ICCJ. Decizia nr. 1918/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1918
Dosar nr. 8165/200.
Şedinţa publică din 10 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin înscrisul sub semnătură privată datat 1 septembrie 1997 şi intitulat „Contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere" M.T. şi M.G. au convenit cu M.T.V. să-i transmită în proprietate o casă şi anexe gospodăreşti, terenul aferent gospodăriei, precum şi 8 terenuri agricole în schimbul întreţinerii obligându-se a face demersurile legale pentru transferul dreptului de proprietate.
Promitentul M.T. a decedat la 15 septembrie 1997.
La data de 6 ianuarie 1998 M.A., fiică a defunctului M.T., a chemat în judecată pe M.G. şi M.T.V. solicitând constatarea nulităţii absolute a convenţiei din 1 septembrie 1997 şi partajarea bunurilor obiect al acestei convenţii între moştenitorii lui M.T., anume M.A. şi soţia supravieţuitoare M.G.
Acţiunea a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 1933 din 17 octombrie 2000 pronunţată de Judecătoria Sighetu Marmaţiei, definitivă prin Decizia civilă nr. 940/A.c din 31 octombrie 2001 a Tribunalului Satu Mare şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 185/R din 25 februarie 2002 a Curţii de Apel Oradea.
Între timp, la data de 5 aprilie 1999, M.T.V. a chemat în judecată pe M.G. şi M.A. pentru validarea convenţiei din 1 septembrie 1997.
Cererea a fost admisă prin sentinţa civilă nr. 1004 din 11 mai 1999 pronunţată de Judecătoria Sighetu Marmaţiei, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 1140/A din 15 octombrie 1999 a Tribunalului Maramureş şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1129 din 11 mai 2000 a Curţii de Apel Cluj.
Prin sentinţa civilă de mai sus s-a constatat că între M.T.V. în calitate de cumpărător, pe de o parte, şi M.G. şi defunctul ei soţ M.T., ai cărui moştenitori sunt M.G. şi M.A., pe de altă parte, a intervenit la data de 1 septembrie 1997 contractul de vânzare-cumpărare având ca obiect o casă şi anexe gospodăreşti, grădina aferentă şi alte opt terenuri, bunuri situate în localitatea Bârsana, judeţul Maramureş, preţul vânzării-cumpărării constând în prestarea întreţinerii vânzătorilor de către cumpărător şi suportarea cheltuielilor de înmormântare.
Bunurile obiect al contractului au fost individualizate prin dispozitivul sentinţei.
Ulterior soluţionării irevocabile a proceselor mai sus descrise, la data de 21 august 2003, reclamanta M.G. a chemat în judecată pe pârâţii M.T.V. şi M.A. solicitând rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere din 1 septembrie 1997 şi repunerea în situaţia anterioară acestuia în privinţa imobilelor obiect al convenţiei.
Motivând acţiunea, reclamanta a susţinut că de circa 2 ani pârâtul M.T.V. nu şi-a îndeplinit obligaţia de întreţinere, solicitările reclamantei rămânând fără efect, ceea ce justifică rezoluţiunea contractului în integralitatea sa, fiind lipsită de semnificaţie moartea soţului reclamantei-beneficiar al întreţinerii, dată fiind indivizibilitatea obligaţiei de întreţinere.
La data de 22 octombrie 2003, pârâtul M.T.V. a depus întâmpinare şi cerere reconvenţională.
Prin întâmpinare, pârâtul a arătat că nu se opune admiterii parţiale a acţiunii în limitele ce exced cererii sale reconvenţionale, precizând că imobilul compus din casă, anexe gospodăreşti şi terenul aferent sunt în posesia reclamantei şi invocând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei M.A., care nu este parte în contract şi nu are vreun drept asupra bunurilor obiect al contractului.
Pe cale reconvenţională pârâtul a solicitat:
- să se constate că este coindivizar cu reclamanta în cote de ½ din 6 bunuri obiect al contractului a cărui rezoluţiune se cere prin acţiunea principală;
- să se dispună împărţeala bunurilor indivize;
- să i se acorde un drept de retenţie asupra bunurilor indivize până la achitarea integrală a sultei în cazul în care bunurile vor fi atribuite reclamantei.
