ICCJ. Decizia nr. 1928/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1928
Dosar nr. 4116/200.
Şedinţa publică din 10 martie 2005
Asupra recursului de faţă, constată:
Prin notificarea nr. E/904 din 6 noiembrie 2001, reclamantul K.G. a solicitat, în contradictoriu cu SC B. SA Gheorgheni restituirea, în natură, a terenului, fostă proprietate a autorilor săi şi care se identifică cu nr.top. 10188 în C.F. 8149 Gheorgheni, preluat abuziv de stat în anul 1976.
Cu adresa nr. 11din 8 ianuarie 2002 SC B.R. SA, i-a comunicat că terenul în litigiu nu se încadrează în prevederile Legii nr. 10/2001, întrucât putea fi revendicat în procedura Legii nr. 18/2001.
Prin cererea înregistrată sub nr. 740 din 13 februarie 2002 la Tribunalul Harghita, reclamantul a cerut obligarea pârâtei SC B. SA Gheorgheni să-i restituie terenul mai sus arătat, în natură, sau, în subsidiar, să-l despăgubească pentru suprafaţa de 675 mp, parte din suprafaţa de 1641 mp, ce se identifică cu nr.top. 10188 pentru care i-a trimis notificarea menţionată.
Pârâta SC B.R. SA a solicitat respingerea cererii, în principal, ca inadmisibilă, motivat de faptul că reclamantul nu a urmat procedura Legii nr. 18/1991, singura în care putea obţine retrocedarea terenului în litigiu şi, în subsidiar, ca nefondată, întrucât este o societate privatizată prin vânzare cumpărare de acţiuni, în baza contractului de privatizare nr. BV/52 din 15 ianuarie 2002 şi, pentru terenul în litigiu, care se află în patrimoniul său, reclamantul poate solicita despăgubiri de la A.P.A.P.S. Bucureşti, sens în care, în conformitate cu dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 137/2002, a chemat în garanţie această instituţie.
În cauză au intervenit D.M. şi M.J.M., care au transmis pârâtei notificarea nr. 904/2001, solicitând obligarea acesteia la restituirea în natură a suprafeţei de 84 mp sau la plata de despăgubiri, pentru cota parte ce li se cuvenea din suprafaţa de 1614 mp în litigiu.
A.P.A.P.S. Bucureşti a cerut respingerea cererii de chemare în garanţie, invocând că, faţă de contractul de privatizare nr. BV/52 din 15 ianuarie 2002, pârâta are calitatea de terţ şi, ca atare, nu îi datorează nici o garanţie.
Prin sentinţa civilă nr. 138 din 11 februarie 2003 Tribunalul Harghita a admis în parte cererea, a anulat Decizia nr. 11 din 8 ianuarie 2002 emisă de pârâtă şi a constatat că imobilul situat în localitatea Gheorgheni, judeţul Harghita, înscris în C.F. nr. 8148 Gheorgheni, sub nr.top. 10188, în suprafaţă de 656 mp, care în prezent se află în incinta pârâtei SC B. SA Gheorgheni, potrivit expertizei tehnice efectuată de expertul C.I.C., a fost preluat de stat cu titlu, fiind expropriat prin Decretul prezidenţial nr. 158 din 7 iunie 1977.
Prin aceeaşi sentinţă s-a stabilit că reclamantul şi intervenientele D.M. şi M.J.M., în baza art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, au dreptul la măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul expropriat, sens în care, în baza art. 24 alin. (1) raportat la art. 12 din acelaşi act normativ, a obligat deţinătorul imobilului, pârâta SC B. SA Gheorgheni, să facă reclamantului şi intervenientelor o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului.
Totodată, au fost respinse capătul de cerere privind restituirea în natură a terenului revendicat şi cererea de chemare în garanţie a A.P.A.P.S. formulată de pârâta SC B. SA Gheorgheni, pârâtă care a fost obligată să plătească reclamantului 2.600.000 lei, cheltuieli de judecată.
În motivarea sentinţei, în esenţă, s-a reţinut că terenul în litigiu, expropriat prin decretul prezidenţial nr. 158/1977, în prezent este afectat de lucrările pentru care s-a dispus această măsură, anume este ocupat cu magazii, cale ferată cu ecartament redus, caz în care, reclamantul şi intervenientele sunt îndreptăţiţi doar la măsuri reparatorii.
Referitor la cererea de chemare în garanţie s-a reţinut că este nefondată, motivat de faptul că nu este pronunţată o hotărâre judecătorească, care să fi rămas definitivă şi irevocabilă şi prin care să se fi constatat nevalabilitatea titlului statului, cerinţă impusă de art. 29 din Legea nr. 137/2002 iar pârâta este terţ faţă de contractul de vânzare-cumpărare invocat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta SC B. SA Gheorgheni solicitând schimbarea sentinţei, în sensul admiterii cererii de chemare în garanţie şi obligării chematului în garanţie, A.P.A.P.S., la plata, în mod direct către reclamant, a echivalentului bănesc a imobilelor în litigiu.
În motivarea apelului, pârâta susţine, în raport de menţiunile contractului de privatizare nr. BV/52 din 15 ianuarie 2001, chematului în garanţie îi revine obligaţia de despăgubiri, conform art. 29 şi art. 30 din Legea nr. 137/2002.
Susţine apelanta şi că, în mod greşit reclamantul i-a înaintat notificarea deoarece, faţă de situaţia juridică a imobilului, trebuia notificat chematul în garanţie, conform art. 27 pct. 1, 2 din Legea nr. 10, instituţie competentă să negocieze, conform art. 35 pct. 2 din acelaşi act normativ, măsurile reparatorii.
