ICCJ. Decizia nr. 317/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 317.
Dosar nr. 29276/1/2005
Nr. vechi 12814/200.
Şedinţa publică din 27 martie 2006
Asupra recursurilor civile de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt la data de 23 iulie 2004, reclamanta H.C. a solicitat, în contradictoriu cu Primăria municipiului Caracal şi Ministerul Finanţelor Publice, anularea dispoziţiei nr. 3887/2004 emisă de Primăria municipiului Caracal prin care i s-au acordat măsuri reparatorii sub formă de titluri de valoare nominală în sumă de 220.458.000 lei şi emiterea altei dispoziţiei, susţinând că valoarea stabilită de unitatea deţinătoare este prea mică.
Prin sentinţa civilă nr. 523 din 26 octombrie 2004, Tribunalul Olt a respins acţiunea reclamantei ca neîntemeiată, cu motivarea că valoarea imobilului ce a fost preluat abuziv de stat a fost stabilită de către comisia internă de evaluare cu respectarea dispoziţiilor art. 10.8 lit. a) din Legea nr. 10/2001.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost admis de Curtea de Apel Craiova prin Decizia civilă nr. 2530 din 11 octombrie 2005, care a schimbat în totalitate hotărârea apelată.
Astfel, s-a admis contestaţia formulată împotriva dispoziţiei nr. 3887 din 16 iunie 2004 emisă de Primăria Caracal şi s-a anulat în parte această dispoziţie.
S-a constatat că petenta este îndreptăţită la măsuri reparatorii prin echivalent în forma prevăzută de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 şi titlul VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul din Caracal, avându-se în vedere valoarea stabilită în raportul de expertiză întocmit de expert P.I. în dosarul nr. 1218/2005.
S-a reţinut în considerente că, pe parcursul soluţionării apelului, intervenind modificarea Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, măsurile reparatorii pot fi acordate numai sub forma despăgubirilor băneşti sau compensarea cu bunuri ori servicii, la alegerea persoanei îndreptăţite.
S-a mai reţinut că raportul de expertiză tehnică întocmit în apel a identificat imobilul în litigiu solicitat prin notificarea nr. 83/2001, evaluând casa la 953.265.000 ROL şi terenul la 367.000 ROL/mp, această lucrare urmând a fi folosită de contestatoare în procedura administrativă de acordare efectivă a despăgubirilor pentru imobil.
Cu privire la suprafaţa de teren aferentă construcţiei ce a fost demolată, instanţa de apel a reţinut că aceasta este cea avută în vedere de contestatoare prin cererea introductivă, respectiv 506 mp.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Primăria municipiului Caracal şi Ministerului Finanţelor Publice.
În recursul său, Primăria municipiului Caracal a susţinut că prin raportul de expertiză tehnică întocmit în apel s-a reţinut o valoare mult mai mare pentru imobil şi terenul aferent, ţinând seama de zona în care sunt amplasate acestea în municipiul Caracal.
S-a mai criticat faptul că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că suprafaţa de teren aferentă construcţiei demolate este de 506 mp, în realitate acestea fiind de 105 mp, suprafaţă pentru care reclamanta a solicitat despăgubiri prin notificarea nr. 83/2001.
Referitor la recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice, acesta a invocat motive de nelegalitate şi netemeinicie, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Recurentul susţine că instanţa de apel a pronunţat o soluţie greşită acordând despăgubiri băneşti pentru imobilul în litigiu, întrucât Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2001, foloseşte termenul general de „despăgubiri" şi nu „despăgubiri băneşti".
De asemenea, s-a mai susţinut că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că reclamanta este îndreptăţită la despăgubiri băneşti pentru suprafaţa de 506 mp teren, aceasta nefăcând dovada preluării însă decât pentru 105 mp.
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea ambelor recursuri ca nefondate.
Recursurile declarate în cauză sunt nefondate, urmând a fi respinse pentru considerentele ce succed.
Criticile aduse de recurenţi deciziei instanţei de apel vizează practic aceleaşi aspecte, motiv pentru care vor fi tratate unitar.
Astfel, primul motiv de recurs se referă la raportul de expertiză întocmit în cauză şi care ar fi reţinut o valoare mult prea mare pentru imobilul-construcţie şi terenul aferent acesteia.
Această critică a recurenţilor nu poate fi reţinută, fiind neîntemeiată şi tardivă, întrucât dacă nu erau de acord cu concluziile raportului de expertiză aveau posibilitatea de a formula obiecţiuni în faţa instanţei de apel, cu atât mai mult cu cât s-a acordat un termen tocmai pentru studierea raportului de expertiză.
Prin urmare, neavând de formulat obiecţiuni, s-a considerat că pârâţii au achiesat tacit la concluziile expertului, motiv pentru care criticile formulate direct în recurs nu mai au nici o relevanţă, fiind neîntemeiate.
În ce priveşte motivul de recurs referitor la greşita acordare a „despăgubirilor băneşti", în condiţiile în care legea foloseşte termenul general de „despăgubiri" şi acesta este neîntemeiat.
Aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, pe parcursul soluţionării cauzei, Legii nr. 10/2001 a fost modificată prin Legea nr. 247/2005 şi ulterior republicată, iar dispoziţiile art. 9 alin. (2) care prevedeau mai multe tipuri de măsuri reparatorii prin echivalent au fost abrogate.
Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 republicată, „măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite, sau despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv".
Referitor la cuantumul acestor măsuri, procedura de stabilire şi acordare a despăgubirilor s-a stabilit distinct prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005, instanţa de apel nefăcând altceva decât să constate că petenta este îndreptăţită la măsuri reparatorii prin echivalent, raportându-se dispoziţiile legale menţionate anterior.
În fine, neîntemeiat este şi motivul de recurs referitor la faptul că în mod greşit s-a reţinut că terenul aferent construcţiei demolate este în suprafaţă de 506 mp, în realitate această suprafaţă fiind de 105 mp.
Prin notificarea nr. 83/2001, reclamanta a solicitat despăgubiri pentru imobilul situat în str. I., fără a preciza exact suprafaţa de teren aferentă casei, singura referire făcută fiind cu privire la o suprafaţă de 148 mp, cât s-a menţinut în Decretul Consiliului de Stat nr. 462 din 9 decembrie 1983, prin care s-a dispus demolarea imobilului.
Corect a stabilit instanţa de apel că terenul aferent construcţiei demolate este în suprafaţă de 506 mp, suprafaţă de teren menţionată de reclamantă în acţiunea introductivă şi a cărei valoare este solicitată de aceasta prin cererea de chemare în judecată.
Pentru considerentele expuse anterior şi văzând dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Curtea va respinge ambele recursuri ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâţii Primăria municipiului Caracal şi Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei nr. 2530 din 11 octombrie 2005 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3285/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3127/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
