ICCJ. Decizia nr. 2132/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2132
Dosar nr.7035/200.
Şedinţa de la 17 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 205 din 14 martie 2003, Tribunalul Timiş a respins contestaţia formulată de contestatoarea T.A. prin mandatar T.I.F., în contradictoriu cu Primarul oraşului Jimbolia şi Consiliul local Jimbolia ca reprezentant al Statului Român.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin notificarea înregistrată sub nr. 324 din 13 februarie 2002 reclamanta a cerut să-i fie restituit în natură imobilul înscris în C.F. nr. 85 Jimbolia la nr.top.1732/1, constând din clădire destinată pentru dispensar urban şi curte, situat în str. R., iar Primăria oraşului Jimbolia, prin dispoziţia nr. 385, a respins cererea de restituire în natură a imobilului, în temeiul art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Reţine instanţa de fond, că acest imobil este înscris în anexa nr. 7, publicată în Monitorul Oficial din 24 septembrie 2002, care cuprinde inventarul bunurilor ce aparţin domeniului public al oraşului Jimbolia, iar conform art. 16 din Legea nr. 10/2001, text modificat prin OUG nr. 184 din 12 decembrie 2002, pentru imobilele ocupate de unităţi bugetare din sănătate, în vederea continuării unei activităţi de interes public, foştilor proprietari li se acordă măsuri reparatorii prin echivalent. În cazul acestor imobile nu se mai face distincţie între bunurile preluate de stat cu titlu valabil şi cele preluate fără titlu valabil şi pentru că imobilul care face obiectul procesului este destinat unei activităţi din domeniul sănătăţii, contestaţia nu este întemeiată. Se mai reţine că, raportat la aceste împrejurări, analiza valabilităţii titlului statului şi a rectificării cărţii funciare rămâne fără efect.
Prin Decizia civilă nr. 197 din 26 noiembrie 2003, Curtea de Apel Timişoara a admis apelul declarat de contestatoare, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul admiterii în parte a contestaţiei, constatării că imobilul situat în Jimbolia a trecut fără titlu în proprietatea statului şi obligării Primăriei oraşului Jimbolia să emită o nouă dispoziţie în favoarea contestatoarei, pentru acordarea de despăgubiri prin echivalent.
S-a menţinut sentinţa apelată cu privire la respingerea cererii de anulare a dispoziţiei contestate.
Instanţa de apel reţine, că prin Legea nr. 10/2001 s-au consacrat măsuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, categorie în care se înscrie şi imobilul care face obiectul procesului şi că, în contextul cauzei, greşit tribunalul a apreciat că analiza valabilităţii titlului statului rămâne fără obiect. Deoarece prin lege titlul statului este lipsit de valabilitate, instanţa nu poate să ajungă la o altă concluzie.
Referitor la cererea de restituire în natură a bunului, se reţine că imobilul având destinaţia de dispensar urban şi fiind cuprins în inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al oraşului Jimbolia, conform art. 16 din Legea nr. 10/2001, modificat prin OUG nr. 184/2002, contestatoarea este îndreptăţită la măsuri reparatorii prin echivalent, aşa cum se prevede în art. 24 din lege.
Se reţine, că Primăria oraşului Jimbolia nu a respectat procedura acordării de măsuri reparatorii în condiţiile legii, deoarece trebuia să emită o nouă dispoziţie în favoarea contestatoarei, pentru măsuri reparatorii prin echivalent.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatoarea, prin mandatar, care, în esenţă, invocând art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ., formulează următoarele critici:
- Dispunând obligarea primăriei să emită o nouă dispoziţie pentru măsuri reparatorii prin echivalent, instanţa de apel a dat ceea ce nu s-a cerut, deoarece prin acţiune s-a solicitat numai restituirea în natură a imobilului. Restituirea prin echivalent nu a fost cerută, iar competenţa soluţionării unui capăt de cerere cu un asemenea obiect aparţinea judecătoriei şi nu tribunalului. De aceea, s-au încălcat normele procedurale privind competenţa, care sunt de ordine publică.
- Hotărârea s-a dat cu aplicarea greşită a legii, pentru că s-a apreciat ca fiind aplicabil art. 16 din Legea nr. 10/2001, în forma modificată prin OUG nr. 184/2002, deşi prevederile acestei ordonanţe, care a intrat în vigoare la data de 18 decembrie 2002, nu se puteau aplica la momentul emiterii deciziei contestate, 12 decembrie 2002.
