ICCJ. Decizia nr. 3127/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3127
Dosar nr. 24991/1/2005
(nr. vechi 8528/2005)
Şedinţa publică din 24 martie 2006
Asupra recursurile civile de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 25 noiembrie 2003 numitul C.I. a atacat la Tribunalul Alba Dispoziţia nr. 648/2003 emisă de Primarul municipiului Alba Iulia prin care i s-a respins notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001vizând restituirea în natură, ori în subsidiar acordarea de despăgubiri băneşti, pentru un teren preluat abuziv în suprafaţă de 966 mp.
Motivându-şi acţiunea, reclamantul a arătat că prin Decretul nr. 301/1981 al fostului Consiliul de Stat imobilul a fost expropriat în mod abuziv; cu toate acestea, notificarea formulată i-a fost respinsă prin dispoziţia atacată.
La data de 27 ianuarie 2004 C.D., soţia reclamantului, a formulat cerere de intervenţie în interes propriu, cu obiect şi motivare identice cu cele ale acţiunii principale.
Pârâtul Primarul municipiului Alba Iulia a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii şi a cererii de intervenţie, învederând că terenul nu a fost expropriat ci a trecut în proprietatea statului conform art. 30 din Legea nr. 58/1974, cu prilejul vânzării bunului de către proprietarul anterior, P.E. Cum o astfel de preluare nu poate fi considerată abuzivă, dispoziţiile Legii nr. 10/2001 nu sunt aplicabile.
Examinând probatoriile administrate, Tribunalul Alba, prin sentinţa civilă nr. 744 din 23 iunie 2004:
- a admis acţiunea şi cererea de intervenţie;
- a anulat dispoziţia atacată;
- a constatat că reclamantul şi intervenienta sunt îndreptăţiţi la restituirea în natură a unei parcele de 161 mp teren şi la măsuri reparatorii în echivalent, în limita valorică de 771.017.624 lei pentru alte două parcele, cu suprafeţe de 654 mp şi respectiv 14 mp;
- a obligat pârâtul primarul municipiului Alba Iulia să emită dispoziţii de restituire în sensul menţionat.
Pentru a pronunţa această sentinţă tribunalul a reţinut în esenţă că:
- terenul a fost preluat de stat în mod abuziv, cu titlu de expropriere, în anul 1985;
- reclamantul şi intervenienta nu au beneficiat nici la data exproprierii şi nici ulterior, de despăgubiri;
- expertiza tehnică a concluzionat că 191 mp teren sunt liberi iar pentru diferenţele ce nu pot fi restituite în natură reclamantul şi intervenienta sunt îndreptăţiţi la măsurii reparatorii conform prevederilor Legii nr. 10/2001;
împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul, susţinând că la încheierea contractului de vânzare-cumpărare reclamantul şi intervenienta au dobândit numai construcţiile, nu şi terenul, care a devenit proprietate de stat prin aplicarea prevederilor art. 30 din Legea nr. 58/1974 şi că după 1990, prin ordin al prefectului, acestora le-a fost restituită suprafaţa de 610 mp teren, astfel încât nu au calitatea de „persoane îndreptăţite" în sensul prevederilor Legii nr. 10/2001.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, prin Decizia nr. 259 din 25 februarie 2005, a respins apelul ca nefondat, reţinând şi motivul că:
- indiferent de prevederile Legii nr. 58/1974, terenul în litigiu a fost trecut în proprietatea statului prin exproprierea dispusă de Decretul nr. 301/1981;
- terenul este ocupat parţial de blocuri de locuinţe, astfel încât distincţiile făcute de instanţa de fond cu privire la natura măsurilor reparatorii sunt corecte.
Prin aceeaşi deciziei a fost admisă în parte cererea intimaţilor C.I. şi D. cu privire la cheltuielile de judecată, dispunându-se obligarea pârâtului apelant la plata sumei de 27.000.000 lei cu acest titlu, considerată adecvată în raport cu complexitatea cauzei şi munca prestată de avocat.
Intimaţii reclamant şi intervenientă au formulat cerere de rectificare a erorii materiale sub acest aspect, învederând că onorariul avocatului lor în faza de apel a fost de 77.000.000 lei.
Prin încheierea din 22 aprilie 2005 Curtea de Apel Alba Iulia a respins cererea, apreciind că nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 281 C. proc. civ.
