ICCJ. Decizia nr. 2147/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 409 din 22 aprilie 2003, Tribunalul Cluj, secția civilă, a admis acțiunea formulată de reclamanta P.V., a anulat în întregime dispozițiile nr. 4572 și 4573 din 14 octombrie 2002 emise de Primarului municipiului Cluj Napoca în temeiul Legii nr. 10/2001, a dispus restituirea în natură a imobilelor, terenuri în suprafață de 275 mp "loc de casă" înscris în C.F. 759 Cluj cu nr. top 9793 situat în Cluj Napoca și în suprafață de 232 mp, înscris în C.F. 5372 cu nr. top 9792 situat în Cluj Napoca și a dispus întabularea în C.F. a dreptului de proprietatea asupra acestor imobile în favoarea reclamantei, cu titlu de lege.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că imobilul din C.F. 5372 Cluj nr. top 9792 a constituit proprietatea lui H.L. și M.S. iar prin sentința civilă nr. 7831 din 1958 a Tribunalului Popular al orașului Cluj aceștia au fost obligați să-i recunoască dreptul de proprietate soțului reclamantei, P.A., cu titlu de cumpărare și că celălalt imobil, evidențiat în C.F. 759 Cluj nr. top 9793 a figurat în proprietatea soțului reclamantei, ambele imobile fiind preluate de stat în temeiul art. 3 din Decretul nr. 218/1960, act normativ ce nu poate fi considerat titlu valabil, astfel că terenurile în litigiu urmează regimul juridic al Legii nr. 10/2001.
Instanța de fond a mai reținut că reclamanta, în calitate de moștenitoare a soțului său, P.A., a notificat pe Primarul municipiului Cluj Napoca în sensul de a-i restitui în natură cele două terenuri, cererea fiindu-i respinsă prin dispozițiile nr. 4572 și 4573 din 14 octombrie 2002, cu motivația că terenurile sunt cuprinse în planurile de sistematizare a zonei, ca spații verzi, de-a lungul albiei râului Someș, propunându-se măsuri reparatorii prin echivalent. Instanța a apreciat că nu există nici un impediment, sub aspectul incidenței Legii nr. 107/1996, în ceea ce privește restituirea în natură a imobilelor ce au aparținut soțului reclamantei și, având în vedere caracterul prioritar al restituirii în natură, a considerat că se impune admiterea acțiunii reclamantei.
împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Consiliul local al municipiului Cluj Napoca prin Primar, solicitând modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii reclamantei. S-a susținut că, în raport cu prevederile legii nr. 10/2001, nelegal și netemeinic s-au admis pretențiile de restituire în natură a terenurilor trecute în proprietatea statului în anul 1960, conform art. 3 din Decretul nr. 218 /1960.
Curtea de Apel Cluj, secția civilă, prin decizia nr. 155 din 29 septembrie 2003 a respins ca nefondat apelul pârâtului Consiliul local al municipiului Cluj Napoca prin Primar, reținând că doar zidurile de sprijin pe malurile râului Someș figurează în inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului, în privința terenurilor în litigiu putându-se stipula doar interdicții ori restricții referitoare la regimul construcțiilor și exploatarea fondului funciar și că legal s-a statuat de către instanța de fond că, în concepția art. 2 din Legea nr. 10 /2001, Decretul nr. 218 /1960 nu are valoarea unui titlu valabil de preluare de către stat a imobilelor astfel încât regula de principiu ce trebuie aplicată în speță este cea a restituirii în natură, potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001.
împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs pârâtul Consiliul local al municipiului Cluj Napoca prin Primar susținând că instanțele au interpretat greșit actul juridic dedus judecății și considerentele deciziilor emise de Primarul municipiului Cluj Napoca, prin care s-a stabilit că reclamanta are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent bănesc, neputându-se restitui terenul în natură motivat de faptul că acesta face parte din domeniul public al municipiului , întreaga suprafață fiind cuprinsă în planurile de sistematizare ale zonei ca spațiu verde de-a lungul albiei râului Someș, invocându-se în acest sens dispozițiile art. 3 alin. (2), art. 11 și anexa 1 ale Legii nr. 213 /1998.
