ICCJ. Decizia nr. 1981/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1981
Dosar nr. 12105/2005
28567/1/200.
Şedinţa publică din 21 februarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul D.I., în contradictoriu cu Primăria municipiului Bistriţa, reprezentată de primar, Primarul Municipiului Bistriţa şi M.T.L., a solicitat anularea dispoziţiei nr. 1993 din 5 mai 2004 emisă de Primarul municipiului Bistriţa şi, în consecinţă, obligarea Primăriei Bistriţa să acorde despăgubiri pentru imobilul situat în Bistriţa, identificat prin datele de carte funciară.
În motivarea acţiunii, în esenţă, s-a arătat că reclamantul a cumpărat de la proprietara M.R. imobilul solicitat, care, a fost în posesia lui până în anul 1976, când a fost preluat abuziv de stat fără vreo despăgubire, prin expropriere.
Reclamantul şi-a precizat acţiunea în sensul că solicită şi anularea dispoziţiei nr. 1962 din 22 noiembrie 2004 emisă în favoarea lui M.T.L., prin care s-au acordat despăgubiri, cu toate că acesta a recunoscut faptul că antecesoarea sa în drepturi a vândut reclamantului imobilul şi a declarat că nu are pretenţii.
Prin sentinţa civilă nr. 287 din 11 martie 2005, Tribunalul Bistriţa Năsăud, a respins acţiunea ca neîntemeiată.
S-a reţinut în esenţă că:
În sprijinul dovedirii dreptului său, şi a calităţii de persoană îndreptăţită, reclamantul invocă actul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat la data de 29 aprilie 1969 între defuncta M.R. şi D.I., având ca obiect imobilul din litigiu, act care este, însă nul absolut ca şi contract de vânzare-cumpărare pentru lipsa formei autentice, dar este valabil ca antecontract de vânzare-cumpărare prin care părţile şi-au asumat o obligaţie de a face, adică de a încheia în viitor contractul de vânzare-cumpărare în forma cerută de lege.
Convenţia nu este aptă de a transfera dreptul de proprietate asupra bunului, transformarea obligaţiei de a face în obligaţie de a da, specifică vânzării, putându-se realiza fie la momentul semnării actului autentic, notarial, fie la momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti care îl înlocuia, în vigoare la acea dată fiind dispoziţiile Legii nr. 19/1968 şi ale Decretului nr. 144/1958.
Aşadar petentul nu are calitatea de persoană îndreptăţită în sensul Legii nr. 10/2001 art. 3 lit. a).
Curtea de Apel Cluj, prin Decizia civilă nr. 739 din 15 septembrie 2005, a admis în parte apelul declarat de reclamantul D.I. împotriva sentinţei civile nr. 287 din 11 martie 2005 a Tribunalului Bistriţa Năsăud, pe care a schimbat-o astfel:
- a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul D.I., în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului Bistriţa şi M.T.L., şi, în consecinţă, a anulat dispoziţia nr. 2962 din 22 noiembrie 2004 emisă de Primarul Municipiului Bistriţa în favoarea pârâtului M.T.L., în ceea ce priveşte măsurile reparatorii acordate pentru terenul înscris în C.F. Bistriţa, nr.top. 1818/14, în suprafaţă de 1472 mp şi nr.top. 1817/5 în suprafaţă de 630 mp.
- a menţinut dispoziţia în ce priveşte măsurile reparatorii acordate pentru terenul nr.top. 1819/5/b în suprafaţă de 817 mp,
- a anulat în parte dispoziţia nr. 1993 din 5 mai 2004 emisă de Primarul Municipiului Bistriţa, pe numele reclamantului D.I. şi a obligat primarul să propună acordarea de despăgubiri reclamantului D.I., în condiţiile Legii speciale, pentru imobilul din Bistriţa, ce a fost înscris în C.F. Bistriţa teren cu nr.top. 1817/5 în suprafaţă de 630 mp teren şi casă de 1472 mp cu nr.top.1818/14, în total teren de 2102 mp şi casă de locuit.
