ICCJ. Decizia nr. 2499/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2499
Dosar nr. 9411/200.
Şedinţa publică din 30 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Piteşti sub nr. 2600 din 18 martie 2003, reclamantul Ministerul Justiţiei, Direcţia Generală a Penitenciarelor a chemat în judecată pe pârâta SC C. SA Piteşti, solicitând evacuarea acesteia din imobilul situat în Piteşti, ca urmare a constatării dreptului său de proprietate asupra acestui imobil.
În motivarea acţiunii s-a arătat că reclamantul este proprietarul imobilului în litigiu, care are destinaţie de unitate de deţinere încă din anul 1873 când, printr-un act de răscumpărare a terenului s-a stabilit destinaţia viitoare, respectiv de „temniţă" a judeţului Argeş, iar pârâta îl ocupă fără titlu.
Prin întâmpinare, pârâta a arătat că deţine imobilul cu titlu de sediu social, în baza Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M10 nr. 0131, eliberat la data de 3 august 1993 de către Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului.
La termenul de judecată din 19 iunie 2003, reclamantul a depus la dosar o precizare a acţiunii sale în revendicare imobiliară, solicitând să se constate că titlul său este mai bine caracterizat decât al pârâtei, acesta din urmă fiind emis cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale Legilor nr. 15/1990 şi nr. 58/1991, fiind astfel lovit de nulitate absolută.
Acţiunea reclamantului a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 3046 din 4 septembrie 2003 a Judecătoriei Piteşti.
S-a reţinut că reclamantul nu a indicat în mod concret şi complet obiectul material al cererii sale de chemare în judecată şi că nu a uzat de dreptul său legal de a propune probe şi de a participa la administrarea lor, deşi instanţa, în virtutea rolului său activ i-a pus în vedere să depună la dosar înscrisurile pe care îşi întemeiază pretenţiile.
Astfel, se arată că, din cuprinsul cererii de chemare în judecată rezultă că ea vizează un imobil situat în Piteşti, fără a se preciza din ce se compune acesta (teren, construcţii), vecinătăţile şi suprafaţa lui pentru a putea fi identificat: din adresa nr. 3714 din 15 martie 2000 a R. RA Piteşti rezultă că imobilul este format din două corpuri de clădire deţinute, în prezent, de alte două entităţi decât pârâta, respectiv corpul I de clădire este în folosinţa PD, filiala Argeş, în baza contractului de închiriere nr. 61/1992, iar corpul al II–lea se află în administrarea Centralei Sării şi Nemetaliferelor Bucureşti din 9 aprilie 1990; din înscrisurile depuse de reclamantă rezultă că imobilul este compus din teren şi 23 pavilioane, cu diferite destinaţii.
În legătură cu cererea de evacuare s-a reţinut că pârâta justifică un titlu asupra imobilului, respectiv Certificatul de atestare a dreptului său de proprietate, astfel că ea a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate.
Apelul a fost respins prin Decizia nr. 43/A din 15 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, ca nefondat.
În motivarea deciziei s-a reţinut că reclamantul nu deţine un titlu de proprietate cu privire la imobilul revendicat.
Până în anul 1990, imobilul a fost în proprietatea statului, care a dispus de acesta, dându-l în administrare pârâtei.
Societatea pârâtă s-a înfiinţat în baza HG nr. 1304 din 15 decembrie 1990 şi a Legii nr. 15/1990. Potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, bunurile din patrimoniul societăţilor comerciale sunt proprietatea acestora.
Ulterior, prin HG nr. 834/1991 s-a instituit o procedură specială de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, prin emiterea de certificate de către ministerul de resort, pe baza documentaţiilor întocmite la nivel judeţean. Pârâta deţine un astfel de certificat, emis cu respectarea dispoziţiilor legale.
S-a conchis că, întrucât reclamantul nu a exhibat un titlu de proprietate, acţiunea sa în revendicare imobiliară a fost respinsă în mod justificat de către instanţa de fond.
Reclamantul a declarat recurs împotriva acestei decizii, criticând-o pentru nelegalitate.
