ICCJ. Decizia nr. 2156/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată la 9 aprilie 2001, înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj sub nr. 5613/2001, N.I. a solicitat ca pârâții Primăria municipiului Craiova și Consiliul local al municipiului Craiova să fie obligați să îi restituie un teren în suprafață de 1492 mp.
în motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că are calitatea de proprietară a terenului și că a fost deposedată abuziv de acest imobil. A mai susținut că în evidențele administrative amplasamentul terenului revendicat figura la vechea adresă din Craiova.
Tribunalul Dolj, secția civilă, prin sentința civilă nr. 709 din 8 noiembrie 2001 a respins acțiunea reclamantei, reținând că terenul este ocupat de blocul V 1, platforma de gunoi și spațiul verde plantat cu pomi ornamentali și, ca atare, nu poate fi restituit în natură având în vedere că în cauză sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001 care prevăd că restituirea nu se face în natură atunci când terenul expropriat nu este liber, sau chiar dacă este liber, este necesar pentru buna utilizare a construcțiilor edificate pe teren, persoana îndreptățită putând beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent.
Curtea de Apel Craiova, prin decizia nr. 50 din 11 aprilie 2002, a respins ca nefondat apelul reclamantei. Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a considerat justificată calificarea dată în fond acțiunii ca fiind una "în restituire, bazată pe dispozițiile art. 480 C. civ.", apreciind în același timp că "în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 18/1991_și nici dispozițiile Legii nr. 10/2001, reclamanta nefăcând dovada că a epuizat procedura prealabilă administrativă".
împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs reclamanta care a susținut că expertiza efectuată în cauză a identificat greșit amplasamentul terenului revendicat iar instanța de apel nu a ținut seama de apărările făcute de reclamantă în acest sens, apărări confirmate de schița rectificată întocmită de expert, care nu a putut fi însă depusă la dosar, dată fiind excesiva celeritate cu care a fost judecat apelul.
Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, prin decizia nr. 1328 din 1 aprilie 2003, a admis recursul declarat de reclamanta N.I. împotriva deciziei civile nr. 50 din 11 aprilie 2002 a Curții de Apel Craiova, secția civilă, a casat decizia instanței de apel precum și sentința civilă nr. 709 din 8 noiembrie 2001 a Tribunalului Dolj, secția civilă, și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Dolj. Pentru a se pronunța astfel, Curtea Supremă de Justiție a reținut, în esență, că criticile reclamantei sunt fondate întrucât instanța de apel nu a făcut nici o referire la mijloacele de apărare ce au vizat necesitatea completării expertizei ca urmare a unor măsurători greșite ce au stat la baza întocmirii raportului inițial, deși acestea puteau fi hotărâtoare la deslușirea raporturilor de drept material deduse judecății, decizia pronunțată în aceste condiții intrând sub incidența art. 304 pct. 10 C. proc. civ. A mai reținut instanța că în speță au fost încălcate și dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. întrucât nici instanța de fond și nici instanța de apel nu au pus în discuție necesitatea precizării de către reclamantă a temeiului de drept al acțiunii, aceasta invocând atât prevederile art. 480 C. civ. cât și pe cele ale Legilor nr. 18/1991, nr. 169/1997 și nr. 1/2000, aceasta susținând în același timp că demersul său are ca temei "mai ales Legea nr. 10/2001". Or acest aspect se impunea cu evidență a fi clarificat cu atât mai mult cu cât în ceea ce privește soluția de respingere a acțiunii, hotărârile pronunțate în cauză nu reflectă un punct de vedere convergent în chestiunea aplicabilității în speță a dispozițiilor Legii nr. 10/2001. S-a conchis de către Curtea Supremă de Justiție că instanțele aveau obligația de a înlătura echivocul existent cât privește natura juridică a demersului reclamantei, impunând acesteia să precizeze dacă prin acțiunea sa a urmărit să revendice terenul fără parcurgerea procedurii administrative prealabile sau, dimpotrivă, le-a chemat în judecată pe pârâte, anticipând refuzul acestora de a da, în condițiile Legii nr. 10/2001, o soluție administrativă favorabilă cererii sale de restituire a terenului iar subsecvent unei asemenea precizări, instanțele aveau îndatorirea de a analiza admisibilitatea unei acțiuni în revendicare formulate conform dreptului comun în condițiile în care Legea nr. 10/2001 intrase deja in vigoare sau, după caz prematuritatea acțiunii îndreptate împotriva refuzului de soluționare a administrativă a cererii de restituire în natură a imobilului, întemeiate pe dispozițiile aceleiași legi speciale.