Împotriva deciziei pârâtul Primarul Municipiului Alba Iulia a formulat prezentul recurs, criticând-o în sensul prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru aplicarea greşită a legii, susţinând în principal că:
- din contractul de vânzare-cumpărare nr. 2165/1977 rezultă fără putinţă de tăgadă că soţii C. au dobândit numai construcţiile, nu şi terenul, în legătură cu care s-a făcut aplicarea art. 30 din Legea nr. 58/1974;
- exproprierea dispusă prin Decretul nr. 301/1981 a vizat, în cazul intimaţilor, doar construcţiile şi împrejurarea acestora;
- prin două ordine succesive ale Prefectului judeţului Alba din anii 1992 şi respectiv 1995 intimaţilor li s-a restituit suprafaţa de 610 mp teren conform Legii nr. 18/1991, astfel încât aceştia nu au calitatea de persoane îndreptăţite în sensul art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 10/2001 iar cererile lor trebuiau respinse.
Reclamantul C.I. şi intervenienta în interes propriu C.D. au atacat încheierea din 22 aprilie 2005, solicitând obligarea apelantului la suportarea în întregime a onorariului avocaţial în cuantum de 77.000.000 lei.
Examinând actele şi lucrările dosarului în raport de criticile formulate, Înalta Curte reţine următoarele:
În mod cert din probatoriile administrate (înscrisuri concordante în acest sens) rezultă mai multe împrejurări relevante pentru soluţionarea cauzei şi care au fost interpretate şi apreciate greşit de către instanţe:
- în anul 1977, când reclamantul şi intervenienta au dobândit imobilul prin cumpărare, terenul a fost preluat, de la vânzătorul P., şi trecut în proprietatea statului ca efect al aplicării art. 30 din Legea nr. 58/1974;
- prin Decretul de expropriere nr. 301/1981 nu s-a preluat de la soţii C. terenul (pe care aceştia nu l-au avut niciodată în patrimoniu ca proprietari), ci doar 34 mp construcţii şi o împrejmuire de 75 m liniari.
- terenul în litigiu ar fi intrat sub incidenţa art. 35 din Legea nr. 18/1991 aferent construcţiei, dar în speţă aceasta a fost demolată;
- în orice caz, în condiţiile Legii nr. 18/1991 reclamantului şi intervenientei li s-a reconstituit, la cerere, dreptul de proprietate pentru o suprafaţă de 610 mp din terenul în litigiu.
Aşa fiind, se constată că instanţele au aplicat greşit prevederile art. 3, art. 4 şi art. 8 din Legea nr. 10/2001, reclamantul şi intervenienta neavând calitatea de persoană îndreptăţită la restituire iar pe de altă parte prevederile actului normativ menţionat nefiind aplicabile în cauză.
În consecinţă, cum prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. sunt incidente, în raport de prevederile art. 312 şi art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârât, va modifica în tot Decizia atacată în sensul admiterii apelului acestuia împotriva sentinţei tribunalului.
Schimbând în totalitate sentinţa şi rejudecând în fond, Înalta Curte va dispune, pentru motivele arătate, respingerea ca neîntemeiate a acţiunii şi a cererii de intervenţie.
Pe cale de consecinţă, admiţându-se apelul, se va înlătura dispoziţia privind obligarea apelantului pârât la plata cheltuielilor de judecată în această fază procesuală, în cuantum de 27.000.000 lei.
În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamant şi intervenientă împotriva încheierii de şedinţă din 22 aprilie 2005 a Curţii de Apel Alba Iulia, acesta va fi respins ca nefondat conform prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. în raport de soluţia dată apelului prin admiterea recursului şi de împrejurarea că în cauză nu s-a comis o eroare materială, instanţa având posibilitatea, în baza art. 274 alin. (3) C. proc. civ. „să micşoreze onorariile avocaţilor faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat".
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul-pârât Primarul municipiului Alba Iulia împotriva deciziei civile nr. 259 din 25 februarie 2005 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Modifică în tot Decizia recurată.
Admite apelul declarat de acelaşi pârât împotriva sentinţei civile nr. 744 din 23 iunie 2004 a Tribunalului Alba.
Schimbă în tot sentinţa în sensul că respinge ca neîntemeiate acţiunea formulată de reclamantul C.I. şi cererea de intervenţie formulată de intervenienta C.D.
Înlătură dispoziţia de obligare a pârâtului-apelant la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 27.000.000 ROL:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii C.I. şi C.D. împotriva încheierii din 22 aprilie 2005 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 martie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 317/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3125/2005. Civil. Despagubiri - daune morale... → |
---|