ICCJ. Decizia nr. 2371/2005. Civil. Revendicare imobiliara. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2371
Dosar nr. 6765/2005
Şedinţa publică din 24 martie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 10 octombrie 2003, reclamanţii P.N. şi G.S. au chemat în judecată pe pârâtul P.I. solicitând instanţei să dispună anularea parţială a certificatului de moştenitor nr. 98 din 11 iunie 2001 eliberat de BNP P.D. în ce priveşte menţiunile prin care se constată că reclamanţii sunt străini de succesiune, să se constate că moştenirea succesivă realizată prin certificatul atacat este doar o moştenire parţială şi să se stabilească pentru reclamanţi calitatea de moştenitori ai defuncţilor părinţi P.M., decedată la 16 aprilie 1996 şi M.P., decedat la 12 martie 2001.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că în considerarea faptului că pârâtul locuieşte în casa părintească şi conform tradiţiei şi voinţei părinţilor lor, la data de 11 iunie 2001, la cererea pârâtului, s-au prezentat la BNP P.D. pentru întocmirea actelor de casă pe numele pârâtului, reclamanţii înţelegând să renunţe la dreptul lor asupra casei părinteşti, în favoarea acestuia.
Reclamanţii au mai arătat că intenţia lor a fost să renunţe doar la dreptul asupra casei părinteşti şi nu la succesiunea părinţilor în întregul său, deci nu şi asupra terenului arabil sau asupra drepturilor băneşti calculate prin hotărârea nr. 22 din 14 august 2003.
În realitate, prin certificatul de moştenitor a cărui anulare se cere, s-a dezbătut o succesiune parţială şi, în consecinţă, asupra celorlalte bunuri care s-au aflat în patrimoniul defuncţilor, reclamanţii au pretins că şi-au păstrat vocaţia succesorală şi calitatea de moştenitor.
Prin sentinţa civilă nr. 2571 din 31 octombrie 2003, Judecătoria Călăraşi a respins acţiunea.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că certificatul de moştenitor nr. 98/2001 a fost întocmit conform voinţei părţilor, care, în cazul defunctei P.M. nu au acceptat moştenirea, devenind străini de succesiune, iar în cazul defunctului M.P. au renunţat la succesiune. Chiar dacă la data deschiderii succesiunii, masa succesorală era constituită numai din imobilul situat în municipiul Călăraşi, părţile nu mai pot reveni asupra voinţei lor legal exprimată privind acest bun succesoral şi nu se mai poate pune în discuţie această moştenire.
Pe de altă parte, s-a apreciat că asupra bunurilor intrate ulterior în patrimoniul defunctului tată al părţilor, chiar după decesul acestuia, părţile nu îşi puteau exprima voinţa înainte de existenţa acestora, astfel încât nu se poate socoti că sunt străini faţă de succesiune prin neacceptare sau că au renunţat la succesiunea asupra acestora, existând posibilitatea întocmirii unui certificat de moştenitor suplimentar sau, în caz de neînţelegere, a promovării unei acţiuni civile.
Împotriva sentinţei au declarat apel reclamanţii.
În dezvoltarea motivelor de apel, reclamanţii au susţinut că intimatul a ascuns, cu ocazia dezbaterii succesiunii, existenţa şi a altor moştenitori, care trebuiau citaţi, în caz contrar certificatul fiind lovit de nulitate.
Pe de altă parte, reclamanţii au arătat că au fost chemaţi la notariat şi au fost puşi să semneze declaraţiile de renunţare la succesiune, însă prin aceasta au înţeles că renunţarea nu priveşte decât drepturile lor succesorale asupra casei părinteşti şi terenului aferent, care la vremea respectivă compuneau masa succesorală.
Reclamanţii au susţinut că, în aceste condiţii, certificatul de moştenitor trebuie să specifice că pârâtul este unic succesor numai pe casă şi pe locul de casă, nu şi asupra celorlalte bunuri, care nu au format obiectul dezbaterii notariale.
Prin Decizia nr. 761/A din 16 aprilie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţi.
Instanţa a reţinut că actul juridic de opţiune succesorală are un caracter unilateral, declarativ, nu poate fi afectat de modalităţi, este în principiu irevocabil (cu excepţia renunţării asupra căruia se poate reveni în anume condiţii) şi pe de altă parte este un act juridic indivizibil.
Instanţa a mai învederat că susţinerile potrivit cărora reclamanţii au înţeles să renunţe doar la o parte din drepturile succesorale (terenul şi casa părintească ) dar nu şi la celelalte bunuri (teren conform Legii nr. 18/1998) şi compensaţii băneşti conform Legii nr. 9/1998) şi pe care îşi fundamentează cererea de chemare în judecată, nu pot fi primite, deoarece contravin caracterului indivizibil al dreptului de opţiune succesorală, deci şi al renunţării la succesiune, succesibilii putând să opteze între a renunţa sau accepta succesiunea în întregul ei, neexistând posibilitatea de a accepta o parte a moştenirii şi de a renunţa la o altă parte a ei.
Totodată, instanţa a apreciat nereală susţinerea conform căreia intimatul a cules în mod nejustificat drepturile succesorale viitoare cu privire la terenul arabil şi compensaţiile băneşti conform Legii nr. 9/1998, de pe urma autorului său M.P., cu motivarea că acesta este singurul care şi-a însuşit în mod legal prin acceptare tacită, valorificată prin obţinerea certificatului de moştenitor a cărui anulare se cere, drepturile succesorale de pe urma autorilor săi.
Curtea a înlăturat criticile privind nulitatea certificatului de moştenitor, deoarece aceste susţineri au fost făcute pentru prima dată în apel, contrar art. 294 alin. (1) C. proc. civ.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii, invocând prevederile art. 304 pct. 7, 10 şi 9 C. proc. civ.
