ICCJ. Decizia nr. 2321/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la 22 august 2001 pe rolul Tribunalului Dolj, reclamanta B.E., în calitate de moștenitoare legală a bunicului său, F.N.O.(cunoscut și sub numele de O.C.N.) a chemat în judecată pe SC M.S. SA Craiova și A.P.A.P.S. (fostul F.P.S.) pentru ca instanța, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâtele să-i restituie în natură imobilul compus din moară și terenul aferent morii și construcțiilor demolate, situat în satul Piscu Nou, comuna Seaca de Câmp, jud. Dolj, să-i achite contravaloarea construcțiilor demolate și a "despăgubirilor bănești pentru câștigul posibil de realizat zilnic de către SC M.S. SA începând cu data introducerii acțiunii" precum și să anuleze contractului de vânzare-cumpărare acțiuni nr. DJD 16/26 din 1 septembrie 1999 încheiat între F.P.S. și Asociația Salariaților M.S. Craiova.
în motivarea cererii, reclamanta a arătat că imobilul revendicat împreună cu alte construcții situate în satul Piscu Nou, comuna Seaca de Câmp, proprietatea autorului său, F.N.O. (cunoscut și sub numele de O.C.N.) au fost naționalizate prin Legea nr. 119/1948 și că deși le-a notificat pe pârâte în temeiul Legii nr. 10/2001, la 21 martie 2001 și 26 aprilie 2001, nu a primit nici un răspuns. A mai arătat că în prezent, pe teren mai există doar moara, celelalte construcții (casa de cărămidă, grajdurile pentru animale etc.), fiind demolate. în drept, a invocat dispozițiile art. 7 alin. (1) și art. 9 alin. (1) ale Legii nr. 10 /2001.
Pârâta SC M.S. SA Craiova a formulat la data de 15 noiembrie 2001 cerere reconvențională prin care a solicitat constatarea dreptului de retenție a morii pentru valoarea îmbunătățirilor și a pieselor înlocuite în situația în care va fi admisă acțiunea reclamantei de restituire în natură.
Tribunalul Dolj, secția civilă, prin sentința nr. 68 din 14 martie 2002 a respins acțiunea formulată de reclamantă cu motivarea că nu s-a făcut dovada relei credințe cu privire la înstrăinarea imobilului, în cadrul acțiunii de privatizare și că, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10 /2001, pentru a beneficia de restituirea în natură a imobilului înstrăinat inclusiv în procesul de privatizare, reclamanta trebuia să obțină o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă privind nulitatea actelor de înstrăinare.
împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie iar prin încheierea din 5 iunie 2002 au fost introduși în cauză Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Asociația Salariaților M.S. Craiova.
Curtea de Apel Craiova, secția civilă, prin decizia nr. 111 din 5 iulie 2002, a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 68 din 14 martie 2002 pronunțată de Tribunalul Dolj, pe care a schimbat-o în sensul că a admis în parte acțiunea reclamantei.
A obligat pârâta SC M.S. SA Craiova să restituie reclamantei imobilul moară și terenul aferent, situat în comuna Seaca de Câmp, satul Piscu Nou, jud. Dolj.
A anulat contractul de vânzare-cumpărare nr. DJD 16/26 din 1 septembrie 1999 încheiat între A.P.A.P.S. București (fost F.P.S. București) și Asociația Salariaților M.S. Craiova parțial în limitele valorii acțiunilor moară Piscu Nou.
A respins cererile reclamantei privind obligarea la despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilului și contravaloarea construcțiilor demolate.