Susţine recurenta, că un alt aspect de nelegalitate este reţinerea greşită că imobilul nu poate fi restituit în natură, pentru că are destinaţia de dispensar urban şi este cuprins în inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al oraşului Jimbolia, deşi art. 16 din Legea nr. 10/2001 prevede în mod imperativ mai multe condiţii, iar în speţă nu sunt îndeplinite aceste condiţii.
De altfel, conform adresei nr. 20674 din 17 decembrie 2003, emisă de Direcţia de Sănătate Publică Timiş, în imobil funcţionează cabinete medicale, organizate în baza OG nr. 124/1998, care desfăşoară activitate medicală privată, iar această ordonanţă prevede în art. 14 alin. (3) că bunurile aflate în proprietatea publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, utilizate pentru activităţi medicale, se trec în domeniul privat al statului, potrivit art. 10 din Legea nr. 213/1998.
Se mai susţine, că nu a fost urmată procedura prevăzută de art. 16 alin. (2) din lege. Nu există hotărâre de guvern care să stabilească imposibilitatea retrocedării în natură a imobilului, iar propunerea ca bunul să treacă în domeniul public s-a făcut după data formulării notificării.
Invocând dispoziţiile HG nr. 493/2003, recurenta susţine că nu sunt îndeplinite criteriile prevăzute pentru fundamentarea propunerii menţinerii afectaţiunii speciale prevăzute de art. 16 din Legea nr. 10/2001.
Recursul va fi admis, pentru următoarele considerente.
Raportat la actele depuse la dosar şi la dispoziţiile înscrise în art. 16 din Legea nr. 10/2001, soluţia menţinerii dispoziţiei contestate, şi obligării primăriei să emită o nouă dispoziţie pentru acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, pronunţată prin Decizia atacată, este nelegală.
Menţinând dispoziţia prin care s-a respins cererea de restituire în natură a bunului şi obligând pârâta să emită o nouă dispoziţie pentru măsuri reparatorii prin echivalent, instanţa de apel a aplicat prevederile art. 24 din Legea nr. 10/2001, care dispun că atunci când restituirea în natură, cerută de persoana îndreptăţită, nu este aprobată sau nu este posibilă, deţinătorul imobilului este obligat ca în termenul prevăzut de art. 23 alin. (1) să facă o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului. Hotărând în acest mod, nu s-au încălcat normele de competenţă, deoarece contestaţiile întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 sunt de competenţa tribunalului ca instanţă de fond.
Instanţa de apel, care a constatat că imobilul a fost preluat de stat fără titlu, a reţinut însă că restituirea în natură a bunului nu este posibilă, în raport cu art. 16 din Legea nr. 10/2001, aşa cum a fost modificat prin OUG nr. 184/2002, deşi nu s-a făcut dovada îndeplinirii tuturor condiţiilor prevăzute de art. 16 alin. (1) şi (2) din lege.
Art. 16 din Legea nr. 10/2001 se referă la imobilele care au destinaţia arătată în alin. (1), iar alin. (4) a avut în timp conţinuturi diferite.
Iniţial, prin alin. (4) erau excluse de la aplicarea alin. (1) şi (2) imobilele preluate fără titlu valabil, iar la data emiterii dispoziţiei contestate (12 decembrie 2002) textul avea acest conţinut.
Prin art. 1 pct. 2 şi 3, cuprins în titlul I din OUG nr. 184 din 18 decembrie 2002, alin. (4) al art. 10 din lege a fost modificat, având următorul conţinut „Bunurile stabilite potrivit procedurii prevăzute la alin. (2) sunt pe durata afectaţiunii de interes public, bunuri proprietate publică şi au regimul prevăzut de lege".
În această formă a textului, imobilele preluate fără titlu valabil nu mai erau excluse de la aplicarea alin. (1) şi (2), însă excluderea nu privea toate bunurile deţinute de una din unităţile prevăzute la alin. (1), ci numai pe acelea stabilite potrivit procedurii prevăzute de alin. (2).
Or, conform art. 16 alin. (2) din lege, unitatea care deţine bunuri necesare în vederea continuării activităţilor de interes public, social-cultural sau obştesc trebuie să transmită lista acestor bunuri guvernului, iar imobilele care nu vor fi retrocedate în natură şi pentru care se acordă măsuri reparatorii prin echivalent se stabilesc prin hotărâre de guvern.