Susţin recurenţii că motivele pe care se sprijină hotărârea sunt contradictorii cu situaţia de fapt ce rezultă din actele dosarului. Deşi instanţa reţine că renunţarea la succesiune nu putea privi o succesiune parţială, concluzionând că dreptul la succesiune are un caracter indivizibil şi ca atare renunţarea nu poate produce efecte decât asupra întregii succesiuni, din dosarul notarial rezultă că la data de 11 iunie 2001 nu s-a dezbătut universalitatea bunurilor, la acea dată masa succesorală fiind formată numai din casă şi teren loc de casă. În anul 2001, când s-a dezbătut succesiunea pe casă şi loc de casă, obţinerea titlurilor de proprietate reprezenta o speranţă şi nu un drept deja recunoscut, astfel că reclamanţii nu puteau renunţa la ceea ce nu aveau, neştiind că peste doi ani vor fi eliberate titlurile de proprietate.
Se mai susţine că instanţa nu a manifestat interes sub aspectul apărării formulate şi dovedite cu acte autentice privind terenurile şi sumele de bani obţinute.
În fine, reclamanţii susţin că prin hotărârea atacată li s-a creat o situaţie mai grea, deoarece curtea a reţinut că la notariat s-au dezbătut şi bunurile viitor succesibile, în contradicţie cu sentinţa instanţei de fond, care, respingând contestaţia, a menţionat că bunurile viitor succesibile nu s-au putut dezbate succesoral şi ca atare renunţarea reclamanţilor nu se referă şi la acestea, putându-se face o dezbatere succesorală suplimentară în sensul art. 790 C. civ.
Recursul va fi respins, pentru considerentele ce urmează:
Critica privitoare la faptul că motivele pe care se sprijină instanţa de apel sunt contradictorii cu situaţia de fapt rezultată din actele dosarului este nefondată, deoarece hotărârea cuprinde motivele pe care se sprijină soluţia respingerii apelului.
În raport cu declaraţiile autentificate sub nr. 2008 şi 2009 din 11 iunie 2001, din care rezultă că reclamanţii au renunţat expres la succesiunile autorilor lor, instanţa a reţinut în mod corect că, dat fiind caracterul indivizibil al dreptului de opţiune succesorală, deci şi al renunţării la succesiune, susţinerile potrivit cărora reclamanţii au înţeles să renunţe doar la o parte din bunurile succesorale, nu şi în ceea ce priveşte celelalte bunuri nu pot fi primite, succesibilii putând să opteze între a renunţa sau accepta succesiunea în întregul ei.
Într-adevăr, exercitând dreptul de opţiune, succesibilul trebuie să se pronunţe unitar cu privire la dreptul său succesoral, nefiind posibilă acceptarea în parte a moştenirii (a unor bunuri din moştenire) şi renunţarea la rest.
Pe de altă parte, renunţarea priveşte atât bunurile existente în succesiune la data decesului autorului, cât şi cele ce eventual ar intra ulterior în succesiunea respectivă.
Or, aşa cum a reţinut instanţa, la data dezbaterilor succesiunilor în discuţie, reclamanţii aveau cunoştinţă de demersurile întreprinse de tatăl lor în baza Legii nr. 18/1991 în vederea reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenului şi ar fi avut vocaţie la acest bun din masa succesorală numai dacă îşi însuşeau calitatea de moştenitor, prin acceptarea succesiunii.
De altfel, reclamanţii recunosc şi în cuprinsul motivelor de recurs că aveau cunoştinţă de demersurile tatălui lor privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului, câtă vreme aceştia precizează că în anul 2001, când s-a dezbătut succesiunea, obţinerea titlurilor de proprietate „reprezenta o speranţă".
Ca atare, în raport de caracterul indivizibil al renunţării la succesiune, urmează a se constata că instanţa a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 696 C. civ., potrivit cărora eredele ce renunţă este considerat că n-a fost niciodată erede.
Nici critica referitoare la faptul că instanţa nu a manifestat interes faţă de apărările formulate, nepronunţându-se, astfel, asupra unor probe administrate, nu este întemeiată.
Atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au avut în vedere faptul că ulterior dezbaterii succesiunii s-au emis titluri de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 şi s-au acordat compensaţii băneşti conform Legii nr. 9/1998, dar au constatat că recurenţii ar fi putut beneficia de aceste bonuri doar dacă îşi însuşeau calitatea de moştenitor de pe urma lui P.M. prin acceptarea succesiunii.
Şi susţinerea potrivit căreia instanţa a încălcat prevederile art. 296 teza a doua C. proc. civ., înrăutăţind situaţia reclamanţilor în propria cale de atac, se vădeşte nefondată.
Considerentele instanţei de fond, în sensul că pentru bunurile intrate ulterior în patrimoniul autorului părţilor, reclamanţii au posibilitatea întocmirii unui certificat de moştenitor suplimentar, constituie o simplă sugestie făcută de instanţă reclamanţilor, şi este conformă soluţiei instanţei în sensul că renunţarea la succesiune operează atât asupra bunurilor existente la momentul deschiderii succesiunii, cât şi asupra bunurilor viitoare.
Cum instanţa de apel a substituit parţial motivarea primei instanţe, dar a respins apelul declarat împotriva hotărârii pronunţată de aceasta, nu se poate reţine că reclamanţilor li s-ar fi agravat situaţia în propria cale de atac.
Pentru considerentele ce preced, se va respinge recursul declarat de reclamanţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanţii P.N. şi G.S. împotriva deciziei nr. 761 A din 16 aprilie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2407/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2363/2005. Civil → |
|---|