A respins cererea reconvențională formulată de pârâta SC M.S. SA Craiova pentru constatarea dreptului de retenție asupra imobilului.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că imobilul a cărui restituire în natură se solicită a fost proprietatea autorului reclamantei, că a fost naționalizat în baza Legii nr. 119/1948 și că în prezent se află în patrimoniul pârâtei SC M.S. SA Craiova. Instanța de apel a mai reținut că acțiunea reclamantei este o acțiune directă pentru restituirea în natură a morii și terenului aferent, plata despăgubirilor și anularea contractului de vânzare-cumpărare acțiuni, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 și că în privința contractului nr. DJD 16/26 din 1 septembrie 1999, prin care A.P.A.P.S. (fost F.P.S.) a vândut Asociației Salariaților M.S. Craiova 39,98 % din valoarea capitalului social subscris al societății, în acțiuni nu poate fi invocată buna credință întrucât reclamanta, prin notificările adresate A.P.A.P.S. (fost F.P.S.) a făcut cunoscut că solicită restituirea în natură a imobilului în litigiu, în cauză fiind incident art. 9 al Legii nr. 10 /2001. Cererea reclamantei de obligare a pârâtei SC M.S. SA Craiova la plata contravalorii construcțiilor demolate și a despăgubirilor bănești pentru perioada cât a folosit imobilul a fost respinsă cu motivarea că nu s-a făcut nici o dovadă cu privire la sumele solicitate. Cererea pârâtei de constatare a dreptului său de retenție asupra imobilului până la plata de către reclamantă a contravalorii îmbunătățirilor aduse imobilului și a pieselor schimbate a fost de asemenea respinsă ca nefondată pe considerentul că retenția constituie un drept real de garanție imperfectă, fundamentat pe existența unei conexiuni obiective dintre lucru și creanța legată de acel lucru, creanță care trebuie să fie certă, lichidă și exigibilă, ceea ce nu este cazul în speță.
împotriva acestei din urmă decizii au declarat recurs pârâtele SC M.S. SA Craiova, A.V.A.S. și D.G.F.P. Dolj în numele și pentru MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
în dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta SC M.S. SA Craiova a susținut că imobilul, moară și teren aferent din satul Piscul Nou, comuna Seaca de Câmp a fost preluat de Statul Român în temeiul art. 1 pct. 50 al Legii nr. 119/1948, cu respectarea condițiilor prevăzute de acest act normativ, că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare între FPS și Asociația Salariaților M.S. SA Craiova, pârâta n-a fost notificată cu privire la revendicarea imobilului, contractul fiind încheiat cu bună credință, cu o instituție a statului, pârâta având certitudinea că tratează cu un veritabil proprietar astfel că în mod corect instanța de fond a respins acțiunea reclamantei cu motivarea că, în situația în care imobilele aparținând statului au fost înstrăinate, inclusiv în procesul de privatizare, actele juridice de înstrăinare rămân valabile dacă au fost încheiate cu bună credință sau dacă au fost încheiate cu respectarea dispozițiilor imperative ale legilor în vigoare la data înstrăinării [potrivit alin. (2) și alin. (4) al art. 46]. S-a mai susținut de către pârâtă că singura notificare pe care i-a făcut-o reclamanta a fost cea înregistrată la data de 22 august 2001, dată ulterioară perfectării contractului de vânzare-cumpărare și care nici nu îndeplinea condițiile prevăzute de Legea nr. 10/2001, că moara în cauză a suferit modificări efectuate de-a lungul timpului care au sporit valoarea acesteia, utilajele existente în prezent în moară fiind achiziționate după data naționalizării, Asociația Salariaților M.S. SA Craiova achitând, la data încheierii contractului cu Fondul Proprietății de Stat valoarea acestor investiții, incluse în prețul vânzării. S-a mai arătat că reclamanta nu a depus acte doveditoare ale dreptului de proprietate și acte din care să rezulte care erau instalațiile cu care era dotată moara la data preluării iar instanța de apel nu a administrat toate probele necesare în acest sens. Pârâta SC M.S. SA Craiova a invocat în drept dispozițiile art. 304 pct. 6, pct. 7 și pct. 11 C. proc. civ. și a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, pe fond respingerea acțiunii reclamantei iar în subsidiar trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
