ICCJ. Decizia nr. 3136/2005. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3136
Dosar nr. 8767/200.
Şedinţa publică din 19 aprilie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin notificarea formulată în temeiul art. 21 din Legea nr. 10/2001 la data de 16 iulie 2001 şi înregistrată la Primăria Municipiului Focşani sub nr. 14321/2001, reclamanta P.M. a solicitat: a) restituirea în natură a terenurilor intravilane în suprafaţă de 331 mp (situat în strada T.), 300 mp (situat în strada M.) şi 300 mp (situat în strada A.M.), respectiv b) măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor băneşti pentru diferenţa de 669 mp teren intravilan care nu poate fi supus exigenţelor arătate la pct. a).
Reclamanta a motivat cererea arătând că mama acesteia P.I., a cărei succesoare legală este potrivit certificatului de moştenitor nr. 446 din 31 martie 1994, a fost proprietara suprafeţelor totale de 1.600 mp teren intravilan situate în Municipiul Focşani, strada T. nr. 67( 300 mp) şi nr. 94 (circa 1.300 mp) care au fost preluate abuziv de stat, prin expropriere în baza Decretului nr. 303 din 11 decembrie 1987 sau donaţie (fiindu-i atribuit în schimb, în folosinţă, imobilul actual compus din construcţii şi teren în suprafaţă de circa 300 mp situat în aceeaşi localitate, strada A.M.).
Ulterior, reclamanta P.M. a introdus la data de 27 august 2003 acţiune civilă cu acelaşi obiect arătând că Primăria Municipiului Focşani a refuzat să-i dea răspuns la solicitările din notificare.
La data de 9 decembrie 2002 reclamanta a formulat „precizare la acţiune" solicitând calificarea sa drept contestaţie împotriva Hotărârii Primăriei Focşani nr. 12640 din 12 august 2002 prin care i s-a comunicat faptul că nu are dreptul la restituirea în natură a terenurilor sau măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri băneşti în temeiul Legii nr. 10/2001 întrucât nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilelor respective.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la 20 ianuarie 2003 pârâta Primăria Municipiului Focşani a arătat că reclamanta nu a făcut dovada preluării abuzive a imobilelor de către stat, motiv pentru care a solicitat, respingerea acţiunii ca inadmisibilă, pe fond s-a arătat că imobilele situate în Focşani, strada T. nr. 67 şi 94 au fost expropriate fiind acordate despăgubiri pentru construcţii şi terenuri, în prezent zona fiind afectată de detalii de sistematizare; în privinţa terenului din strada A.M. nr. 8 s-a arătat că a fost închiriată reclamantei suprafaţa de 257,32 mp cu contractul nr. 12874/1998, ce a expirat la 17 septembrie 2001.
S-au depus la dosar înscrisuri şi a fost administrată proba cu expertiză tehnică judiciară.
Tribunalul Vrancea, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 182 din 14 iulie 2003 a admis în parte acţiunea şi a dispus restituirea în natură către reclamantă a suprafeţei de 300 mp teren intravilan situată în poligonul 6–7–8–9–10–6 din raportul de expertiză M.A. A fost respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri.
S-a reţinut că autoarea reclamantei P.I. a deţinut în Focşani strada T., în baza sentinţei civile nr. 2534/1998 fila 13 din dosar, suprafaţa de 331 mp teren, dovada proprietăţii fiind făcută cu adresa nr. 7672/1988 eliberată chiar de pârâtă, fila 14, ambele imobile fiind expropriate prin Decretul 303/1997 pentru construcţii de locuinţe şi alte detalii de sistematizare, fiind încasate despăgubiri a căror rectualizare nu a fost cerută de reclamantă.
Pentru terenul de 600 mp preluat sub formă de donaţie situat în strada T. nr. 90, potrivit adresei nr. 26160 din 26 septembrie 1966 fila 15, s-a apreciat că nu există acte doveditoare în privinţa proprietăţii şi a incidenţei Legii nr. 10/2001; aceeaşi situaţie de fapt a fost stabilită pentru toate imobilele prin Referatul întocmit de Serviciul contencios din cadrul Primăriei Municipiului Focşani, fila 6 din dosar.
Singur terenul din strada T. în suprafaţă de 300 mp a fost identificat de expert ca fiind liber şi neafectat de relaţii de sistematizare, urmând a fi supus restituirii în natură potrivit art. 11 din Legea nr. 10/2001.
În ceea ce priveşte terenul în strada A.M. nr. 8 tribunalul a apreciat că acesta nu face obiectul Legii nr. 10/2001 întrucât nu a fost teren proprietate preluate abuziv, ci a format obiectul unui contract de închiriere de folosinţă agricolă, al cărui termen s-a încheiat; nefăcând obiectul Legii nr. 10/2001, pentru acest imobil nu se cuvin reclamantei nici despăgubiri.
Curtea de Apel Galaţi secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 123/A din 19 septembrie 2003 a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamantă şi pârâtă.
Împotriva deciziei au declarat recursuri părţile în cauză reiterând criticile de nelegalitate din apel, circumscrise motivelor de modificare prevăzute de art. 304 pct. 8–9 şi 10 C. proc. civ., privind lipsa calităţii de proprietar a autoarei reclamantei de natură a exclude incidenţa Legii nr. 10/2001 pentru terenul în suprafaţă de 300 mp a cărui restituire în natură a fost dispusă de instanţele anterioare, respectiv îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru admiterea în totalitate a acţiunii în ceea ce priveşte pe reclamantă.
Criticile sunt nefondate.
Terenul în suprafaţă de 300 mp situat în strada T. nr. 94 a fost deţinut anterior Decretului de expropriere nr. 303/1987 de către P.I. în calitate de proprietară, dovada în acest sens fiind făcută cu adresa nr. 7672/1988 din care rezultă că figura la rol cu acest teren şi adresa nr. 2488 din 14 martie 1994 a Regiei Autonome de Gospodărie Comunală şi Locativă Focşani (f. 16) prin care i s-au acordat despăgubirile cuvenite la acea dată ca efect al exproprierii în calitate de proprietară; ca atare, reclamanta fiind moştenitoarea lui P.I. are calitatea de persoană îndreptăţită la restituire în sensul art. 3 lit. a din Legea nr. 10/2001, măsura ca atare fiind justificată în cauză în raport cu prevederile art. 11 din aceeaşi lege, la constatările expertizei care a identificat imobilul ca fiind liber şi neafectat de detalii de sistematizare.
În ceea ce priveşte extinderea măsurilor de restituire la celelalte terenuri arătate în acţiune, solicitare formulată de reclamantă, aceasta este de asemenea neîntemeiată avându-se în vedere pe de o parte lipsa calităţii de persoană îndreptăţită întrucât nu era proprietară, pentru imobilul în suprafaţă de 300 mp situat în str. A.M., iar pe de altă parte imposibilitatea restituirii în natură a terenului, care este afectat de detalii de sistematizare lipsind şi solicitarea expresă de reactualizare a despăgubirilor primite în urma exproprierii, pentru imobilul în suprafaţă de 331 mp situat în strada T.
Ca atare, recursurile declarate de reclamanta P.M. şi pârâta Primăria Municipiului Focşani, împotriva deciziei civile nr. 123/A din 19 septembrie 2003 a Curţii de Apel Galaţi, vor fi respinse ca nefondate potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâta Primăria Municipiului Focşani şi reclamanta P.M. împotriva deciziei nr. 123/A din 19 septembrie 2003 a Curţii de Apel Galaţi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 aprilie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 3143/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3138/2005. Civil → |
---|