ICCJ. Decizia nr. 1849/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1849
Dosar nr. 3763/200.
Şedinţa publică din 9 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 9 iunie 2003, reclamantul I.N. a investit Judecătoria Buzău cu o acţiune având ca obiect pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti de obligare a pârâtului M.S.E. să respecte servitutea de trecere stabilită în anul 1991 şi să-i lase liber acestuia accesul la curtea imobilului situat în Buzău.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a arătat că în anul 2002, pârâtul i-a intentat acţiune pentru nerespectarea de către acesta a servituţii de trecere pe terenul proprietatea pârâtului, şi că, deşi demersul judiciar al pârâtului a fost respins, reclamantul i-a permis accesul pe terenul său, deşi nu are stabilită o obligaţie în acest sens.
Prin sentinţa civilă nr. 677 din 9 februarie 2004, Judecătoria Buzău a respins acţiunea cu motivarea că, reclamantul nu a dovedit că pârâtul foloseşte ca drum de trecere curtea imobilului reclamantului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru netemeinicie, în sensul că instanţa nu a dovedit rol activ, conform art. 129 alin. (4) C. proc. civ., neordonând şi nepunând în dezbaterea părţilor necesitatea efectuării unei expertize tehnice de specialitate, probă utilă, pertinentă şi concludentă în cauză.
Prin Decizia nr. 1270 din 22 aprilie 2004, Curtea de Apel Ploieşti a respins ca nefondat apelul.
Pentru a decide ca atare, instanţa de control judiciar ordinar a reţinut că proba cu expertiză a fost administrată, iar la cererea reclamantului au fost încuviinţate şi obiecţiuni la raportul de expertiză, probe ce au concluzionat că servitutea de trecere în suprafaţă de 106 mp nu se află constituită pe terenul proprietatea reclamantului.
Împotriva deciziei dată în apel, în termen legal a declarat recurs reclamantul invocând că nu s-a reţinut corect situaţia de fapt, că nu s-au luat în considerare înscrisurile depuse de acesta, neanalizându-se probatoriile existente la dosar, fără însă a evidenţia care sunt acestea şi a arăta în ce constă judecata eronată a instanţei.
În forma în care sunt prezentate aceste critici, susţinerile recurentului-reclamant I.N. nu pot fi examinate sub aspectul încălcării legalităţii.
Cu toate acestea, analizând soluţia instanţei de apel, este de arătat că, în mod corect instanţa a reţinut că servitutea de trecere a fost instituită prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 9163 din 9 septembrie 1991 încheiat între I.A. şi soţii, M.A., M.S., aceasta nefiind constituită pe terenul proprietatea recurentului-reclamant, cum corect a desluşit raportul juridic dedus judecăţii instanţele.
În consecinţă recursul este nefondat şi va fi respins, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul I.N. împotriva deciziei nr. 1270 din 22 aprilie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2318/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1841/2005. Civil → |
|---|