Pârâta A.P.A.P.S. (fost F.P.S.), devenită ulterior, conform dispozițiilor art. 1 al O.U.G. nr. 23/2004, A.V.A.S., în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a solicitat modificarea deciziei atacate în sensul scoaterii din cauză a A.P.A.P.S. pentru lipsa calității sale procesuale pasive și respingerea capătului de cerere referitor la anularea contractului de vânzare-cumpărare acțiuni nr. DJD 16/26 din 1 septembrie 1999 încheiat între F.P.S. și Asociația Salariaților M.S. Craiova. Pârâta A.P.A.P.S. a susținut că nu are calitatea procesuală întrucât, în cadrul activității sale și în exercitarea atribuțiilor ce îi revin în procesul de privatizare, nu are calitatea de proprietar al bunurilor din patrimoniul societăților comerciale care se privatizează ci doar calitatea de acționar al statului, administrând acțiunile deținute de stat la societățile comerciale și nu activele care aparțin acestor societăți, invocând în acest sens dispozițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15 /1990. Referitor la măsura anulării contractului de vânzare-cumpărare nr. DJD 16/26 din 1 septembrie 1999 încheiat între A.P.A.P.S. și Asociația Salariaților M.S. Craiova, pârâta A.P.A.P.S. a susținut că instanța de apel care a dispus această măsură s-a aflat într-o gravă eroare de fapt și de drept întrucât obiectul contractului îl constituie vânzarea-cumpărarea de acțiuni deținute de stat la societățile comerciale și nu a activelor societăților comerciale în care sunt incluse imobile de genul celui care face obiectul litigiului de față și că astfel, desființarea acestui contract nu ar avea drept efect restituirea imobilului pe care îl solicită reclamanta în speță, acționarii unei societăți neavând calitatea de proprietari ai bunurilor din patrimoniul societății întrucât între patrimoniul societății comerciale și capitalul social al acesteia (fracționat în acțiuni) există deosebiri esențiale. Pârâta a conchis că nu a avut niciodată calitatea de proprietar al bunurilor din patrimoniul SC M.S. SA Craiova și, pe cale de consecință, prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nu a putut înstrăina imobilele revendicate de reclamantă.
Pârâta D.G.F.P. Dolj, în numele și pentru MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, a susținut în recursul său că Statul Român nu are calitate procesuală pasivă în speță întrucât la data introducerii acțiunii imobilele revendicate nu mai erau în proprietatea statului, fiind transferate , în urma privatizării, în proprietatea SC M.S. SA, care este o unitate cu capital privat. A invocat, de asemenea, dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., susținând că judecătoriei îi aparținea competența materială în soluționarea cererii de anulare a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni. A mai susținut că reaua credință în încheierea contractului, invocată de instanța de apel în motivarea deciziei atacate nu constituie cauză de nulitate absolută a contractului de vânzare-cumpărare și că în cauză nu s-ar fi făcut dovada că bunul revendicat ar fi trecut abuziv în proprietatea statului pentru a fi incidente dispozițiile art. 9 din Legea nr. 10/2001.
Recursurile nu sunt fondate.
Obiectul de reglementare al Legii nr. 10 /2001, lege specială de reparație, îl constituie măsurile reparatorii care se acordă pentru imobilele preluate abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și pentru cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite [art. 1 alin. (1)], consacrând principiul restituirii în natură al acestora (art. 7) .
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. a), în sensul acestui act normativ, prin imobile preluate în mod abuziv se înțelege imobilele naționalizate prin Legea nr. 119/1948 pentru naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transporturi, precum și cele naționalizate fără titlu valabil.
Totodată, potrivit art. 9 din aceeași lege, imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini iar în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. (1), imobilele, terenuri și construcții, preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare.
Conform art. 27 alin. (1) din lege, pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor legale, persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, constând în bunuri ori servicii, acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital sau titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, corespunzătoare valorii imobilelor solicitate.
Art. 46 din lege stipulează prin alin. (1) că actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile care cad sub incidența prevederilor prezentei legi, sunt valabile dacă au fost încheiate cu respectarea legilor în vigoare la data înstrăinării iar la alin. (2) că actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună-credință.
