ICCJ. Decizia nr. 1922/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1922
Dosar nr. 3234/200.
Şedinţa de la 10 martie 2005
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 28 mai 2004, Municipiul Râmnicu Vâlcea prin Primar a formulat cerere de revizuire a deciziei civile nr. 974 din 22 octombrie 2003 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, considerând-o potrivnică deciziei civile nr. 3378 din 6 mai 2004 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În motivarea cererii se susţine că ne aflăm în situaţia reglementată de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., deoarece Decizia Tribunalului Vâlcea obligă Municipiul Râmnicu Vâlcea să înscrie în carnetul de muncă a lui T.I., majorările şi indexările unui „pretins salariu", ulterior datei pensionării sale 1 decembrie 2000, iar Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, statuează, tot irevocabil, că raportul de muncă, implicit contractul individual de muncă, între acesta şi primărie, au încetat, urmare pensionării, începând cu aceeaşi dată de 1 decembrie 2000.
Analizând hotărârile a căror revizuire se cere, se constată că cererea este nefondată.
Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ. se poate solicita revizuirea unei hotărâri rămase definitive, dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Din reglementările legale citate, rezultă deci, că cererea de revizuire este admisibilă dacă există identitate de părţi, de cauză şi de obiect şi aceasta pentru a respecta principiul autorităţii lucrului judecat. Raţiunea reglementării izvorăşte din necesitatea de a se înlătura nelegalitatea comisă, ca urmare a soluţionării aceleiaşi cauze, prin două hotărâri, în mod diferit, cu nesocotirea autorităţii lucrului judecat.
În acest caz de revizuire, instanţa sesizată, nu face o judecată propriu-zisă, ci în conformitate cu art. 328 C. proc. civ., în situaţia admiterii cererii de revizuire, ar trebui anulată ultima hotărâre, ceea ce în speţă nu ar avantaja pe revizuient.
În sensul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., pentru a exista contrarietate de hotărâre este necesar ca această contrarietate să fie între dispozitivele celor două hotărâri care dobândesc autoritate de lucru judecat, iar nu între considerentele invocate de revizuient.
În cazul nostru, aşa cum se arată chiar în cererea de revizuire, hotărârile pretins potrivnice sunt pronunţate în litigii cu obiecte şi cauze diferite.
În primul dosar, nr. 4652/2003, s-a solicitat anularea poziţiei nr. 90 din carnetul de muncă, întrucât se menţionase încetarea raporturilor de muncă, fără să se fi emis dispoziţia necesară, conform art. 134 C. muncii vechi, iar în cel de al doilea dosar cu nr. 1174/2003 s-a cerut înscrierea în carnetul de muncă a majorărilor şi indexărilor salariale, până la înregistrarea cererii de demisie, ca urmare a anulării desfacerii contractului de muncă, care presupunea plata salariului de care a fost lipsit intimatul.
Efectuând analiza impusă de art. 328 C. proc. civ., se constată că ultima hotărâre pronunţată a fost sentinţa civilă nr. 4469 din 23 septembrie 2003, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 3378 din 6 mai 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care ar fi trebuit a fi anulată şi care nu ar avantaja pe revizuient.
Este indubitabil faptul că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., pentru a fi admisă cererea de revizuire.
Nu este de neglijat şi faptul că prin sentinţa civilă nr. 5222 din 4 noiembrie 2004 pronunţată de Judecătoria Vâlcea în dosarul nr. 11399/2004, a fost admisă cererea de revizuire formulată de intimatul din această cauză, iar sentinţa civilă nr. 4469 din 23 septembrie 2003 (ultima din cele două hotărâri pretins potrivnice) a fost schimbată în totalitate, în sensul admiterii cererii şi obligării Municipiului Râmnicu Vâlcea să procedeze la anularea poziţiei nr. 90 din carnetul de muncă.
Faţă de această ultimă hotărâre, dispărând una din pretinsele hotărâri potrivnice, oricum cererea de revizuire rămăsese fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de revizuire formulată de Municipiul Râmnicu Vâlcea prin Primar împotriva deciziei nr. 974 din 22 octombrie 2003 a Tribunalului Vâlcea ca fiind potrivnică deciziei nr. 3378 din 6 mai 2004 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2207/2005. Civil. Revizuire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1867/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
