ICCJ. Decizia nr. 2918/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la data de 17 decembrie 1999 astfel cum a fost completată, reclamanta R.E.(fostă B.), în contradictoriu cu Statul Român prin Primăria Municipiului Târgoviște, Ministerul Finanțelor prin D.G.F.P. Dâmbovița și R. SA, a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța:
- să constate că imobilele situate în Târgoviște, compus din 4 corpuri de casă și terenul aferent de 1816 mp au trecut în proprietatea statului fără titlu legal;
- să dispună restabilirea situației anterioare prin retrocedarea imobilelor existente și prin plata de despăgubiri pentru cele demolate.
Prin sentința civilă nr. 3031 din 6 iunie 2002, Judecătoria Târgoviște și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, conform art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., constatând că valoarea imobilelor, astfel cum a fost stabilită prin expertiză, este peste 2 miliarde de lei.
Tribunalul Dâmbovița, prin sentința civilă nr. 567 din 23 septembrie 2002, și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgoviște și constatând apariția unui conflict negativ de competență a înaintat cauza pentru soluționarea conflictului la Curtea de Apel Ploiești.
Curtea de Apel Ploiești, prin sentința civilă nr. 14 din 28 octombrie 2002, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgoviște, reținând că valoarea obiectului litigiului se stabilește la data sesizării instanței prin acțiune, iar împrejurarea că pe parcursul soluționării cauzei, printr-o expertiză se stabilește o valoare a pretențiilor mai mare, care ar atrage competența unei alte instanțe, nu poate constitui un motiv de declinare a competenței, deoarece numai valoarea stabilită inițial, la momentul sesizării instanței determină stabilirea competenței.
Judecătoria Târgoviște, prin sentința civilă nr. 3742 din 14 noiembrie 2003, a admis în parte acțiunea formulată de către reclamantă și a obligat Primăria Municipiului Târgoviște să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie corpul 3 de clădire (conform expertizei efectuate de E.L.) în suprafață de 132 mp, împreună cu terenul aferent în suprafață de 578 mp cu destinație curți-construcții, situat în Târgoviște.
A constatat că reclamanta are dreptul la despăgubiri pentru imobilele demolate și terenul pe care se află clădirile, SC R. , conform Legii nr. 10/2001. A obligat pârâta Primăria Municipiului Târgoviște la 8.900.000 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență că reclamanta este proprietara imobilului în litigiu printr-un act dotal, iar imobilul a fost preluat abuziv de către stat.
A mai reținut că din cele patru corpuri de clădire ale imobilului în litigiu, 3 au fost demolate și unul singur mai există, acesta putând să fie retrocedat reclamantei împreună cu terenul aferent, iar pentru celelalte urmează a se constata că reclamanta are dreptul la despăgubiri calculate potrivit Legii nr. 10/2001.
împotriva acestei sentințe au declarat apeluri pârâtele Primăria Municipiului Târgoviște și D.G.F.P. Dâmbovița și reclamanta R.E. invocând motive de nelegalitate și netemeinicie.
Curtea de Apel Ploiești, prin decizia civilă nr. 1434 din 4 mai 2004 a respins ca nefondate apelurile declarate de către pârâte și ca tardiv apelul declarat de către reclamantă.
Pentru a pronunța această decizie, instanța a reținut, în ceea ce privește apelul declarat de D.G.F.P. Dâmbovița că toate susținerile făcute de această apelantă sunt nefondate.
Astfel, în legătură cu susținerea că raportul de expertiză nu a fost depus în termenul procedural la dosar și astfel apelanta nu a putut să ia cunoștință de el, instanța de apel a reținut că s-a dat posibilitate părților să ia cunoștință de expertiză și chiar apelanta a formulat obiecțiuni care au fost puse în discuția părților și respinse de către instanță.
în consecință, în cauză nu sunt îndeplinite condițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., respectiv nu s-a pricinuit părții nici o vătămare, deci nu se poate constata nulitatea actului criticat.
Referitor la evaluarea făcută de către expert, instanța a reținut că aceasta este corectă, arătându-se criteriile legale avute în vedere.
în ceea ce privește critica privind soluția de retrocedare a corpului 3 de clădire (de menționat că în considerente și în expertiza în baza căreia s-a dat soluția este trecut corpul 3, ca și de altfel în minuta scrisă) deci mențiunea făcută în dispozitiv "corpul 2" este evident o eroare materială.
Cu privire la susținerea apelantei privind lipsa calității procesual pasive, s-a reținut de către instanța de apel că este nefondată, întrucât parte în litigiu este Statul Român prin Ministerul Finanțelor, reprezentat pe plan local de către D.G.F.P. Dâmbovița, Primăria Târgoviște fiind chemată în judecată de deținătoare a imobilelor.
Referitor la apelul formulat de către Primăria Târgoviște, respectiv la critica privind calitatea sa procesual pasivă, instanța a reținut că aceasta se justifică întrucât în patrimoniul acesteia s-au aflat imobilele, în perioada cuprinsă între data preluării și data demolării.
Critica privind nulitatea raportului de expertiză și cele referitoare la evaluarea imobilelor, au fost respinse de către instanța de apel pentru aceleași considerente avute în vedere în apelul D.G.F.P. Dâmbovița.
Susținerile apelantei cu privire la nerespectarea obligației de timbrare a acțiunii de către reclamantă au fost considerate nefondate de către instanța de apel, față de dispozițiile art. 15 lit. 2) din Legea nr. 146/1998.
