ICCJ. Decizia nr. 2296/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2296
Dosar nr. 9876/200.
Şedinţa publică din 22 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Drobeta Turnu Severin sub nr. 8874 din 4 septembrie 2003, reclamanta R.B.M. a chemat în judecată pe pârâta SC C. SA Turnu Severin, solicitând să fie obligată să încheie contract de vânzare-cumpărare pentru imobilul situat în Drobeta Turnu Severin, pe care o ocupă cu titlu de chiriaş în condiţiile prevăzute de Decretul-legea nr. 61/1995 şi Legea nr. 85/1992.
Prin sentinţa civilă nr. 4621 din 13 noiembrie 2003, Judecătoria Drobeta Turnu Severin a admis acţiunea reclamantei şi a obligat pârâta să perfecteze un contract de vânzare-cumpărare pentru locuinţa pe care o deţine în Drobeta Turnu Severin, cu cotele părţi indivize din spaţiilor comune aflate în indiviziune forţată şi perpetuă, în condiţiile Decretului-lege nr. 61/1990 şi ale Legii nr. 85/1992.
S-a reţinut că reclamanta, în calitate de angajată a pârâtei deţine spaţiul de locuit într-un cămin de nefamilişti situat la adresa indicată anterior, pentru care a achitat chirie, chiar dacă nu s-a încheiat un contract de închiriere.
Faptul că nu există un contract de închiriere este irelevant, deoarece forma scrisă a contractului de închiriere este cerută ad probationem şi nu ad validitatem.
S-a mai reţinut că, în cauză sunt îndeplinite cerinţele art. 7 din Legea nr. 85/1992 modificată şi ale Decretului-legea nr. 61/1990.
Prin apelul declarat de pârâtă s-a criticat hotărârea instanţei de fond pentru că prin soluţia dată s-au ignorat prevederile art. 7 alin. (7) din Legea nr. 85/1992, modificată prin Legea nr. 76/1994.
S-a mai arătat că, deşi textul face referire nu numai la construirea de locuinţe, dar şi la deţinerea acestora de către unităţile economice sau bugetare, instanţa în mod tendenţios a ignorat termenul de deţinere de locuinţe, referindu-se numai la construirea acestora.
În acelaşi timp, s-a arătat că spaţiul în litigiu este format dintr-o singură încăpere, fără a avea dependinţe şi fiind amplasat într-un cămin de nefamilişti, situaţie în care nu sunt îndeplinite dispoziţiile art. 2 din Decretul Lege nr. 61/1990.
S-a mai susţinut că instanţa de fond nu a ţinut seama de hotărârea nr. 4/2000 a Consiliului de Administraţie, prin care s-a hotărât că aceste spaţii nu se vând, avându-se în vedere necesitatea cazării angajaţilor şi specialiştilor societăţii şi că fiind privatizată în întregime din anul 1998, nu i se pot aplica dispoziţiile Legii nr. 85/1992, şi prin urmare nu poate fi obligată să înstrăineze anumite părţi din patrimoniul său.
Prin Decizia civilă nr. 268 din 25 februarie 2004 a Curţii de Apel Craiova s-a respins apelul pârâtei SC C. SA Drobeta Turnu Severin împotriva sentinţei civile nr. 4621 din 13 octombrie 2003, pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin.
Instanţa de apel a reţinut că potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 85/1992, republicată, locuinţele construite din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, până la intrarea în vigoare a acestei legi, altele decât locuinţele de intervenţie pot fi vândute titularilor contractelor de închiriere la cererea acestora cu plata integrală sau în rate a preţului, în condiţiile Decretului-lege nr. 61/1990 şi ale legii amintite.
Prin interpretarea prevederilor legale menţionate anterior, s-a tras concluzia că vânzarea locuinţelor în discuţie se poate face dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: locuinţele să fie construite din fondurile unităţilor economice şi bugetare până la intrarea în vigoare a Legii nr. 85/1992 şi respectiv, solicitantul să aibă calitatea de chiriaş, condiţii care nu-s îndeplinite în cauză.
S-a apreciat că susţinerea apelantei cu privire la dispoziţiile art. 7 alin. (7) din Legea nr. 85/1992 modificată, este irelevantă din punct de vedere juridic.
Textul citat are în vedere o altă categorie de locuinţe, decât cele la care se referă strict alineatul 1 al aceluiaşi articol.
