ICCJ. Decizia nr. 2727/2005. Civil

Prin sentința civilă nr. 862 pronunțată la 9 octombrie 2003, Tribunalul Timiș a admis acțiunea formulată de contestatoarea Ș.R., în contradictoriu cu intimatul Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii "Louis Țurcanu" și a dispus anularea deciziei nr. 308 din 9 mai 2003 emisă de intimată.

împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimatul Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii "Louis Țurcanu" referitor la care, Curtea, analizându-și competența materială, a stabilit că sunt incidente dispozițiile art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 65 din 9 septembrie 2004 publicată în M. Of. nr. 840 din 14 septembrie 2004.

Astfel, potrivit dispoziției legale menționate, în redactarea inițială, căile de atac exercitate după intrarea în vigoare a ordonanței de urgență mai sus arătate, împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță înainte de intrarea în vigoare a acesteia, se judecă de instanțele competente potrivit acestui act normativ.

De altminteri, dispoziția referitoare la competența materială a instanțelor judecătorești, anume stabilită în favoarea instanțelor prevăzute în O.U.G. nr. 65/2004, de a soluționa căile de atac, cu unele nuanțări, a fost menținută și prin Legea nr. 493/2004 de aprobare a ordonanței de urgență menționate.

Așa fiind, cum în materia litigiilor de muncă recursul se soluționează, potrivit art. 1 pct. 3 din actul normativ menționat de curțile de apel, înalta Curte de Casație și Justiție, a declinat competența de soluționare a recursului în favoarea Curții de Timișoara.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2727/2005. Civil