Motivând cererea reconvenţională, pârâtul a susţinut că, îndeplinindu-şi obligaţia de întreţinere faţă de defunctul soţ al reclamantei, a dobândit cota de ½ din 6 bunuri obiect al contractului care au fost bunuri comune ale creditorilor obligaţiei de întreţinere, precum şi în întregime alte 4 bunuri foste în proprietatea exclusivă a defunctului, astfel încât rezoluţiunea contractului nu poate fi decât parţială, în limitele neexecutării obligaţiei de întreţinere, repunerea în situaţia anterioară generând starea de indiviziune a reclamantei şi pârâtului în cote de câte ½ din fostele bunuri comune.
Prin sentinţa civilă nr. 3700 din 23 decembrie 2003, Judecătoria Sighetu Marmaţiei a admis în parte şi în principiu acţiunea principală şi cererea reconvenţională, a constatat că sunt supuse partajului între reclamanta M.G. şi pârâtul M.T.V. în cotă de ½ bunurile: terenul fânaţ de cca. 0,20 ha. la locul numit „Calea Fetii" din Bârsana, judeţul Maramureş, casa şi anexele gospodăreşti din Bârsana nr. 2 şi cota de ½ din terenul fânaţ de cca. 0,40 ha. la locul „În poduri" din Bârsana, şi a dispus rezoluţiunea parţială a contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere din 1 septembrie 1997 în privinţa bunurilor ce aparţin reclamantei, respectiv: terenul arabil de cca. 0,14 ha. la locul „Pe groapă", terenul arabil de cca. 0,20 ha. la locul „Sub Piatra", terenul fânaţ de cca. 0,40 ha. la locul numit „În Rujana" şi cota de ½ din bunurile indivize anterior menţionate, după ieşirea din indiviziune.
Pentru a hotărî astfel, judecătoria a constatat că pârâtul M.T.V. şi-a îndeplinit obligaţia de întreţinere faţă de defunctul soţ al reclamantei şi, până în anul 2001, faţă şi de reclamantă, situaţie de fapt în raport de care a statuat că obligaţia de întreţinere stipulată în favoarea a doi soţi nu este indivizibilă prin natura ei, ci divizibilă, ea putând fi concepută şi executată separat pentru fiecare soţ în parte, indivizibilitatea obligaţiei operând numai în cazul în care din probe ar rezulta că părţile au privit-o ca atare în sensul art. 1058 C. civ., ceea ce nu s-a probat în cazul de faţă.
Cu privire la determinarea bunurilor, judecătoria a dat eficienţă poziţiei exprimată de reclamantă prin răspunsul la cererea reconvenţională şi prin notele de şedinţă, poziţie acceptată de pârât.
Apelul comun declarat de reclamanta M.G. şi pârâta M.A. a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 773/A din 29 martie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă.
Apelul a avut ca obiect caracterul divizibil al obligaţiei de întreţinere cu consecinţele date în planul soluţiei de către prima instanţă, apelantele invocând indivizibilitatea obligaţiei, solicitând rezoluţiunea integrală a contractului şi respingerea cererii reconvenţionale.
Instanţa de apel a statuat că, în lipsa stipulaţiei exprese din contract a obligaţiei indivizibile şi dacă nu s-a probat caracterul indivizibil al obligaţiei, aceasta este una divizibilă după natura ei şi, prin ipoteză, urmează a fi supusă regulii de drept comun a divizibilităţii obligaţiilor.
Împotriva deciziei din apel, au declarat recurs reclamanta M.G. şi pârâta M.A., invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. constând în aceea că:
- hotărârea atacată este motivată parţial şi contradictoriu;
- obligaţia de întreţinere a fost greşit calificată ca divizibilă prin încălcarea dispoziţiilor art. 1058 C. civ. şi neobservarea că în contract nu a fost specificată divizibilitatea obligaţiei;
- greşit s-a reţinut existenţa coproprietăţii dintre reclamantă şi pârâtul M.T.V. în condiţiile în care între părţi a existat numai o promisiune de vânzare-cumpărare, netranslativă de proprietate, materializată prin contractul de vânzare-cumpărare din 1 septembrie 1997, nefinalizată prin act autentic de vânzare-cumpărare şi prin înscriere în cartea funciară;
- în mod netemeinic s-a apreciat că M.A. nu are calitate procesuală pasivă, contrar calităţii sale de moştenitoare a defunctului M.T.