în raportul juridic dedus judecății, față de probele administrate în cauză, se constată că reclamanta a făcut dovada că autorul său a fost proprietarul imobilului în litigiu, imobil ce a fost naționalizat în baza Legii nr. 119/1948, fiind în stare de funcționare, cu utilajele aferente, așa cum reiese din certificatul nr. 648 din 6 februarie 1991 emis de Filiala Arhivelor Statului Dolj, din adresa nr. 227/895 din 17 aprilie 1997 emisă de Fondul Proprietății de Stat, filiala Dolj, și din "Situația statistică" întocmită de Primăria comunei Piscu Nou în decembrie 1948 și că, potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, imobilul face parte din categoria imobilelor preluate în mod abuziv de stat, întrucât autorul reclamantei nu a beneficiat de despăgubirile pe care statul era obligat să le acorde proprietarilor și acționarilor întreprinderilor naționalizate, conform art. 11 din Legea nr. 119/1948 (adresele nr. 1427/2001 și nr. 6852 din 17 decembrie 2001 emise de Primăria comunei Seaca, jud. Dolj și, respectiv, de Consiliul Județean Dolj, aflate la dosarul nr. 9652/2001 al Tribunalului Dolj).
Referitor la susținerea pârâtei SC M.S. SA Craiova conform cărora la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare între F.P.S. și Asociația Salariaților M.S. SA Craiova, n-ar fi fost notificată cu privire la revendicarea imobilului, contractul fiind încheiat cu bună credință, cu o instituție a statului, pârâta având certitudinea că tratează cu un veritabil proprietar este de reținut că reclamanta, chiar și anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 (respectiv în anii 1991, 1997, 1998 ) a depus diligențe și a făcut numeroase demersuri în sensul restituirii în natură a imobilului ce a fost în proprietatea autorului său, materializate în răspunsurile diverselor instituții cărora li s-a adresat: FPS, filiala Dolj, Parlamentul României, Comisia pentru cercetarea abuzurilor și petiții, Prefectura Județului Dolj, Secția Administrație Locală de Stat, prin care i s-a adus la cunoștință că regimul juridic al bunurilor de genul celui revendicat urmează să fie reglementat printr-o lege specială, dovadă fiind în acest sens înscrisurile aflate la filele 17 -21 din dosarul nr. 9652/2001 al Tribunalului Dolj.
Trimiterea la buna (ori, per a contrario, reaua) credință a contractanților, la care face referire art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, îngăduie și obligă la o analiză completă a celor două noțiuni pentru a identifica acele elemente utile caracterizării comportamentului vânzătorului și al cumpărătorului ca unul onest și diligent, ori dimpotrivă.
Față de cele ce preced, se constată că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare acțiuni nr. DJD 16 din 26 din 1 septembrie 1999, Fondul Proprietății de Stat (devenit ulterior A.P.A.P.S. și actual A.V.A.S.), în calitate de vânzător, avea cunoștință de demersurile întreprinse de reclamantă în privința restituirii în natură a imobilului-moară din satul Piscu Nou, comuna Seaca de Câmp, așa cum reiese din adresele nr. 227/895 din 17 aprilie 1997 și nr. 227/1895 din 27 mai 1998 de la filele 17 și 18 dosar fond, confirmându-i acesteia că a luat act de cererea sa, urmând a lua legătura cu SC M.S. SA Craiova "în vederea stabilirii situației actuale a morii din satul Piscu Nou, comuna Seaca de Pădure".
Nu mai puțin, Asociația Salariaților M.S. SA, în calitate de cumpărător, a semnat contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nr. DJD 16 din 26 din 1 septembrie 1999 cunoscând faptul că în anexa la contract cuprinzând lista activelor revendicate sau revendicabile, la pct. 1. 11. poziția 16 este menționată "Moara Piscu Nou" (dosarul nr. 9652/2001 al Tribunalului Dolj).
Așa fiind, în mod judicios instanța de apel, constatând că în speță nu este vorba despre un imobil preluat cu titlu valabil și că pârâtele A.V.A.S. și SC M.S. SA Craiova nu se pot prevala de buna credință la încheierea contractului de vânzare-cumpărare acțiuni, a statuat că dispozițiile art. 27 și ale art. 46 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 10/2001 nu sunt incidente, și a dat eficiență principiului prevalenței restituirii în natură, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1), art. 7 și ale art. 9 alin. (1) din acest act normativ.