În cauză, nu s-a depus la dosar Hotărârea de Guvern care să stabilească imobilele excluse de la retrocedare, conform art. 16 alin. (1) şi (2) din lege, printre care să fie înscris şi imobilul care face obiectul procesului. Intimata a depus doar lista imobilelor, înaintată Consiliului judeţean Timiş, iar în întâmpinarea depusă la dosarul instanţei de apel (fila 20) precizează că Guvernul nu a emis încă hotărâre prin care să stabilească bunurile ce nu se retrocedează.
Din adresa nr. 20674 din 17 decembrie 2003 emisă de Direcţia de Sănătate Publică Timiş rezultă însă că la adresa unde este situat imobilul care face obiectul procesului figurează Dispensarul Medical Urban 1 – 2, în structura căruia funcţionează cabinete medicale organizate în baza Ordonanţei nr. 124/1998.
Or, potrivit art. 14 alin. (1), (2), (3) şi (4) din ordonanţă, imobilele în care funcţionează cabinete medicale fac obiectul proprietăţii private a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale.
Textul dispune „Cabinetele medicale se pot înfiinţa în cadrul actualelor dispensare medicale, policlinici ori în alte spaţii puse la dispoziţie de autorităţile publice centrale sau locale ori în spaţii private, autorizate.
Bunurile imobile aflate în proprietate privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, utilizate în prezent pentru activităţi medicale, pot fi date în folosinţă gratuită, închiriate, concesionate ori vândute fără licitaţie publică cabinetelor medicale sau, după caz, unităţilor medico-sanitare cu personalitate juridică.
Bunurile aflate în proprietate publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, utilizate în prezent pentru activităţi medicale vor fi trecute în domeniul privat al statului, respectiv al unităţilor administrativ-teritoriale, potrivit art. 10 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.
Bunurile menţionate la alin. 3 vor putea fi concesionate, fără licitaţie publică, cabinetelor medicale sau, după caz, unităţilor medico-sanitare cu personalitate juridică, după finalizarea operaţiunii de inventariere prevăzute la art. 19 din Legea nr. 213/1998."
De altfel, dispoziţiile art. 1 pct. 2 şi 3 din OUG nr. 184/2002 fiind abrogate expres prin Legea nr. 48 din 23 martie 2004, a reintrat în vigoare forma iniţială a art. 16 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, care prevede că dispoziţiile alin. (1) şi (2) nu se aplică imobilelor preluate fără titlu valabil.
De aceea, în prezenta cauză, faptul preluării fără titlu a imobilului care face obiectul procesului fiind stabilit prin hotărârea atacată, recurenta este îndreptăţită la restituirea în natură a bunului căruia nu-i sunt aplicabile dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (2) din lege.
Pentru considerentele expuse, se va admite recursul declarat de contestatoare, se va casa în parte hotărârea recurată şi va fi schimbată în tot sentinţa apelată, în sensul admiterii contestaţiei.
Decizia contestată va fi anulată, se va admite cererea de restituire în natură a imobilului şi se va înlătura obligarea pârâtei la emiterea unei noi dispoziţii privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent. Cartea funciară nr. 85 Jimbolia nr.top.1732/I va fi rectificată, în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român şi intabulării dreptului reclamantei pentru imobilul care face obiectul procesului.
Se vor menţine restul dispoziţiilor hotărârii recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de contestatoarea T.A. împotriva deciziei civile nr. 197 din 26 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Timişoara, pe care o casează în parte.
Schimbă în tot sentinţa apelată, în sensul admiterii contestaţiei formulată de T.A.
Anulează dispoziţia nr. 385 din 12 decembrie 2002 emisă de Primarul oraşului Jimbolia şi admite cererea de restituire în natură a imobilului situat în Jimbolia, judeţul Timiş, formulată de T.A. Înlătură obligarea Primăriei oraşului Jimbolia la emiterea unei noi dispoziţii privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
Dispune rectificarea C.F. nr. 85 Jimbolia nr.top.1732/I, în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român şi intabulării dreptului de proprietate al contestatoarei T.A. asupra imobilului situat în Jimbolia, judeţul Timiş.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2129/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2118/2005. Civil → |
|---|
