ICCJ. Decizia nr. 2198/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2198
Dosar nr. 27481/1/2005
Şedinţa publică din 28 februarie 2006
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei de faţă a reţinut următoarele :
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. 508 din 7 mai 2004, contestatoarea V.C. a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea dispoziţiei nr. 2618 din 16 martie 2004 emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti şi pe cale de consecinţă să admită contestaţia şi să dispună obligarea intimatei la retrocedarea suprafeţei de 110 mp situată în Bucureşti sau restituirea prin echivalent corespunzătoare valorii imobilului conform art. 24 şi art. 36 din Legea nr. 10/2001, în cazul în care restituirea în natură nu mai este posibilă.
Prin sentinţa civilă nr. 866 din 8 octombrie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia a III a civilă, a admis contestaţia formulată de contestatoarea V.C. în contradictoriu cu Primarul General al Municipiului Bucureşti şi în consecinţă s-a anulat dispoziţia 2618 din 16 martie 2004, fiind obligată intimata la acordarea către contestatoare a măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul teren , în litigiu.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut că odată cu notificarea înregistrată sub nr. 3757 s-au depus mai multe înscrisuri printre care şi contractul de vânzare-cumpărare nr. 133441 din 30 octombrie 1981 care atestă dreptul de proprietate al autoarei contestatoarei, N.C., asupra imobilului în cauză.
S-a reţinut că imobilul ce face obiectul cauzei a fost preluat de stat în baza Legii nr. 58/1974, art. 56 alin. (2) din Legea nr. 4/1973 şi art. 45 din Legea 5/1973, preluarea făcându-se fără titlu valabil, iar contestatoarea a făcut dovada atât a dreptului de proprietate, cât şi a calităţii de persoană îndreptăţită.
Împotriva sentinţei mai sus menţionată a declarat apel, în termen legal Primarul General al Municipiului Bucureşti susţinând în esenţă următoarele critici :
Faţă de dispoziţiile art. 21.1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 actele depuse de contestatoare nu pot constitui decât un început de dovadă a dreptului de proprietate.
Instanţa şi-a depăşit atribuţiile acordând mai mult decât s-a cerut în sensul că prin contestaţie nu s-a cerut constatarea nevalabilităţii titlului statului.
Solicitarea contestatoarei nu poate face obiectul Legii 10/2001 deoarece după anul 1989 legiuitorul a soluţionat problema terenurilor intravilane preluate în temeiul Legii nr. 58/1974 în favoarea dobânditorilor construcţiei, recunoscându-se acestora vocaţia de a obţine titlu de proprietate pe terenul aferent construcţiei cumpărate.
Contestatoarea V.C. a depus întâmpinare prin care a arătat că soluţia instanţei de fond este temeinică şi legală.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, prin Decizia civilă nr. 1086 din 10 iunie 2005 a admis apelul declarat de Primarul General al Municipiului Bucureşti, schimbând sentinţa apelată în sensul respingerii contestaţiei ca nefondată reţinând următoarele :
Din conţinutul actului de vânzare-cumpărare nr. 133441 din 30 octombrie 1981 rezultă că autoarea intimatei contestatoare nu a devenit titulară dreptului de proprietate asupra terenului, acesta în temeiul art. 30 din Legea nr. 58/1974 fiind preluat de la vânzătorul D.M.
Prin Decretul nr. 365 din 22 noiembrie 1985 autoarea contestatoarei a fost expropriată de construcţie, care conform planurilor de sistematizare a fost demolată şi nu a dobândit calitatea de titular al dreptului de proprietate asupra terenului, deci nu poate fi considerată persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii.
În termen legal contestatoarea V.C. a declarat recurs întemeiat în drept pe art. 304 pct. 9 aducând critici ce vizează următoarele aspecte :
Hotărârea atacată este lipsită de temei legal dat fiind faptul că în mod greşit s-a stabilit că nu s-a făcut dovada existenţei dreptului de proprietate în patrimoniul autoarei contestatoarei pentru terenul solicitat atâta vreme cât această dovadă este întărită prin declaraţia de impunere, Decizia nr. 770 din 10 martie 1982 de preluare a terenului în proprietatea statului şi de adresa privind rolul fiscal al terenului.
Recurenta contestatoare a mai arătat că potrivit art. 22.1 din Normele Metodologice, prin acte doveditoare se înţelege, orice acte juridice translative de proprietate, iar conform literei d) din acelaşi text se stabileşte că prin acte doveditoare se înţelege orice act juridic care atestă deţinerea proprietăţii de către persoana îndreptăţită sau ascendentul acesteia la data preluării abuzive.
Recursul nu este fondat urmând a fi respins conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ. pentru considerentele ce urmează :
Din conţinutul actului de vânzare cumpărare nr. 13441 din 30 octombrie 1981 se constată că autoarea recurentei-contestatoare a devenit titulara dreptului de proprietate numai asupra imobilului şi nu şi asupra terenului în litigiu.
Faţă de acest aspect contestatoarea nu a făcut dovada existenţei dreptului de proprietate în patrimoniul autoarei acesteia a terenului cotă indiviză de 110 mp.
De altfel, şi din Decretul nr. 365 din 22 noiembrie 1985 rezultă că a fost expropriată din patrimoniul autoarei contestatoarei numai construcţia, care, ulterior conform planurilor de sistematizare a fost demolată.
În raport de această situaţie, la data publicării Legii 18/1991 autoarea contestatoarei şi contestatoarea nu mai deţineau imobilul construcţie astfel că nu putea beneficia de prevederile art. 22-23 din această lege sau de dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 18/1991, aşadar acestea nu au dobândit calitatea de titulari ai dreptului de proprietate asupra terenului şi deci nu pot fi considerate persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii.
Răspunzând astfel motivelor de recurs dezvoltate de contestatoarea V.C., instanţa de recurs constată că instanţa de apel a aplicat corect legea situaţiei de fapt pe deplin stabilite, iar recursul este nefondat, astfel că va fi respins în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul contestatoarei V.C. împotriva deciziei nr. 1086 din 10 iunie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă.
Irevocabilă
Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 28 februarie 2006
| ← ICCJ. Decizia nr. 2312/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2055/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