Se cere admiterea recursului, casarea hotărârilor date în cauză şi, pe fond, admiterea acţiunii şi respingerea cererii reconvenţionale.
Examinând recursul, Înalta Curte constată cele ce succed.
Contractul de întreţinere din cauza de faţă, utilizat sub denumirea de „contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere", a îmbrăcat forma antecontractului validat prin hotărâre judecătorească, care ţine loc de act autentic.
Asemenea contract este un contract nenumit, nefiind reglementat prin Codul civil, dar nici pus la îndoială, prin art. 5 C. civ. fiind interzise numai convenţiile contrare ordinii publice şi bunelor moravuri.
Contractul de întreţinere este un contract cu titlu oneros, în temeiul căruia una din părţi transmite celeilalte proprietatea unuia sau mai multe bunuri în schimbul obligaţiei pe care aceasta şi-o asumă de a-i presta, în natură, cele necesare traiului în tot timpul vieţii, fiind, în acelaşi timp, şi un contract aleatoriu, pentru că durata obligaţiei debitorului de a presta întreţinere este în funcţie de moartea creditorului, „eveniment necert" în ce priveşte data survenirii lui (art. 1635 C. civ.).
Prestarea întreţinerii reprezintă, în sarcina debitorului, o obligaţie de a face, cu caracter strict personal, care, în caz de neexecutare, determină rezoluţiunea contractului respectiv, potrivit art. 1020 C. civ.
În cazul concret, debitorul M.T.V. s-a obligat să presteze întreţinere nediferenţiat reclamantei M.G. şi soţului acesteia M.T. în contra unor bunuri imobile individualizate, dar fără specificarea regimului juridic al fiecăruia.
Prin susţinerile făcute în faţa primei instanţe reclamanta şi pârâtul au convenit că parte din bunurile obiect al contractului au fost bunuri proprii ale reclamantei, altele au fost bunuri proprii ale soţului acesteia, iar unele au fost bunuri comune.
Aşadar, în raport cu conţinutul contractului, obligaţia de întreţinere asumată de debitor are un evident caracter de indivizibilitate, fiind instituită în beneficiul a doi creditori, nefiind vorba de două obligaţii disjuncte pentru fiecare creditor în funcţie de numărul şi/sau valoarea bunurilor obiect al contractului, după cum ele erau proprii ale fiecăruia dintre creditori sau comune.
Cu alte cuvinte, debitorul nu s-a obligat să presteze două întreţineri distincte, în contra a ceea ce a primit de la fiecare din creditori, ci o singură obligaţie indivizibilă în beneficiul a doi creditori în schimbul averii acestora, indiferent de regimul juridic diferit al bunurilor care au compus-o.
Practic, prin modul în care părţile au convenit, obligaţia de întreţinere a fost asumată de către debitor în favoarea ambilor soţi, chiar dacă bunurile primite ar fi constituit doar proprietatea exclusivă a unui singur creditor al obligaţiei, pluralitatea creditorilor neînsemnând, în mod neapărat, existenţa unei pluralităţi de raporturi obligaţionale.
Concluzionând, se constată că obligaţia de întreţinere constituită în favoarea ambilor soţi este indivizibilă, întrucât părţile contractante au „privit" obiectul său „sub un raport de nedivizibilitate" (art. 1058 C. civ.).
Or, în cazul unei obligaţii indivizibile, cu mai mulţi creditori, debitorul nu este primit să o execute decât faţă de toţi împreună. Ca atare, el nu poate pretinde că şi-a îndeplinit obligaţia atunci când a satisfăcut numai pe unul dintre creditori, dat fiind că obligaţia indivizibilă nu este susceptibilă de executare parţială.
Ca urmare, îndeplinindu-şi obligaţia de întreţinere numai în privinţa unuia dintre soţii creditori până la decesul acestuia, debitorul obligaţiei nu poate păstra pentru sine bunurile proprii ale defunctului, restituind soţului supravieţuitor bunurile proprii ale acestuia ca efect al rezoluţiunii parţiale a contractului şi împărţind cu soţul supravieţuitor bunurile comune ale creditorilor obligaţiei.