în rejudecarea cauzei, Tribunalul Dolj, secția civilă, conformându-se îndrumărilor date prin decizia de casare, a pus în vedere reclamantei să-și precizeze temeiul juridic al acțiunii și natura acesteia iar la data de 17 septembrie 2003 reclamanta a făcut în scris precizarea în sensul că acțiunea sa este întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ. și nu pe dispozițiile Legii nr. 10/2001. Față de această precizare, pârâții Primăria municipiului Craiova și Consiliul local Craiova au invocat excepția inadmisibilității acțiunii întemeiată pe dreptul comun și au depus la dosar înscrisuri din care reiese că au încunoștințat-o pe reclamantă că cererea și notificarea ce le-a fost adresată în temeiul Legii nr. 10/2001 urmează să fie analizate și soluționate de către Comisia municipală Craiova de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Tribunalul Dolj, secția civilă, prin sentința civilă nr. 424 din 7 octombrie 2003, a respins ca inadmisibilă acțiunea reclamantei cu motivarea că prin Legea nr. 10/2001, care a intrat în vigoare la data de 14 februarie 2001, situația imobilelor expropriate, cum este cazul celui în speță, este expres reglementată în capitolul II, art. 11 din această lege și că în condițiile existenței unei reglementări speciale nu mai este posibilă promovarea unei acțiuni pe dreptul comun, în restituirea bunurilor ce fac obiectul legii speciale, reclamanta urmând să-și finalizeze demersurile potrivit Legii nr. 10/ 2001.
împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta care a susținut că acțiunea sa a fost introdusă înainte de intrarea în vigoare a regulamentului de aplicare a Legii nr. 10/2001, legea menționată negăsindu-și aplicarea în cazul acțiunii promovate de aceasta, situație în care a precizat că temeiul legal al acțiunii sale îl reprezintă dispozițiile art. 480 C. civ. A susținut că deoarece la data introducerii acțiunii sale Legea nr. 10/2001 era inaplicabilă, instanța trebuia să o soluționeze în raport cu dispozițiile art. 480 C. civ. și nu pe cale de excepție, ignorând dispozițiile art. 47 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 care prevăd posibilitatea suspendării cauzei până la soluționarea notificării formulate în temeiul acestei legi, pe care de altfel a și formulat-o fără însă a primi vreun răspuns, motiv pentru care apare justificată precizarea acțiunii sale în sensul de a i se restitui terenul conform prevederilor art. 480 C. civ.
Curtea de Apel Craiova, secția civilă, prin decizia civilă nr. 10 din 13 ianuarie 2004, a respins ca nefondat apelul reclamantei, apreciind că admisibilitatea acțiunii în revendicare a fost analizată în mod corect de instanța de fond, în raport cu data intrării în vigoare a Legii speciale nr. 10/2001, neavând relevanță data intrării în vigoare a normelor de aplicare a acestei legi. Instanța de apel a motivat că alin. (1) al art. 47 din Legea nr. 10/2001 nu este aplicabil în speță și că alin. (2) al art. 47 se referă exclusiv la suspendarea procedurii prealabile inițiate în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001, nicidecum la suspendarea cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești.
împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs reclamanta care, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a reiterat motivele din apel. A susținut totodată că instanțele au ignorat îndrumările instanței de casare și nu au examinat probatoriul administrat prin expertiza tehnică și suplimentul de expertiză care arată că terenul este în întregime liber de sarcini și poate fi restituit în natură.
Recursul nu este fondat.
Temeiul de drept al acțiunii formulate de reclamantă la data de 9 aprilie 2001, astfel cum a fost precizat în rejudecarea cauzei în fond de către Tribunalul Dolj îl reprezintă dispozițiile art. 480 C. civ. (fila 9 din dosarul nr. 5363/2003 al Tribunalului Dolj).
Or, la acea dată, intrase deja în vigoare, prin publicarea în M. Of. nr. 75 din 14 februarie 2001, Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 care, prin art. 1 alin. 1 prevede că “Imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite se restituie, de regulă, în natură, în condițiile prezentei legi".
Așa fiind, calea legală de restituire a imobilului în litigiu este supusă procedurii reglementate de Legea nr. 10/2001, concluzie ce rezidă din interpretarea dispozițiilor acestui act normativ, acțiunea în revendicare formulată de reclamantă pe calea dreptului comun fiind, astfel, inadmisibilă, în cauză nefiind deci aplicabile nici prevederile art. 47 al Legii nr. 10/2001.
Dacă dispozițiile legii speciale intrau în vigoare după data investirii instanței cu soluționarea acțiunii în revendicare pe dreptul comun, reclamanta ar fi avut posibilitatea să opteze, fie pentru apărarea dreptului de proprietate pe această cale, fie să se prevaleze de dispozițiile speciale, solicitând suspendarea cauzei conform art. 47 din Legea nr. 10/2001.
în speță însă se constată că demersul judiciar al reclamantei întemeiat pe dreptul comun a fost inițiat ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, lege specială de reparație în al cărei obiect de reglementare sunt cuprinse și imobilele expropriate, cum este cazul celui revendicat de reclamantă și care are prioritate în concurs cu legea generală.
Având în vedere aceste temeiuri, în mod corect instanțele de fond și apel au soluționat excepția privind inadmisibilitatea acțiunii în revendicare pe calea dreptului comun invocată de pârâți, reținând că este întemeiată și că data intrării în vigoare a normelor de aplicare a legii nu are relevanță, în raport de dispozițiile art. 78 din Constituția României.
Date fiind dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora " Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii" și față de faptul că acțiunea reclamantei a fost soluționată prin admiterea unei excepții de fond, aceea a inadmisibilității acțiunii, criticile recurentei-reclamante în sensul că instanța de apel nu a mai examinat probatoriul administrat în cauză apar ca nefondate.
Față de considerentele mai înainte arătate, se constată că decizia atacată este legală, recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2395/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2147/2005. Civil → |
|---|
