ICCJ. Decizia nr. 2279/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2279Dosar nr. 4807/200.
Şedinţa publică din 22 martie 200.
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 1 Bucureşti la 14 ianuarie 1998 reclamanta G.E.M.M.C. a chemat în judecată Consiliul General al Municipiului Bucureşti pentru obligarea acestuia să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în Bucureşti, şi terenul aferent de 507,43 mp.
Acţiunea a fost motivată pe dispoziţiile art. 480 şi art. 481 C. civ. şi pe Hotărârea Guvernului României de modificare şi completare a dispoziţiilor Legii nr. 112/1995.
Judecătoria sectorului 1 Bucureşti prin sentinţa civilă nr. 6255 din 21 aprilie 1999 a declinat judecarea cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 143 din 30 iunie 1999 a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei ridicată de intervenienţii M.D.H.I. şi L.E., a fost respinsă acţiunea şi a admis cererile de intervenţie.
Curtea de Apel Bucureşti prin Decizia civilă nr. 308 din 30 noiembrie 1991 a respins apelul reclamantei.
Curtea Supremă de Justiţie prin Decizia civilă nr. 1366 din 2 martie 2001 a admis recursul reclamantei a casat Decizia 308/1999 şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului constatând că nu au fost avute în vedere toate probele administrate în cauză.
Tribunalul Bucureşti, rejudecând cauza, prin sentinţa civilă nr. 1002 din 10 decembrie 2002 a respins ca netimbrată excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei. S-a admis în parte acţiunea şi a fost obligat Consiliul General al Municipiului Bucureşti să lase reclamantei în deplină proprietate partea din imobilul situat în Bucureşti care nu a făcut obiectul contractelor de vânzare cumpărare nr. 168 din 16 decembrie 1996, încheiat între C.G.M.B., D.P.I., DAFI şi intervenientul M.D.H.I.; nr. 2395/29079 din 24 decembrie 1996, încheiat între P.M.B. prin SC H.N. SA şi intervenienta L.E. şi, respectiv, nr. 4800/31168 din 25 septembrie 1997 încheiat între P.M.B. prin SC H.N. SA şi G.G., al cărui moştenitor, G.Ghe., a intervenit ulterior în proces. Prin aceeaşi sentinţă au fost respinse ca neîntemeiate cererile de intervenţie formulate de intervenienţii principali M., L. şi G.
Pentru a pronunţa această hotărâre tribunalul a reţinut următoarele:
Imobilul a aparţinut lui T.E. în temeiul contractului de vânzare cumpărare din 27 martie 1937 şi a accesiunii imobiliare artificiale.
Moştenitoarea lui T.E. a fost E.E. care la rândul ei a lăsat moştenitor, în 1965 când a decedat, pe E.G.A. Acesta din urmă a decedat la 21 noiembrie 1993 şi a lăsat-o moştenitoare pe reclamantă. S-a reţinut că anterior Decretului 319/1944, Codul civil în vigoare prevedea în art. 679, succesiunea soţului în viaţă şi nedespărţit când defunctul nu are rude în grad succesibil şi nici copii naturali.În cauză E.E. a înlăturat, prin efectul testamentului lăsat de defunctul ei soţ, pe ceilalţi colaterali cu vocaţie succesorală.
S-a mai reţinut că imobilul (2 apartamente) a fost naţionalizat prin efectul Decretului 92/1950 de la E.T. (poziţia 254 anexă la decret), care în realitate nu era proprietară, imobilul aparţinând E.E. care la data în discuţie era pensionară şi deci nu intra în aria de aplicare a Decretului 92/1950. S-a conchis că trecerea în proprietatea statului a fost făcută fără titlu valabil.
S-a constatat că apartamentul nr. 6 al imobilului a fost înstrăinat, prin contractul de vânzare cumpărare, intervenientului M.D.H.I. iar apartamentul nr.1 vândut de asemenea prin două contracte intervenienţilor L.E. şi, respectiv, G.G.
Faţă de împrejurarea că reclamanta nu a investit instanţa cu revendicarea părţilor din imobil vândute iar în cererile de intervenţie s-a ridicat numai excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, instanţa a considerat că nu poate proceda la o comparare de titluri şi, ca urmare, a dispus restituirea părţilor din imobil neînstrăinate.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 283 din 4 iunie 2003 a respins ca nefondate apelurile formulate de pârâtul Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi intervenienţii L.E. şi G.Ghe.