Este adevărat că în art. 7 alin. (7) din Legea nr. 85/1992 sunt avute în vedere locuinţele construite din fonduri proprii după intrarea în vigoare a acestei legi, locuinţe care pot fi înstrăinate în raport de hotărârile luate în Consiliul de Administraţie.
Spaţiile în litigiu nu se încadrează în această categorie de locuinţe, fiind construit anterior intrării în vigoare a Legii nr. 85/1992, aşa încât corect s-au aplicat dispoziţiile art. 7 alin. (1) din lege.
Locuinţa din litigiu se încadrează în prevederile art. 2 din Decretul-lege nr. 61/1990, astfel că poate face obiectul unui contract de vânzare-cumpărare, cum a reţinut instanţa de fond.
Faptul că pârâta s-a privatizat începând din anul 1998, după apariţia actelor normative invocate, nu poate conduce la ideea că acţionarul majoritar poate fi absolvit de obligaţia ce-i revine prin aceste dispoziţii legale.
Referitor la hotărârea nr. 4 a Consiliului de Administraţie s-a reţinut că ea este irelevantă, deoarece nu poate contraveni legii şi să îngrădească dreptul reclamantei ce-i revine prin lege.
Împotriva deciziei civile nr. 268 din 25 februarie 2004 a Curţii de Apel Craiova a declarat recurs în termen legal pârâta SC C. SA Drobeta Turnu Severin.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta susţine că soluţia instanţei de apel este nelegală, deoarece ignorându-i-se dreptul de proprietate asupra imobilului din litigiu, recurenta este obligată să vândă un bun din patrimoniul său contrar voinţei sale.
Mai mult, se susţine că este societate privatizată în proporţie de 100% încă din anul 1998 prin vânzarea pachetului majoritar de acţiuni între fostul F.P.S., că locuinţa în discuţie îi este necesară pentru cazarea personalului său de specialitate şi contrar voinţei sale a fost obligată să o înstrăineze, astfel fiindu-i diminuat patrimoniul.
Se mai arată că s-a ignorat Hotărârea nr. 4/2000 a Consiliului de Administraţie prin care s-a stabilit că un asemenea imobil nu se vinde şi că reclamanta nu a făcut dovada că este titulara unui contract de închiriere, fiind încălcate şi dispoziţiile art. 7 alin. (7) din Legea nr. 85/1992.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Corect s-a reţinut de către instanţa de apel că în speţă sunt incidente prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 85/1992, deoarece imobilul în discuţie a fost construit din fondurile unităţilor economice şi bugetare până la data intrării în vigoare a acestei legi, situaţie în care poate fi vândut titularului contractului de închiriere la cererea acestuia, cu plata integrală sau în rate a preţului. Faptul că nu există contract de închiriere nu este relevant pentru reclamantă, deoarece forma scrisă a contractului de închiriere se cere numai pentru a se face dovada atunci când se solicită şi nu ad validitatem.
Invocarea dispoziţiilor art. 7 alin. (7) din Legea nr. 85/1992 nu îşi au aplicabilitatea în speţă, deoarece se referă la cu totul altfel de locuinţe, şi anume acelea construite din fonduri proprii după intrarea în vigoare a legii, locuinţe ce pot fi deţinute de societăţile comerciale şi înstrăinate în raport de hotărârile consiliilor de administraţie şi conducerile unităţilor.
Chiar dacă recurenta s-a privatizat începând cu anul 1998, ulterior apariţiei actelor normative ce reglementează vânzarea-cumpărarea imobilului din litigiu, nu se poate ignora obligaţia ce îi revine conform acestora de a înstrăina locuinţa reclamantei, în această situaţie nefiind necesar a se discuta înfrângerea voinţei sale.
De asemenea, recurenta nu poate invoca hotărâri ale consiliului său de administraţie prin care au stabilit că imobilele de natura celui în litigiu nu se înstrăinează, hotărâri ce-s în contradicţie cu dispoziţiile legii şi prin care s-ar îngrădi dreptul reclamantei de a cumpăra locuinţa deţinută cu titlu de chiriaş, imobil construit anterior intrării în vigoare a Legii nr. 85/1992.
Faţă de aceste considerente, reţinându-se ca nefondate criticile formulate, recursul pârâtei urmează să fie respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta SC C. SA Drobeta Turnu Severin împotriva deciziei nr. 268 din 25 februarie 2004 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă, ca nefondat.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 22 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8788/2005. Civil. încheiere de declinare... | ICCJ. Decizia nr. 2279/2005. Civil → |
|---|
