ICCJ. Decizia nr. 2494/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2494
Dosar nr. 4371/200.
Şedinţa publică din 30 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
SC N. SRL Ploieşti în reprezentarea inventatorilor A.I., B.G., M.M., T.I., C.G., G.C. şi F.D. a chemat în judecată SN P.P. SA, sucursala Petrobrazi pentru a fi obligaţi să plătească reclamantei suma de 920.457.916 lei reprezentând drepturi de autor în aplicarea brevetului de invenţie nr. 110334/C1 din 7 mai 1995 şi a contractului încheiat de autorii invenţiei cu sucursala Petrobrazi sub nr. 7940 din 20 mai 1998 contract prin care pârâta era obligată să plătească 20% din valoarea profitului realizat urmare aplicării brevetului de invenţie timp de 5 ani.
Ulterior, reclamanta şi-a majorat pretenţiile la 1.840.000.000 lei şi a invocat în susţinerea acţiunii Decizia nr.6678/20 noiembrie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială, prin care SN P.P. SA, sucursala Petrobrazi, a fost obligată să achite reclamantei SC N. SRL Ploieşti suma de 863.375.254 lei reprezentând drepturi de autor în aplicarea brevetului de invenţie nr. 110334/C1 din 7 mai 1995 şi a contractului nr. 7940/1998 încheiat cu pârâta, pentru un număr de 7 inventatori alţii decât cei reprezentaţi de reclamanta în prezentul litigiu.
Tribunalul Prahova, secţia civilă, prin sentinţa nr. 790 din 12 decembrie 2002 a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta să plătească reclamantei, pentru cei şapte inventatori nominalizaţi prin acţiune, suma de 1.656.090.271 lei reprezentând contravaloarea reactualizată plus dobânda legală a drepturilor patrimoniale cuvenite din brevetul de invenţie nr. 110334/C1/1995, conform variantei unice capitolul III din raportul de expertiză I.M.
A respins ca nedovedit capătul de cerere privind cheltuielile de judecată.
Prin încheierea din 9 ianuarie 2003, aceeaşi instanţă a dispus îndreptarea erorii materiale din dispozitivul, minuta şi considerentele sentinţei civile nr. 790 din 12 noiembrie 2002 în sensul că suma datorată de către pârâta SN P.P.P. SA, reclamantei SC N. SRL Ploieşti pentru cei şapte inventatori este de 1.410.865.688 lei şi nu de 1.656.090.271 lei cum din eroare s-a consemnat.
În motivarea soluţiei, tribunalul a reţinut că în baza contractului nr. 7940 din 20 mai 1998 intervenit între părţi privind drepturile patrimoniale cuvenite inventatorilor pentru brevetul de invenţie nr. 110334/C1 din 7 mai 1995 „Procedeu de recuperare a acizilor naftenici din leşiile naftenice" trebuiau să reprezinte 20% din profitul brut realizat pentru o perioadă de 5 ani pe durata 1 ianuarie 1996–31 decembrie 2000.
Raportul de expertiză întocmit de ing. I.M. a concluzionat că celor 7 inventatori reprezentaţi de reclamantă li se cuveneau cu titlu de drept de inventator suma reactualizată în raport de coeficientul de inflaţie şi dobânda legală, respectiv 1.656.090.271 lei, conform art. 61 din Legea nr. 64/1991 şi art. 998 C. civ.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, prin Decizia nr. 146 din 17 iunie 2003 a respins ca nefondat apelul declarat de SN P.P. SA, sucursala Petrobrazi, împotriva sentinţei nr. 790 din 12 decembrie 2002 a Tribunalului Prahova, secţia civilă.
Răspunzând la criticile formulate prin apel instanţa a învederat că reclamanta a făcut dovada calităţii de reprezentantă conform art. 68 C. proc. civ. pentru exerciţiul dreptului de chemare în judecată întrucât la dosar au fost depuse procurile autentice date de cei 7 inventatori reclamantei pentru a-i reprezenta şi susţine interesele în justiţie.
Astfel, s-a stabilit că SC N. SRL Ploieşti era o asociaţie a autorilor brevetului de invenţie nr. 110334/C1 din 7 mai 1995 asociaţie constituită în scopul recuperării drepturilor de autor cuvenite acestora.
În ceea ce priveşte critica vizând încălcarea dispoziţiilor art. 209 C. proc. civ., instanţa de apel a învederat că expertiza financiar-contabilă întocmită de A.C. şi dispusă prin încheierea din 20 martie 2003 în apel, a fost comunicată pârâtei apelante pentru a lua cunoştinţă de conţinutul acesteia şi pentru a formula eventuale obiecţiuni, însă reprezentantul acesteia nu s-a mai prezentat în instanţă pentru a-şi exprima punctul de vedere.
Împotriva menţionatei decizii a declarat recurs SN P.P. SA, sucursala Petrobrazi, invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi susţinând în esenţă că la instanţa de fond, pârâta recurentă nu a putut lua cunoştinţă în termenul prevăzut de lege, de conţinutul raportului de expertiză efectuat în cauză şi prin urmare nu a fost în măsură să formuleze obiecţiuni fiind astfel prejudiciată.
Recursul nu este fondat.
Din dosar a rezultat că prin contractul nr. 7940 din 20 mai 1998 intervenit între SN P.P. SA, sucursala Petrobrazi, şi autorii invenţiei „Procedeu de recuperare a acizilor naftenici din leşiile naftenice" pentru care s-a emis brevetul de invenţie nr. 110334/C1 din 7 mai 1995, s-a stipulat la art. 5 ca drepturile patrimoniale cuvenite inventatorilor să reprezinte 20% din profitul brut realizat pentru o perioadă de 5 ani pe durata 1 ianuarie 1996–31 decembrie 2000.
