ICCJ. Decizia nr. 2318/2005. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2318
Dosar nr. 28070/1/2005
nr. vechi 11608/2005
Şedinţa publică din 2 martie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 8 ianuarie 2004, reclamanta C.P. a chemat în judecată pe pârâţii Comisia locală Buftea şi Comisia judeţeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, solicitând admiterea contestaţiei sale împotriva procesului-verbal din 3 octombrie 2000 şi obligarea primei pârâte la emiterea titlului de proprietate.
În motivarea acţiunii, al cărei temei juridic nu a fost indicat, reclamanta a susţinut că pârâtele nu i-au soluţionat contestaţia formulată împotriva hotărârii de respingere a cererii de reconstituire a dreptului de proprietate, comunicată prin procesul-verbal atacat.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, prin sentinţa nr. 602 din 16 februarie 2004, şi-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Buftea, reţinând că în speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 53, art. 54 şi art. 58 din Legea nr. 18/1991.
Judecătoria Buftea, prin sentinţa civilă nr. 1728 din 25 iunie 2004, a admis excepţia referitoare la lipsa calităţii procesuale active şi a respins acţiunea, pentru acest considerent.
S-a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada calităţii de moştenitor a proprietarului terenurilor care fac obiectul cererii sale, formulate în baza Legii nr. 18/1991.
Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin Decizia nr. 794 din 16 noiembrie 2004, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă, reţinând că apelanta nu a făcut dovada calităţii de moştenitor a defunctului proprietar, excepţia referitoare la lipsa calităţii procesuale active a fost invocată de una din pârâte, prin unirea acestei excepţii cu fondul prima instanţă nu a încălcat atribuţiile puterii judecătoreşti, în cauză nu erau operante dispoziţiile art. 225 C. proc. civ. deoarece nu s-a încuviinţat proba cu interogatoriu, iar indicarea greşită a numărului de dosar constituie o simplă eroare materială.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă, prin Decizia nr. 54 din 24 martie 2005, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantă, reţinând că motivele prevăzute de art. 304 pct. 4 şi 8 C. proc. civ. au fost invocate formal, iar recurenta nu a făcut dovada că este fiica defunctului proprietar.
Aceeaşi curte, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 1036 din 25 august 2005, a respins, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de reclamantă, reţinând că instanţa de recurs a examinat toate criticile aduse precedentelor hotărâri.
La 30 august 2005, reclamanta a declarat recurs, prin care a susţinut că ultima decizie şi celelalte hotărâri ar fi nelegale şi netemeinice deoarece instanţele au ignorat actele depuse la dosar în dovedirea calităţii sale de moştenitoare.
Potrivit art. 320 alin. (3) C. proc. civ., recursul este inadmisibil, contestaţia în anulare din cauză având ca obiect o hotărâre pronunţată în recurs, deci nesupusă acestei căi de atac.
Aşa fiind, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., prezentul recurs va fi respins, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea C.P. împotriva deciziei nr. 1036 din 25 august 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 martie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 2730/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1849/2005. Civil → |
---|