Instanța de apel, având în vedere răspunsurile pe care reclamanta le-a primit la notificările emise în temeiul Legii nr. 10/2001 a făcut o justă determinare a cadrului procesual al raportului juridic dedus judecății și, stabilind că acțiunea cu care reclamanta a investit instanța spre soluționare este în restituirea în natură a imobilului și că cererea privind constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare nr. DJD 16/26 din 1 septembrie 1999 nu poate fi interpretată decât ca un demers judiciar subsidiar restituirii în natură , în mod legal s-a pronunțat și asupra acestui aspect, dispunând anularea contractului de vânzare-cumpărare acțiuni nr. DJD 16/26 din 1 septembrie 1999 încheiat între F.P.S. (devenit A.P.A.P.S. și actual A.V.A.S.) și Asociația Salariaților M.S. SA Craiova parțial, în limitele valorii acțiunilor moară Piscu Nou, ca o consecință a restituirii în natură a imobilului-moară și teren aferent, situat în satul Piscu Nou, comuna Seaca de Câmp, jud. Dolj, considerente în raport de care critica recurentei D.G.F.P. Dolj formulată în numele și pentru Ministerul Finanțelor Publice vizând această chestiune este nefondată.
Nefondată este și susținerea recurentei D.G.F.P. Dolj formulată în numele și pentru Ministerul Finanțelor Publice potrivit căreia reaua credință nu constituie motiv de nulitate absolută a contractului de vânzare-cumpărare acțiuni întrucât conform dispozițiilor art. 966 C. civ., obligația fondată pe o cauză falsă sau nelicită nu poate avea nici un efect. Cum cauza este una dintre condițiile generale de validitate a actului juridic, reprezentând expresia poziției subiective a părților față de actul juridic încheiat, concluzia care se impune în cazul în care un asemenea act a fost încheiat cu rea credință este că acel act este considerat nul absolut în aplicarea principiului fraus omnia corrumpit al cărui temei legal îl constituie articolul de lege menționat.
Cu privire la critica pârâtei SC M.S. SA Craiova privind greșita respingere a cererii de instituire a dreptului său de retenție asupra imobilului în litigiu până la plata de către reclamantă a contravalorii îmbunătățirilor aduse imobilului și pieselor schimbate după data naționalizării morii este de menționat că pentru a se putea invoca dreptul de retenție, se cere să existe o legătură de conexiune între lucru și creanța pe care deținătorul acestuia o pretinde de la creditorul restituirii, debitum cum re junctum, constituind o excepție bazată pe o împrejurare de fapt (posesia unui lucru) și un raport juridic obligațional.
Dreptul de retenție, fiind un drept real de garanție imperfect, abilitează pe cel ce deține un bun mobil sau imobil al altuia, pe care trebuie să-l restituie, să refuze restituirea până ce creditorul titular al bunului îi va plăti sumele pe care le-a cheltuit cu conservarea, întreținerea sau îmbunătățirea acelui bun, sume ce trebuie însă să fie certe, lichide și exigibile.
Or, în mod legal instanța de apel, constatând că pârâta nu a făcut dovada că dreptul său de creanță se referă la o sumă certă, lichidă și exigibilă care să-i justifice refuzul de a duce la îndeplinire obligația de restituire a imobilului către reclamantă până ce aceasta nu îi plătește creanța legată de imobil și nici nu a formulat apărări în acest sens, a respins cererea pârâtei SC M.S. SA Craiova de instituire a unui drept de retenție asupra imobilului în litigiu.
Referitor la excepția formulată de D.G.F.P. Dolj, privind lipsa calității procesuale a pârâtului Ministerului Finanțelor Publice se constată că invocarea acesteia apare ca lipsită de interes și nu se justifică atâta timp cât prin dispozitivul deciziei recurate, în sarcina acestei părți nu s-a stabilit nici o obligație, procesual legitimându-se însă pârâta A.V.A.S., cu privire la cererea de constatare a nulității contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni întrucât este semnatară a acestui contract (prin F.P.S., devenit ulterior A.P.A.P.S., actual A.V.A.S.).
Având în vedere temeiule care preced, se constată că decizia pronunțată de Curtea de Apel Craiova este legală, recursurile declarate de pârâtele SC M.S. SA Craiova, de A.V.A.S. (fosta A.P.A.P.S.) și de D. G. F. P Dolj în numele și pentru MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE au fost respinse ca nefondate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2441/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2395/2005. Civil → |
|---|