Aceasta pentru că rezoluţiunea contractului pentru neexecutare faţă de unul dintre creditorii obligaţiei de întreţinere indivizibile nu poate duce decât la restituirea tuturor bunurilor obiect al contractului.
Pentru cele arătate, soluţiile date cauzei de faţă în primă instanţă şi în apel sunt potrivnice normelor de drept, dar şi, deopotrivă, contrare principiului echităţii, de vreme ce unul dintre creditori a decedat la doar 14 zile de la data convenţiei, astfel că păstrarea de către debitorul obligaţiei de întreţinere a unei părţi însemnate din bunuri nu ar fi justificată nici de caracterul aleatoriu al contractului, dat fiind că, în speţă, acest caracter era chemat să determine întinderea şi valoarea prestaţiilor datorate în funcţie de durata vieţii ambilor creditori, iar nu numai a unuia dintre ei.
Pentru toate cele ce preced, Decizia atacată este casabilă pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 312 alin. (1) – (3) şi art. 314 C. proc. civ., recursul va fi admis, hotărârea atacată şi sentinţa primei instanţe vor fi casate, iar pe fond acţiunea reclamantei va fi admisă faţă de pârâtul M.T.V., cu consecinţa rezoluţiunii contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere din 1 septembrie 1997 validat prin sentinţa civilă nr. 1004 din 11 mai 1999 pronunţată de Judecătoria Sighetu Marmaţiei şi restabilirea situaţiei anterioare datei contractului în sensul reîntregirii patrimoniului reclamantei M.G. cu bunurile proprii ale acesteia şi cota de ½ din bunurile comune, precum şi a masei succesorale a defunctului M.T. cu fostele bunuri proprii ale acestuia şi cota de ½ din bunurile comune.
Individualizarea bunurilor în funcţie de regimul lor juridic se va face ţinând cont de cele convenite între părţi în faţa instanţei de fond.
Aceeaşi acţiune va fi însă respinsă faţă de pârâta M.A., care, în procesul de faţă nu poate avea calitate procesuală, dat fiind că acţiunea în rezoluţiune depusă judecăţii aparţine numai reclamantei prin neîndeplinirea doar faţă de aceasta a obligaţiei de întreţinere de către pârâtul M.T.V., asemenea acţiune nefiind pornită de autorul pârâtei M.T. şi trecută la moştenitoarea lui, care îşi poate valorifica pe calea acţiunii specifice drepturile succesorale asupra bunurilor care vor întregi masa succesorală a defunctului M.T. în urma rezoluţiunii contractului de întreţinere.
În fine, cererea reconvenţională formulată de pârâtul M.T.V. împotriva reclamantei M.G. va fi respinsă ca nefondată, lipsind pentru aceleaşi considerente starea de indiviziune pretinsă.
Faţă de modul prefigurat al soluţionării recursului de faţă, este de prisos cercetarea celorlalte critici formulate de recurente.
Căzând în pretenţii, pârâtul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată faţă de reclamantă în toate gradele de jurisdicţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta M.G. şi pârâta M.A. împotriva deciziei nr. 773 A din 29 martie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, şi în consecinţă:
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa civilă nr. 3700 din 23 decembrie 2003 pronunţată de Judecătoria Sighetu Marmaţiei, iar pe fond:
Admite acţiunea civilă introdusă de reclamanta M.G. împotriva pârâtului M.T.V., dispune rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere – din 1 septembrie 1977, validat prin sentinţa civilă nr. 1004 din 11 mai 1999 pronunţată de Judecătoria Sighetu Marmaţiei şi restabilirea situaţiei anterioare contractului în privinţa bunurilor imobile obiect al acestuia.
Respinge aceeaşi acţiune faţă de pârâta M.A. precum şi cererea reconvenţională formulată de pârâtul M.T.V. împotriva reclamantei M.G.
Obligă pe pârâtul M.T.V. să plătească reclamantei M.G. suma de 11.983.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată la fond, apel şi recurs.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1948/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1677/2005. Civil → |
|---|
