ICCJ. Decizia nr. 202/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 202.
Dosar nr.38859/3/2005
Şedinţa publică din 5 martie 2007
Asupra recursului de faţă.
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele.
Prin sentinţa nr. 275 din 1 martie 2006 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis cererea formulată de reclamanţii B.G.A. şi B.L. împotriva pârâtului Municipiul Bucureşti prin Primarul General şi a obligat pârâtul să emită dispoziţia motivată privind acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul situat în Bucureşti.
Pentru a se pronunţa astfel prima instanţă a reţinut că potrivit art. 25 alin. (1) din Legea 10/2001, pârâtul era obligat să soluţioneze notificarea printr-o dispoziţie, indiferent dacă reclamanţii au depus înscrisurile doveditoare în termenul legal.
Împotriva sentinţei a declarat apel pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General invocând că tribunalul nu era competent material să soluţioneze cauza, o obligaţie de a face, care potrivit art. 1 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. revine în competenţa judecătoriei.
Apelantul a mai susţinut că acţiunea reclamanţilor este nefondată întrucât termenul de 60 de zile pentru emiterea dispoziţiei este unul de recomandare, iar depăşirea acestuia în mod culpabil poate fi sancţionată, cel mult, cu obligarea la despăgubiri a unităţii deţinătoare dacă persoana în cauză face dovada unui prejudiciu. De asemenea, notificarea nu a fost însoţită de actele doveditoare ale dreptului de proprietate asupra imobilului.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 463 din 24 octombrie 2006 a respins apelul ca nefondat reţinând că prin Decizia nr. IX din 20 martie 2006SECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au stabilit că instanţa căreia îi revine competenţa de soluţionare a cererilor formulate împotriva refuzului de a emite dispoziţia motivată, este secţia civilă a tribunalului în a cărui rază teritorială îşi are sediul persoana juridică deţinătoare a imobilului.
Faptul că termenul prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea 10/2001 este un termen de recomandare nu are nici o importanţă, câtă vreme pârâtul nu a putut justifica în nici un fel refuzul de a emite dispoziţia la care îl obligă legea. În plus, termenul de 60 de zile este stipulat în favoarea persoanei îndreptăţite, unitatea notificată fiind obligată să soluţioneze notificarea pe baza actelor de care persoana îndreptăţită a înţeles să se prevaleze, lipsa acestora neputând constitui un argument pentru pasivitatea unităţii deţinătoare.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru următoarele motive:
- termenul de 60 de zile pentru emiterea dispoziţiei motivate începe să curgă din momentul în care dosarul de restituire este complet, reclamanţii nefăcând această dovadă
- reclamanţii nu au arătat care este data depunerii ultimului înscris şi nici nu au făcut dovada existenţei unei astfel de precizări, context în care obligaţia de a emite dispoziţia de restituire este prematură.
Recursul este nefondat pentru motivele ce succed.
Potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (1) din Legea 10/2001 termenul de 60 de zile în care unitatea deţinătoare este obligată să emită dispoziţia motivată începe să curgă de la data depunerii notificării sau de la data depunerii întregului set de acte doveditoare prevăzut de art. 23 din lege.
Legiuitorul a stabilit două date de referinţă pentru îndeplinirea acestei obligaţii, în ideea de a nu prejudicia persoanele îndreptăţite care nu au depus întregul material probator odată cu notificarea. Deşi, iniţial, nu s-a prevăzut nici o altă obligaţie, în sarcina unităţii deţinătoare sau a persoanei îndreptăţite, de a verifica suficienţa materialului probator al dreptului de proprietate şi a calităţii de moştenitor, Normele Metodologice aprobate prin HG nr. 498/2003, pct. 23.1, au instituit, pentru unitatea deţinătoare, obligaţia de a comunica în scris celeilalte părţi, în intervalul de 60 de zile, faptul că documentaţia este insuficientă pentru fundamentarea deciziei de restituire.
În speţă, pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General nu şi-a îndeplinit această obligaţie, prejudicind interesul legal al persoanelor îndreptăţite.
În contextul prezentat, obligaţia de a emite dispoziţia motivată nu poate fi prematură întrucât scopul Legii 10/2001 este de a da posibilitatea efectivă persoanei îndreptăţite să beneficieze de măsurile pe care le prevede, iar pentru aceasta recurentul trebuie să răspundă la notificare.
Faţă de considerentele expuse, Curtea urmează a respinge recursul declarat în cauză, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva deciziei nr. 463 din 24 octombrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 5 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 201/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 168/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
