că imobilul revendicat , edificat pe un teren expropriat, este o hală construită în 1899, în stilul arhitectonic specific secolului XIX.
Prin concepţie şi execuţie imobilul este destinat uzului public, aparţinând domeniului public atât sub legea veche, inclusiv sub reglementările adoptate de regimul comunist ( care nu au putut schimba natura bunului, aceea de a servi uzului public) cât şi sub imperiul legii noi (art. III pct. 2 din Anexa la Legea 213/1998).
Ca atare, sub sancţiunea nulităţii prescrisă faptelor de nesocotire a ordinii publice un asemenea bun fiind inalienabil, imprescriptibil şi insesizabil potrivit art. 11 din Legea nr. 213/1998 nu poate fi sustras domeniului public şi încorporat proprietăţii private.
Drept urmare, susţinerile pârâtei că normele constituţionale din 1952, dispoziţiunile Legii 15/1990, ale HG 834/1991 şi art. 6 din Legea nr. 213/1998 ar fi derogatorii de la regimul proprietăţii publice, justificarea pretenţiilor sale asupra bunului sunt nefondate.
De asemenea instanţa de recurs a concluzionat că titlul pârâtei SC U. SA nu poate justifica apărările sale în sensul că reclamantul ar fi renunţat la dreptul de proprietate asupra bunului sau că în cauză sunt incidente dispoziţiunile Legii nr. 10/2001, deoarece o atare incidenţă este obstrucţionată de dispoziţiunile art. 3 din lege.
În motivarea recursului într-o formulare vagă contestatoarea a arătat că instanţa de apel nu a dat curs cererii privind efectuarea unei expertize prin care să se determine imobilul „HALĂ" supus revendicării în ceea ce priveşte suprafaţa acestuia.
Această cerere privind expertizarea imobilului revendicat a fost reiterată în motivele de recurs.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a încorporat acest motiv în omisiunile instanţei de apel referitoare la examinarea aspectelor de netemeinicie ale acţiunii, pe care le-a examinat sintetic făcând trimitere la înscrisurile aflate la dosar şi la natura imobilului, prin construcţie şi destinaţie-ca făcând parte din domeniul public.
De altfel, reţinând că imobilul beneficiază de regimul juridic al bunurilor din domeniul public, efectuarea unei expertize pentru probaţiunea dreptului de proprietate al societăţii contestatoare apare ca fiind de prisos de vreme ce proprietatea publică este inalienabilă, imprescriptibilă şi insesizabilă, şi nu poate fi restrânsă încorporarea în proprietatea privată a particularilor, aşa cum se reţine şi în motivarea deciziei 5669 din 18 octombrie 2004 a cărei anulare se cere în temeiul art. 318 alin. (2) C. proc. civ.
Ca urmare contestaţia în anulare formulată de SC U. va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestaţia în anulare formulată de SC U. SA Rm. Vâlcea împotriva deciziei 5669/2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 182/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1729/2005. Civil. încheiere intabulare teren.... → |
|---|
