ICCJ. Decizia nr. 2270/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2270
Dosar nr. 3658/200.
Şedinţa publică din 21 martie 2005
Asupra recursului de faţă, constată:
Prin cererea înregistrată sub nr. 3920 din 9 noiembrie 1996 la Judecătoria Rădăuţi, reclamanta V.O. a solicitat obligarea pârâţilor D.V., D.A. şi D.I.B. să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 135 mp teren, ce se identifică cu parcela nr. 1000/1, şi suprafaţa de 228 mp teren, ce se identifică cu parcela 1001/1, şi, totodată, să-şi ridice lemnele şi construcţiile improvizate pe aceste terenuri.
În motivarea cererii reclamantul arată că terenurile menţionate sunt proprietatea sa, conform menţiunilor sentinţei civile nr. 1478/1994 a Judecătoriei Rădăuţi, că i-au fost predate de executorul judecătoresc şi că, pârâţii le ocupă fără drept, din anul 1994, şi nu îi permit trecerea cu piciorul şi animalele peste acestea.
Pârâţii au solicitat respingerea acţiunii susţinând că au cumpărat în urmă cu peste 30 de ani aceste terenuri de la autorii reclamantei.
Prin sentinţa civilă nr. 3556 din 8 decembrie 2003 Judecătoria Rădăuţi a respins acţiunea ca neîntemeiată.
În motivarea hotărârii în esenţă s-a reţinut că, prin sentinţa civilă nr. 1903 din 7 mai 1999 a Judecătoriei Rădăuţi, rămasă irevocabilă, s-a constatat că terenurile în litigiu au ieşit din patrimoniul reclamantei, fiind dobândite prin cumpărare de către pârâţi, cu menţiunea că sentinţa este definitivă şi irevocabilă, conform considerentelor deciziei civile nr. 2859/2003 a Curţii de Apel Suceava.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta V.O., criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică.
În motivarea apelului reclamanta arată că este proprietara terenurilor în litigiu, întrucât pretinsul drept de proprietate al pârâţilor s-a dispus să fie radiat din registrele funciare prin sentinţa civilă nr. 1488/1997 a Judecătoriei Rădăuţi, iar prin sentinţa civilă nr. 100 din 16 ianuarie 2002 a aceleiaşi instanţe, acţiunea în revendicare formulată de pârâţi împotriva sa a fost respinsă ca neîntemeiată, ambele hotărâri fiind rămase definitive şi irevocabile.
Susţine apelanta că motivarea primei instanţe, prin trimitere la considerentele deciziei civile nr. 2859/2003 a Curţii de Apel Suceava este eronată.
Totodată, apelanta arată că prima instanţă a omis să se pronunţe asupra capătului de cerere privind ridicarea construcţiilor edificate pe acest teren.
Prin Decizia civilă nr. 759 din 24 martie 2004 Curtea de Apel Suceava a admis apelul şi a schimbat, în totalitate, sentinţa judecătoriei, în sensul că, a admis acţiunea reclamantei şi a obligat pârâţii să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafeţele de 135 mp şi 228 mp terenuri ce se identifică cu parcelele nr. 1000/1 şi respectiv 1001/1, evidenţiate în planul de situaţie de la fila 5 dosar fond.
Prin aceeaşi decizie pârâţii au fost obligaţi să-şi ridice construcţiile provizorii edificate pe parcelele de teren menţionate.
În motivarea hotărârii s-a reţinut că pârâţii au dobândit, prin sentinţa civilă nr. 1903 din 7 mai 1999 a Judecătoriei Rădăuţi, dreptul de proprietate asupra parcelelor 1000, 1001 şi 1002 care „sunt evident diferite de parcelele 1000/1 şi 1001/1 revendicate de reclamantă" şi asupra cărora aceasta şi-a dovedit dreptul de proprietate cu sentinţa civilă nr. 1478 din 8 martie 1994 a Judecătoriei Rădăuţi.
Referitor la construcţiile edificate de pârâţi pe aceste parcele de teren, instanţa de apel a apreciat că se impun a fi ridicate întrucât „pârâţii-intimaţi nu au contestat" susţinerile reclamantei referitoare la edificarea acestora ci doar au invocat că partea adversă nu ar fi proprietara terenurilor pe care acestea sunt edificate.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii D.A şi D.I.B., invocând incidenţa art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului pârâţii arată că sunt proprietarii terenului în litigiu în baza sentinţei civile nr. 1903 din 7 mai 1999 a Judecătoriei Rădăuţi, opozabilă reclamantei, întrucât parcelele funciare nr. 1000/1, 1001/1 şi nr. 1002/1 sunt divizate din parcelele nr. 1000, 1001 şi 1002.