A menţinut dispoziţia din sentinţă referitoare la respingerea acţiunii faţă de Primăria Bistriţa.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Este irelevant faptul că prin sentinţa civilă nr. 3156 din 2 iulie 2001 a Judecătoriei Bistriţa s-a respins acţiunea având ca obiect validarea contractului sub semnătură privată, raportat la modificările aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, respectiv art. 22 din Legea nr. 10/2001, în raport de care, singura persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, este D.I., întrucât acesta figurează în anexa la decretul de expropriere, însă numai pentru partea de imobil evidenţiată în actul de expropriere.
Pentru restul imobilului, cu nr.top. 1819/5/b, teren în suprafaţă de 817 mp, care nu figurează ca fiind expropriat de la apelantul D.I. are calitatea de persoană îndreptăţită intimatul M.T.L., ca fiu al fostei proprietare tabulare, M.R., dispoziţia nr. 1962/2004 prin care a fost soluţionată notificarea sa, fiind astfel întemeiată doar în parte, pentru acest teren.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Primarul Municipiului Bistriţa, considerând-o nelegală, pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a Legii, art. 3, art. 4, art. 23 şi art. 24 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, potrivit cărora numai fostul proprietar, deposedat abuziv, sau moştenitorii săi, este îndreptăţit la măsuri reparatorii, iar întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate, de preluare, numai în lipsa unor probe contrare.
Recursul este întemeiat potrivit celor ce urmează:
Acţiunea de faţă este formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 şi în cadrul procedural oferit de aceasta.
Pentru a admite apelul reclamantului şi a soluţiona astfel cauza, instanţa de apel a avut în vedere, esenţial, că reclamantul este persoană îndreptăţită la a solicita acordarea de măsuri reparatorii pe acest temei, întrucât acesta figurează în anexa la decretul de expropriere aplicabile fiind dispoziţiile art. 3 şi art. 22 din lege.
Este adevărat că potrivit art. 24 (fost art. 221) din Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive, aceasta însă numai în absenţa unor probe contrare.
Or, în speţă, de necontestat, astfel cum în mod corect a stabilit şi prima instanţă reclamantul, în dovedirea dreptului său de proprietate, se prevalează de un înscris sub semnătură privată, care, în raport de data încheierii sale, nu putea constitui un act translativ de proprietate, decât în măsura în care, eventual, părţile antecontractului obţineau o hotărâre judecătorească în acest sens.
De altfel, chiar în considerarea celor reţinute de instanţa de apel în justificarea soluţiei date, la data preluării bunului de către stat (f. 43 dos. fond) imobilul constituia proprietatea tabulară a numitei M.R., mama intimatului M.T.L., preluarea fiind făcută deci de la proprietarul tabular (f. 124), reclamantul D.I., tocmai de aceea, fiind menţionat numai ca „proprietar faptic".
Ca atare, eronat s-a apreciat prin hotărârea atacată că reclamantul este persoană îndreptăţită în sensul dispoziţiilor art. 3 lit. a) din Legea nr. 10/2001.
Nu mai puţin, este de observat că reclamantul este terţ faţă de raportul juridic legat în temeiul Legii nr. 10/2001, între pârâtul M.T.L. şi Primarul Municipiului Bistriţa, prin emiterea dispoziţiei nr. 2962/2004, dispoziţie care a fost anulată prin hotărârea atacată în acest cadru procesual, la cererea reclamantului.
Or, într-o asemenea ipoteză, actul juridic atacat astfel, devenind unul civil, care face dovada dreptului de proprietate (conform art. 25 din lege) reclamantul, care la rândul lui invocă existenţa unui drept de proprietate asupra aceluiaşi imobil, ar avea calea dreptului comun, în materie, eventual prin exercitarea unei acţiuni în revendicare.
Faţă de cele arătate în temeiul prevederilor art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi admis şi a se modifica hotărârea atacată în sensul respingerii apelului declarat împotriva sentinţei primei instanţe, care, astfel, este menţinută.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Bistriţa, prin Primar împotriva deciziei nr. 739/A din 15 septembrie 2005 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă de muncă şi sociale pentru minori şi familie, pe care o modifică în sensul că respinge apelul declarat de reclamantul D.I. împotriva sentinţei civile nr. 287/F din 11 martie 2005 a Tribunalului Bistriţa Năsăud.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 2230/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1331/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
---|