ICCJ. Decizia nr. 2115/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2115
Dosar nr. 9879/200.
Şedinţa publică din 17 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin notificarea din 8 august 2001, formulată şi transmisă Primăriei municipiului Bacău, M.V. a solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001 restituirea în natură a unui teren în suprafaţă de 0,50 ha cu care tatăl său G.M. a fost împroprietărit în anul 1923 din moşia „Ţarina Tg. Bacău", arătând că nu cunoaşte deţinătorul actual al terenului, ci numai faptul că terenul este amplasat în raza teritorială a primăriei notificate.
Prin Dispoziţia nr. 1824 din 5 iulie 2002 Primarul municipiului Bacău a respins cererea de restituire în natură cu motivarea că nu s-au făcut dovezi că terenul a trecut în proprietatea statului, iar acesta nu face obiectul Legii nr. 10/2001, solicitanta având doar beneficiul Legii nr. 18/1991 şi al Legii nr. 169/1997.
La data de 12 august 2002 M.V. a formulat contestaţie susţinând că dispoziţia nu este motivată, iar terenul este liber, cerând fie restituirea terenului în natură, fie despăgubiri băneşti.
Contestaţia a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 575 din 9 octombrie 2002 pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia civilă.
Apelul declarat de contestatoare a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 77 din 11 februarie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia civilă.
Ambele instanţe au constatat că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate al autorului contestatoarei, care nu a identificat terenul şi nu a dat curs invitaţiei primăriei de a depune acte doveditoare, astfel că în mod legal şi temeinic a fost respinsă cererea de restituire în natură.
Prin recurs declarat în termen, contestatoarea a solicitat casarea deciziei instanţei de apel şi trimiterea cauzei spre rejudecare, scop în care a susţinut următoarele:
- au fost încălcate prevederile art. 26 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001 privind obligaţia primăriei de a identifica unitatea deţinătoare şi de a comunica persoanei îndreptăţite elementele de identificare a acesteia, precum şi obligarea instanţei de apel de a trimite cauza spre rejudecare primei instanţe pentru a da posibilitatea contestatoarei să cheme în judecată Statul Român;
- au fost greşit aplicate dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001 din moment ce terenul nu a fost restituit în temeiul altor acte normative reparatorii;
- hotărârea recurată contravine art. 21 alin. (2) şi art. 22 din Legea nr. 10/2001, precum şi Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, întrucât notificarea cuprinde toate elementele de identificare;
- instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra unor mijloace de apărare (concluziile scrise şi susţinute oral), precum şi asupra dovezilor administrate constând în Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi art. 8 din Legea nr. 10/2001;
- hotărârea atacată încalcă prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ. pentru că nu cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi cele pentru care au fost înlăturate cererile şi susţinerile contestatoarei;
- aceeaşi hotărâre este dată cu încălcarea art. 129 alin. (5) C. proc. civ. pentru că instanţele nu au manifestat rol activ şi nu au stăruit pentru aflarea adevărului, dat fiind că au respins cererea de încuviinţare a probei testimoniale întemeiată pe dispoziţiile art. 186 şi urm. C. proc. civ.
Recursul nu este fondat.
Îndeplinirea obligaţiei instituită în sarcina primăriei prin art. 26 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 este condiţionată de îndeplinirea de către persoana îndreptăţită a obligaţiilor sale stabilite prin art. 21 alin. (2) şi art. 22 din lege referitoare la cuprinderea în notificare a elementelor de identificare a bunului imobil solicitat şi la depunerea o dată cu notificarea sau ulterior a actelor doveditoare ale dreptului de proprietate.
Or, contestatoarea a depus numai un certificat care atestă că autorul său figurează pe listele Consilieratului Agricol al judeţului Bacău din anul 1923 ca împroprietărit cu 0,50 ha. teren din moşia Ţarina Tg. Bacău.
Asemenea listă nu constituie act doveditor în înţelesul legii şi nici nu a permis identificarea terenului şi stabilirea regimului juridic al acestuia (intravilan sau extravilan, preluat sau nu de către stat etc.).
Cum contestatoarea nu a dat curs nici invitaţiei primăriei de a depune acte doveditoare, nu se poate imputa în mod temeinic acesteia că nu a respectat dispoziţiile art. 26 alin. (2) din lege şi nici instanţei de apel că nu a creat condiţii procesuale prin care contestatoarea să urmeze calea arătată prin art. 26 alin. (3) din lege.
În aceste condiţii, toate celelalte critici ale recursului sunt în mod evident nefondate, nesoluţionarea cauzei în sensul dorit de contestatoare nefiind consecinţa nici uneia din încălcările legii imputate de către aceasta, ci rezultatul insuficientei sale preocupări pentru a-şi dovedi îndreptăţirea asupra terenului în cauză, şi lipsă de diligenţă care nu a putut fi suplinită de instanţe în exercitarea rolului lor activ.
De altfel, nici măcar în recurs contestatoarea nu a depus actele doveditoare strict necesare ale dreptului de proprietate al autorului său, deşi avea asemenea posibilitate potrivit dispoziţiilor art. 305 C. proc. civ.
În consecinţă, recursul este nefondat în întregime, nefiind necesară analiza distinctă a fiecărei critici formulate, astfel că va fi respins în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat personal de contestatoarea M.V. şi prin mandatar P.T. împotriva deciziei civile nr. 77 din 11 februarie 2004 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2118/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1948/2005. Civil → |
|---|