Susţin pârâţii şi faptul hotărârea de partaj, invocată de reclamantă drept titlu de proprietate de către reclamantă, a fost pronunţată în baza unui plan de situaţie întocmit greşit, motiv pentru care a solicitat revizuirea acestei sentinţe, în baza art. 322 pct. 4 C. proc. civ., proces care se află în curs de soluţionare.
Totodată, pârâţii arată că radierea dreptului de proprietate înscris în cartea funciară a fost dispusă, pentru aspecte formale, întrucât întabularea se realizase în baza unei adeverinţe de proprietate emise în procedura Legii 18/1991, adeverinţă care nu a fost considerată a fi titlu de proprietate apt să ducă la înscrierea dreptului, iar acţiunea în revendicare care le-a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 100 din 16 ianuarie 2002 a Judecătoriei Rădăuţi a avut ca obiect parcela nr. 1002/1 şi nu pe cele în litigiu în prezenta cauză.
Analizând recursul prin prisma criticilor formulate, care se circumscriu motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
În drept, potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală pentru aflarea adevărului în cauzele deduse judecăţii, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc.
Având în vedere documentele şi circumstanţele cauzei, fiind în situaţia unei probaţiuni contradictorii care a generat o situaţie de fapt incertă instanţele trebuiau să manifeste rol activ şi să dispună suplimentarea dovezilor.
În fapt, instanţele au fost investite de către reclamantă cu soluţionarea unei cereri în revendicare având ca obiect suprafeţele de 135 mp teren, ce se identifică cu parcela nr. 1000/1, şi de 228 mp, ce se identifică cu parcela nr. 1001/1 în planul de situaţie datat 18 iulie 1993 fără a se indica numărul cărţii funciare.
În justificarea cererii sale, reclamanta invocă că este proprietara acestor terenuri în baza unei hotărâri de partaj, anume sentinţa civilă nr. 1478 din 8 martie 1994 a Judecătoriei Rădăuţi (depusă la dosarul nr. 3920/ 1996 al aceleiaşi instanţe f. 3-4, în copie ilizibilă) iar pârâţii susţin că sunt proprietarii aceloraşi parcele de teren în baza unei hotărârii de constatare a vânzării-cumpărării, anume sentinţa civilă nr. 1903 din 7 mai 1999 a Judecătoriei Rădăuţi, cu menţiunea că terenurile în litigiu, identificate prin parcelele funciare mai sus arătate, parţial, sunt identice cu cele ce se identifică cu parcelele nr. 1000, 1001 şi 1002 din C.F. nr. 548 Brodina, din care ar fi desprinse.
Omisiunea instanţelor de fond a verifica identitatea terenului în litigiu cu cele care au făcut obiectul judecăţilor finalizate prin pronunţarea sentinţelor judecătoreşti menţionate, inclusiv, dat fiind caracterul declarativ al hotărârii judecătoreşti invocate de reclamantă, cu cel din titlul de proprietate al autorului acesteia, precum şi, după caz, cu cele pentru care părţilor le-a fost reconstituit dreptul de proprietate cu procedura Legii nr. 18/2001, este esenţială şi echivalează cu o necercetare a fondului cauzei.
Totodată, atât considerentele de fapt şi de drept enunţate de prima instanţă cât şi cele reţinute de instanţa de apel referitoare la aspectele deduse judecăţii sunt neclare, confuze şi nu sunt de natură să explice raţiunile pentru care au fost adoptate soluţiile pronunţate.
Aşa fiind, reţinând şi faptul că în raport de dispoziţiile art. 314 C. proc. civ. aspectele legate de fondul pricinii nu pot fi lămurite în recurs, Înalta Curte urmează să admită recursul pârâţilor, să caseze Decizia recurată şi să trimită cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Cu ocazia rejudecării instanţa de apel urmează să ordone efectuarea unui raport de expertiză tehnică prin care să fie identificate terenurile în litigiu şi să se stabilească identitatea acestora cu cele din actele translative ori constitutive ale dreptului de proprietate de care părţile înţeleg să se folosească.
Totodată, instanţa urmează să înlăture aspectele contradictorii privind apartenenţa şi evoluţia parcelelor funciare în litigiu iar, în măsura în care există identitate, printr-o analiză comparativă a titlurilor de proprietate, să se stabilească care dintre drepturile autorilor părţilor este preferabil.
De asemenea, cu ocazia rejudecării instanţa va proceda şi la identificarea construcţiilor, cu indicarea parcelei de teren pe care sunt edificate, şi va stabili regimul juridic al acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâţii D.A. şi D.I.B. împotriva deciziei nr. 759 din 24 martie 2004 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3094/2005. Civil. Stabilirea competenţei | ICCJ. Decizia nr. 8603/2005. Civil. Conflict negativ de... → |
|---|