Recursul nu este fondat.
Este de remarcat că deși recurentul-pârât a înțeles să invoce ca motiv de recurs art. 304 pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate se încadrează în motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 9 C. proc. civ.
Potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213 /1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, "Fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat", alin. (2) statuând că "Bunurile preluate da stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație".
Obiectul de reglementare al Legii nr. 10 /2001, lege specială de reparație, îl constituie măsurile reparatorii care se acordă pentru imobilele preluate abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și pentru cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite [art. 1 alin. (1)], consacrând principiul restituirii în natură al acestora.
Ca urmare, numai în situațiile în care Legea nr. 10 /2001, prin dispoziții exprese, interzice restituirea în natură sau prevede că se pot acorda numai măsuri reparatorii prin echivalent nu va avea loc o restituire în natură a imobilului.
în speță, imobilele în litigiu au fost preluate de stat prin Decretul nr. 218/1960, act normativ care, în accepțiunea art. 2 din legea nr. 10/2001, nu reprezintă un titlu valabil așa încât regimul juridic al acestora este cel prevăzut de dispozițiile Legii nr. 10/2001.
în acest sens, este de reținut că pârâtul Primarul municipiului Cluj Napoca a considerat că terenurile solicitate de reclamantă a-i fi restituite în natură fac obiectul de reglementare al Legii nr. 10/2001 și nu a contestat starea de fapt reținută de instanța de fond în sensul ca reclamanta este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în privința celor două imobile în litigiu, evidențiate în C.F. 5372 Cluj, nr. top 9792 și C.F. 759 Cluj nr. top 9793, preluate abuziv de stat conform Decretului nr. 218 /1960, prin deciziile emise hotărând însă ca acestea să fie acordate prin echivalent.
Potrivit adresei nr. 2267 din 21 aprilie 2003 emise de Administrația Națională Apele Române, Direcția Apelor Someș Tisa din cadrul Ministerului Apelor și Protecției Mediului (fila 59 din dosarul nr. 13395/2002 al Tribunalului Cluj) la solicitarea instanței de fond, terenul situat în municipiul Cluj Napoca , se învecinează cu râul Someș, aval de podul rutier, în această porțiune râul fiind regularizat, având apărări de maluri formate din ziduri de sprijin pe ambele maluri, care figurează în inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului, instituindu-se, în temeiul art. 40 alin. (1) din Legea nr. 107/1996, o zonă de protecție pentru a asigura protecția albiilor malurilor și îmbunătățirii regimului de curgere al apelor. Din conținutul acestui înscris mai reiese că, în legătură cu terenul aflat în această zonă de protecție, se pot stipula doar interdicții sau restricții privind regimul construcțiilor sau exploatarea fondului funciar, pentru a asigura stabilitatea malurilor sau a construcțiilor, respectiv prevenirea poluării resurselor de apă și că terenul nu figurează în evidențele cadastrale, apărarea de mal din zonă fiind afectată doar dacă proprietarul terenului ar executa construcții pe cursul de apă fără acordul Administrației Naționale Apele Române sau în cazul depozitării pe maluri sau în albie a deșeurilor.
Așa fiind, se constată, că instanțele de fond și apel, cu respectarea principiului restituirii în natură consacrat de Legea nr. 10/2001, au făcut o corectă aplicare a dispozițiilor acestui act normativ și au constatat, în temeiul art. 1 alin. (1), art. 7,art. 9 alin. (1) și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10 /2001, că cererea reclamantei pentru restituirea terenului în natură este întemeiată, imobilul neregăsindu-se în nici una din situațiile pentru care se poate opta pentru măsuri reparatorii prin echivalent, reclamanta fiind ținută doar de îndeplinirea unor obligații propter rem (acele obligații ce trebuie îndeplinite de proprietarii unor anumite bunuri, indiferent cine ar fi aceștia), impuse de dispozițiile Legii nr. 107/1996.
Pentru temeiurile arătate, decizia atacată se verifică a fi legală, recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2156/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2378/2005. Civil → |
|---|