Prin Decizia nr. 46/A din 13 mai 2003 Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă, a admis apelul şi a schimbat, în parte, hotărârea atacată în sensul că a admis cererea de chemare în garanţie şi a dispus obligarea chematului în garanţie să facă reclamantului oferta de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului.
Prin aceeaşi decizie s-a dispus eliminarea din dispozitivul hotărârii atacate a menţiunii referitoare la obligarea pârâtei de a face reclamantei o astfel de ofertă, menţinându-se restul dispoziţiilor sentinţei.
În motivarea deciziei, în esenţă, s-a reţinut că imobilul în litigiu este evidenţiat în patrimoniul societăţii comerciale pârâte, privatizată cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare, caz în care, în raport de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, chematul în garanţie, A.P.A.P.S., are obligaţia de a stabili măsurile reparatorii.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs chematul în garanţie, A.P.A.P.S. Bucureşti, invocând incidenţa art. 304 pct. 5, 6 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor, recurenta arată că nu a fost notificată de către reclamant, obligaţie ce îi revenea conform art. 27 din Legea nr. 10/2001 şi că acesta nu i-a transmis actele doveditoare ale calităţii sale şi, respectiv, hotărârea judecătorească care să constate nevalabilitatea titlului statului cu privire la imobilul în litigiu, caz în care cererea dedusă judecăţii era inadmsibilă.
Susţine recurenta că numai unitatea deţinătoare a imobilului era în măsură să dispună restituirea în natură, astfel cum a solicitat reclamantul, şi că, numai în cazul în care o asemenea măsură nu aprobată, aceiaşi unitate era abilitată să facă persoanei îndreptăţite ofertă de restituire prin echivalent.
Invocă recurenta şi faptul că, potrivit Legii nr. 137/2002 are obligaţia de garanţie doar pentru cumpărătorii (şi nu şi pentru societăţile privatizate) cu care a încheiat contracte de vânzare-cumpărare de acţiuni pentru repararea prejudiciilor cauzate acestora prin executarea unor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile care obligă la restituirea în natură, către foştii proprietari ai bunurilor imobile preluate de stat, cu menţiunea că actul normativ menţionat prevede şi o procedură prealabilă de negociere.
Cum o asemenea procedură nu a fost realizată şi, cum, în speţă, nu erau condiţiile prevăzute de actul normativ menţionat, care, de altminteri, a fost adoptată ulterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni, susţine recurenta că, în mod greşit, instanţele au reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor acestui act normativ.
Analizând recursul curtea constată că nu este fondat pentru următoarele considerente:
În drept, potrivit art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale, persoana îndreptăţită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, în modalităţile enunţate de text.
În ipoteza prevăzută de dispoziţia legală menţionată, notificarea se adresează potrivit art. 27 alin. (2), teza 1, instituţiei publice implicate care a efectuat privatizarea, A.P.A.P.S., şi care trebuie să se conformeze dispoziţiilor art. 28 şi urm. din lege.
Dispoziţiile legale menţionate nu instituie obligaţii în sarcina societăţii privatizate, caz în care, instituţia publică care a efectuat privatizarea, are obligaţia de a garanta societatea privatizată, sub aspectul supus analizei, anume cel referitor la măsurile reparatorii ce se cuvin persoanelor îndreptăţite.
Or, în speţă dedusă judecăţii, recurenta a fost introdusă în proces, în calitate de chemată în garanţie, în temeiul art. 60 alin. (1) C. proc. civ., în considerarea calităţii sale de instituţie publică implicată în procesul de privatizare a societăţii pârâte şi nu în raport de dispoziţiile Legii nr. 137/2002.
Potrivit dispoziţiei procedurale menţionate, partea are dreptul să cheme în garanţie o altă persoană împotriva căreia poate să se îndrepte în cazul în care ar putea cădea în pretenţiuni, caz în care, instanţa de apel, în mod just, pentru considerentele de fapt mai sus arătate, a admis chemarea în garanţie.
Referitor la îndeplinirea condiţiilor prevăzute de ipoteza art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, este de observat că imobilul în litigiu a fost preluat de Statul Român cu titlu, anume prin expropriere, iar, în prezent, este evidenţiat în patrimoniul pârâtei SC B. SA Gheorgheni, societate comercială privatizată, ca urmare a contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni intervenit între A.P.A.P.S. Bucureşti şi SC F.B. KFT.
Referitor la acest imobil, reclamantul şi intervenienţii şi-au dovedit calitatea de persoane îndreptăţite în condiţiile art. 3 din Legea nr. 10/2001.
De altminteri, aceste aspecte au fost constate la judecata în primă instanţă şi ele nu au fost contestate de chematul în garanţie prin apel.
Este real însă că reclamantul şi intervenienţii au înaintat notificare pentru imobil doar pârâtei, societate care deţine în fapt imobilul în litigiu.
Faţă de scopul urmărit prin actul normativ menţionat, Legea nr. 10/2001, anume declanşarea şi soluţionarea cu celeritate a cererilor persoanelor îndreptăţite, instanţa de recurs apreciază că nu poate fi primită apărarea chematului în garanţie în sensul că, atâta timp cât nu a fost notificată de către persoanele interesate nu poate fi obligată să le ofere măsuri reparatorii.
Fiind chemată în proces de către pârâtă, încă de la judecata în primă instanţă, recurenta a luat cunoştinţă de înscrisurile doveditoare depuse de persoanele îndreptăţite şi are posibilitatea ca pe parcursul negocierilor ce urmează să se desfăşoare în vederea emiterii deciziei/dispoziţiei, să ceară toate lămuririle necesare acestora.
Pentru considerentele de fapt şi de drept arătate, recursul dedus judecăţii se dovedeşte a fi nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 46/A din 13 mai 2003 a Curţii de Apel Târgu-Mureş.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1981/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1804/2005. Civil → |
|---|