În motivarea recursului se arată că, imobilul revendicat prin acţiune, compus din teren şi construcţii a fost dobândit prin actul de răscumpărare nr. 3705 din 22 martie 1873, ce constituie titlul său de proprietate, valid şi anterior celui opus de pârâtă.
Clădirea revendicată a fost destinată unei case de arest preventiv, funcţionând astfel încă din anul 1941.
Cu privire la titlul pârâtei se invocă nulitatea absolută a acestuia, în raport de emiterea lui prin încălcarea dispoziţiilor imperative ale Legilor nr. 15/1990 şi respectiv nr. 58/1991.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează.
Titlul invocat de reclamant în susţinerea acţiunii sale în revendicare imobiliară îl constituie actul de răscumpărare datat 22 martie 1873 prin care se atestă faptul că Primăria oraşului Piteşti a răscumpărat dreptul de embatic (locaţiune ereditară, reglementată de art. 1415 C. civ., text devenit inaplicabil după reforma agrară din 1921 când, în baza art. 7 din Legea pentru reforma agrară, pământul care forma obiectul locaţiunilor respective a fost expropriat în folosul embaticarilor) asupra unui teren pe care se afla temniţa judeţului Argeş.
Este evident că acest act nu constituie dovada dreptului de proprietate pretins de reclamant.
Aceeaşi lipsă de valoare probatoare în sensul dorit de recurent o au şi alte două înscrisuri depuse în dosarul de fond, respectiv o cerere înregistrată sub nr. 1504 din 13 iunie 1941, adresată de administratorul Penitenciarului judeţean Argeş Preşedintelui Comisiei Cărţii Funciare, precum şi Ordinul nr. 793 din 27 mai 1941 emis de Direcţiunea Penitenciarului judeţean Argeş către administratorul acestuia în vederea prezentării la Comisia Cărţii Funciare.
În contrast cu situaţia reclamantului, societatea pârâtă a dovedit existenţa şi validitatea titlului său de proprietate asupra imobilului în litigiu, emis cu respectarea dispoziţiilor Legii nr.1 5/1990 şi ale HG nr. 834/1991, pe baza documentaţiei întocmite de OCOT Argeş sub nr. 863 din 25 septembrie 1992.
În anul 1977, prin Ordinul Ministrului de Interne nr. 1150 din 14 septembrie 1977, imobilul format din teren de 23.723 mp şi construcţiile aflate pe el, în suprafaţă desfăşurată de 7.545 mp, situat în municipiul Piteşti, a fost trecut fără plată în administrarea Ministerului Construcţiilor Industriale pentru Trustul de Construcţii Industriale Piteşti.
În baza HG nr. 1304 din 15 decembrie 1990 a luat fiinţă societatea pârâtă, prin reorganizarea Trustului Antrepriză Generală de Construcţii Industriale (fost T.C.I.), fiind cuprinsă în anexa 1, poz. 29 şi preluând, conform art. 5 din acest act normativ, suprafeţele de teren identificate în situaţia ce a stat la baza emiterii Certificatului de atestare a dreptului său de proprietate.
Evident că HG nr. 1304/1990 s-a emis în aplicarea Legii nr. 15 din 8 august 1990, astfel că susţinerea recurentului că nu s-ar fi respectat dispoziţiile acestei legi, inclusiv privind inventarierea patrimoniului unităţilor economice de stat supuse transformării în societăţi comerciale (art. 19) este lipsită de suport.
În ce priveşte invocarea dispoziţiilor Legii nr. 58 din 14 august 1991 care reglementează privatizarea societăţilor comerciale, susţinerile sunt irelevante obiectului cauzei.
Pentru aceste considerente, la care se adaugă şi argumentele instanţei de apel se va respinge recursul reclamantului ca nefondat [art. 312 alin. (1) C. proc. civ.], el fiind şi tardiv declarat
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Ministerul Justiţiei, Direcţia Generală a Penitenciarelor, pentru Penitenciarul Colibaşi împotriva deciziei nr. 43/A din 15 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2518/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2498/2005. Civil → |
|---|