în ceea ce privește apelul declarat de către reclamantă, s-a constatat că este tardiv formulat deoarece hotărârea instanței de fond a fost comunicată reclamantei la data de 15 decembrie 2003, iar apelul a fost declarat la data de 26 februarie 2004, cu depășirea termenului de 15 zile.
împotriva acestei decizii pronunțate de către instanța de apel au declarat recurs ambii pârâți-apelanți.
în recursul său, pârâtul-apelant Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin D.G.F.P. Dâmbovița invocă ca motive de recurs pe cele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ.
Se susțin de fapt aceleași motive care au fost invocate și în apel au fost respinse.
Se susține astfel din nou critica privind nulitatea raportului de expertiză întrucât au fost încălcate prevederile art. 208 alin. (1) C. proc. civ.; raportul de expertiză a fost depus la data de 5 noiembrie 2003 (nu la 5 februarie 2003, cum greșit a reținut instanța de apel) pentru termenul de 7 noiembrie 2003.
O altă critică reiterată este în legătură cu evaluarea imobilelor, care nu s-a făcut la prețul pieței.
Se critică, de asemenea, hotărârea instanței de apel în legătură cu faptul că nu s-a pronunțat cu privire la modul de executare al dispozitivului și în legătură cu inadmisibilitatea ca printr-o acțiune în revendicare să se obțină despăgubiri, singurul temei pentru aceasta fiind Legea nr. 10/2001.
Pârâta Primăria Municipiului Târgoviște în recursul său care nu este structurat pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 1-10 C. proc. civ., susține că instanța, conform art. 129 C. proc. civ., avea obligația, fiind investită de către reclamantă cu o acțiune în revendicare, să pună în vedere acesteia să-și extindă acțiunea chemând în judecată și pe chiriașii care locuiesc în corpul de clădire nr. 3, aflat în administrarea acestei recurente.
Se susține, de asemenea, că nu au calitate procesual pasivă și că raportul de expertiză este nul, iar evaluarea expertului a fost făcută fără să țină seama de prețul pieței, toate aceste critici fiind, de altfel, formulate și în apel.
Recursurile sunt nefondate.
Pentru a evita repetările, motivele de recurs care sunt comune ambelor recursuri vor fi analizate împreună.
Cu privire la critica prin care se invocă în ambele recursuri nulitatea raportului de expertiză, urmează a constata că acesta, într-adevăr, a fost depus la dosar la data de 5 noiembrie 2003 pentru termenul din 7 noiembrie 2003, deci mai puțin decât termenul de 5 zile prevăzut de art. 209 alin. (1) C. proc. civ.
Mai este de reținut că art. 209 mai avea două alineate, care au fost abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000, care prevedeau o sancțiune cu amendă pentru nedepunerea expertizei în termen.
în consecință, analiza sancțiunii pentru nerespectarea acestui termen trebuie făcută având în vedere prevederile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. în care se statuează că nulitatea unui act poate fi declarată dacă s-a produs părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea lui.
Ori, în cazul în speță, recurentele au putut depune obiecțiuni și recurenta D.G.F.P. Dâmbovița le-a și depus.
în orice caz, pentru ambele recurente expertiza nu a avut nici o eficiență juridică și evident nu le-a vătămat pentru că acțiunea reclamantei a fost admisă în parte și cererea pentru despăgubiri nu a fost admisă decât într-o formă teoretică "constată că reclamanta are dreptul la despăgubiri pentru imobilele demolate și pentru terenul pe care se află clădirile SC R. , conform Legii nr. 10/2001", deci nu este arătată nici suma și nici partea care ar trebui să o plătească.
Pentru aceleași considerente și criticile din cele două recursuri privind evaluarea imobilelor urmează a constata că nu sunt întemeiate.
în ceea ce privește susținerile recurentelor cu privire la lipsa calității lor pasive, urmează a reține că sunt nefondate.
în ceea ce privește recurentul Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Dâmbovița, urmează a constata că a fost chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor, reprezentat pe plan local de către D.G.F.P. Dâmbovița, deci are calitate procesuală pasivă.
în legătură cu susținerea recurentei Primăria Municipiului Târgoviște, aceasta are calitate procesual activă, deoarece ea este deținătoarea imobilului, în același sens este și actul nou depus în recurs (proces-verbal de predare-primire).
Referitor la susținerea din recursul formulat de către Ministerul Finanțelor Publice că instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la executarea dispozitivului și a inadmisibilității acțiunii pentru despăgubiri în cadrul unei acțiuni în revendicare, pentru considerentele arătate la analizarea criticii privind evaluarea făcută de către expert urmează a fi considerată neîntemeiată.
Cu privire la critica formulată de către recurenta Primăria Municipiului Târgoviște referitoare la lipsa rolului activ al instanței, care nu a determinat reclamanta să introducă în cauză, fiind vorba de o acțiune în revendicare, pe chiriași, care locuiau în corpul 3 de clădire, urmează a constata că și aceasta este nefondată întrucât conform principiului disponibilității, chiar și într-o acțiune în revendicare nu avea temeiul juridic să o oblige pe reclamantă să cheme în judecată și pe chiriași.
Astfel fiind, față de toate considerentele mai înainte arătate s-a constatat că nici una din criticile formulate în cele două recursuri nu este întemeiată, motiv pentru care ambele recursuri au fost respinse.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2934/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2912/2005. Civil → |
|---|