De asemenea s-a convenit că dacă în perioada de aplicare a contractului apar divergenţe între părţi, acestea urmează a fi soluţionate pe cale amiabilă, iar în cazul în care nu se ajunge la un acord, de către instanţele judecătoreşti.
În derularea menţionatului contract între părţi au apărut divergenţe determinate de faptul că SN P.P. SA, sucursala Petrobrazi, a diminuat drepturile băneşti cuvenite inventatorilor cu influenţele conjuncturale negative ivite la nivelul SN P.P.
Considerând că o astfel de diminuare nu era stipulată în contract la 26 august 1999 SC N. SRL Ploieşti în numele a 7 dintre cei 14 inventatori a promovat o primă acţiune în pretenţii împotriva SN P.P. SA, sucursala Petrobrazi, soluţionată irevocabil prin Decizia nr. 6678 din 20 noiembrie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială, ocazie cu care s-a stabilit că SN P.P. SA, sucursala Petrobrazi, nu era îndrituită şi nu avea nici justificarea legală de a diminua drepturile băneşti cuvenite autorilor brevetului care nu aveau nici o legătură cu influenţele conjuncturale negative ale pârâtei având în vedere că pârâta nu îşi îndeplinise obligaţiile prevăzute în contract. Prin urmare s-a conchis că pârâta datora cu titlu de drepturi de autor reactualizate suma de 863.375.254 lei.
Din cele expuse rezultă fără dubiu că prin hotărâre judecătorească irevocabilă s-a stabilit că pârâta a calculat greşit drepturile băneşti cuvenite autorilor invenţiei ce formează obiectul brevetului nr. 110334/C1 din 7 mai 1995 întrucât le-a diminuat cuantumul cu sumele reprezentând influenţe conjuncturale negative la nivelul SN P.P.
Este adevărat că în prezentul litigiu la instanţa de fond a fost efectuată o expertiză contabilă având ca obiective actualizarea sumelor cerute şi calculul dobânzii.
Recurenta a fost convocată cu scrisoare recomandată şi confirmare de primire pentru a participa la lucrările ce urmau a fi executate de expert şi a da explicaţii însă nu a dat curs invitaţiei.
Expertiza a fost depusă la instanţa de fond la 3 decembrie 2002 iar dezbaterile au avut loc la 5 decembrie 2002 când pârâta-recurentă a lipsit de la judecată, deşi avea termenul în cunoştinţă. Pronunţarea a fost amânată pentru data de 12 decembrie 2002.
Potrivit art. 209 C. proc. civ. expertul este dator să-şi depună lucrarea cu cel puţin 5 zile înainte de termenul fixat pentru judecată sub sancţiunea aplicării unei amenzi conform art. 1081 C. proc. civ.
Prin urmare, expertiza nedepusă în termenul prevăzut de art. 209 C. proc. civ. , va putea fi declarată nulă, numai dacă prin aceasta s-a cauzat părţii o vătămare ce nu poate fi în alt mod înlăturată.
Or, în speţă, recurenta-pârâtă deşi a invocat în apel nedepunerea expertizei în termenul prevăzut de art. 209 C. proc. civ. nu a adus nici o critică expertului referitor la modul în care au fost calculate sumele pretinse de reclamantă ci a susţinut că expertiza nu a respectat obiectivele impuse imperativ de instanţa de fond în sensul că nu a stabilit dacă pârâta datorează drepturi de autor.
Din observarea încheierii din 18 noiembrie 2002 existentă în dosarul nr. 3554/2002 a Tribunalului Prahova rezultă însă că instanţa a încuviinţat proba cu expertiză contabilă fixându-i ca obiective stabilirea drepturilor de autor cuvenite inventatorilor ca urmare a aplicării brevetului nr. 110334/C1/1995 şi respectiv actualizarea sumelor cerute.
Aşadar, susţinerile recurentei nu au corespondent în probele dosarului. De altfel, recurenta nu a produs nici dovada vreunei vătămări. Mai mult, în apel s-a dispus efectuarea unei noi expertize financiar-contabile conform obiectivelor propuse de SN P.P. SA, sucursala Petrobrazi, şi care vizau în principal cuantumul drepturilor băneşti ce trebuiau achitate inventatorilor.
Această expertiză a stabilit două variante de calcul potrivit cărora SN P.P. SA, sucursala Petrobrazi, ar fi datorat inventatorilor fie suma de 1.894.090.332 lei fie suma de 1.925.373.667 lei. Prin urmare, în ambele variante sumele stabilite de expert erau superioare celor acordate de instanţa de fond. Pârâta apelantă nu a formulat obiecţiuni la expertiza efectuată în apel depusă cu respectarea art. 209 C. proc. civ. respectiv la 16 mai 2003 şi nici nu a fost prezentă la termenul când a fost soluţionat apelul şi anume la 10 iunie 2003.
Aşa fiind şi criticile formulate în recurs, conform celor deja expuse sunt neîntemeiate, astfel că recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SN P.P. SA, sucursala Petrobrazi, împotriva deciziei civile nr. 146 din 17 iunie 2003 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă.
În baza art. 274 alin. (3) C. proc. civ. obligă pe recurentă să plătească intimaţilor-reclamanţi suma de 8.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2498/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2415/2005. Civil → |
|---|