Instanţa de apel nu a primit criticile pârâtului Consiliului General al Municipiului Bucureşti constatând că soluţia este legală. Instanţa de fond a reţinut în mod corect împrejurarea că E.E. era pensionară de urmaşi după soţul ei, intelectual, Decretul 92/1950 fiind greşit aplicat, din perspectiva art. I, familiei reclamantei.
Nu s-au primit nici criticile intervenienţilor cât priveşte lipsa calităţii procesuale active a reclamantei. Instanţa de apel a reluat analiza probelor administrate din care rezultă atât proprietatea lui T.E. asupra imobilului cât şi succesiunea după acesta până la reclamantă. S-a mai reţinut în mod expres, ca răspuns la criticile intervenienţilor, şi faptul că s-a radiat inscripţia ipotecară asupra imobilelor, cu jurnalul nr. 10395/1943 (document depus în dosarul 2204/2000 al Curţii Supreme de Justiţie).
Împotriva acestei decizii au formulat recurs Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi intervenienţii C.E. şi G.Ghe.
În motivarea recursului Consiliului General al Municipiului Bucureşti a invocat legalitatea trecerii în proprietatea statului a imobilelor prin Decretul 92/1950, corect aplicat faţă de proprietar care avea un număr mare de apartamente supuse exploatării pentru obţinerea de venituri. S-a mai susţinut că reclamanta nu are calitate procesuală activă să ceară restituirea pentru că nu a făcut dovada că ulterior anului 1942 a achitat impozitele datorate statului până la naţionalizare, iar punerea în posesie a imobilului sub garanţii imobiliare nu poate constitui un titlu de proprietate.
Recursul pârâtului este nefondat.
La toate criticile prezente şi în apel, Curtea de apel a răspuns documentat indicând în concret probele administrate. Instanţa de apel a reţinut de asemenea în mod temeinic că Decretul 92/1950 nu se aplică proprietarului, care făcea parte din categoriile exceptate, prin calitatea sa de intelectual, iar soţia succesoare, pensionară, fiind fără relevanţă sub aspectul reglementărilor actului normativ în discuţie, împrejurarea că proprietarul avea mai multe apartamente.
Intervenienţii L.E. şi G.Ghe. în recursul lor au criticat soluţia pentru lipsa calităţii procesuale active a reclamantei, critică bazată în esenţă pe împrejurarea că nu s-a făcut dovada că autorul reclamantei ar fi transmis, prin succesiune, imobilul soţiei supravieţuitoare, nici că vreunul din moştenitorii defunctului ar fi intrat vreodată în posesia imobilului, ceea ce explică de ce naţionalizarea s-a făcut de la autorul iniţial.
Intervenienţii au mai solicitat admiterea cererilor lor şi constatarea valabilităţii contractelor lor de cumpărare.
Recursul intervenienţilor este nefondat.
Instanţa de apel a făcut o corectă interpretare a dispoziţiilor legale aplicabile, considerând, argumentat de probele administrate în cauză, că reclamanta a dovedit calitatea sa procesuală activă.
Instanţele au reţinut în mod corect că o parte din imobilul revendicat a fost înstrăinat prin contracte de vânzare cumpărare încheiate cu intervenienta dar în raport de conţinutul cererilor de intervenţie, au dat o rezolvare corectă atât cererii principale cât şi cererilor de intervenţie .
Acţiunea de revendicare a fost admisă dispunându-se restituirea imobilului cu excepţia părţilor din acesta care au fost înstrăinate intervenienţilor, conform contractelor încheiate cu aceştia.
În raport de admiterea acţiunii principale care nu-i afectează pe intervenienţi, deoarece apartamentele ocupate de aceştia în imobilul în discuţie nu au fost restituite şi, în raport de petitul cererilor de intervenţie, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, cu consecinţa anulării acţiunii, soluţia instanţei, de respingere a cererilor de intervenţie este legală.
Pentru considerentele arătate se vor respinge recursurile formulate împotriva deciziei nr. 1667/2004 a Curţii de Apel Bucureşti, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâtul CONSILIULUI GENERAL AL MUNICIPIULUI Bucureşti prin primarul general şi de intervenienţii G.Ghe. şi L.E. împotriva deciziei nr. 283 din 4 iunie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2296/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2563/2005. Civil → |
|---|
