ICCJ. Decizia nr. 3146/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3146
Dosar nr. 10003/200.
Şedinţa publică din 20 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin dispoziţia nr. 200 din 17 februarie 2003 Primăria Municipiului Braşov (f. 18 dosar fond) a respins notificarea transmisă de petiţionarii P.E.A., P.I.R. şi P.E.V. prin care aceştia solicitau restituirea în natură a imobilului compus din construcţie şi teren în suprafaţă de 677 mp situat în municipiul Braşov, înscris în C.F. nr. 25695 Braşov nr.top.8805 întrucât terenul este ocupat de blocuri şi amenajări anterioare.
Prin aceeaşi dispoziţie petiţionarilor li s-a oprit, în condiţiile art. 11 alin. (8) raportat la art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau acţiuni la societăţile comerciale tranzacţionale pe piaţa de capital corespunzătoare valorii imobilului revendicat.
Prin contestaţia înregistrată la 17 martie 2003, reclamanţii P.E.A., P.E.V. şi Ţ.I.R. au cerut anularea dispoziţiei mai sus arătată, invocând greşita aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, cu consecinţa neacordării, astfel cum au solicitat prin notificare de despăgubiri băneşti şi nu titluri de valoare.
Prin sentinţa civilă nr. 171/S din 18 aprilie 2003 Tribunalul Braşov a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a intimatei Primăria Municipiului Braşov , Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 10/2001, invocată din oficiu şi a anulat contestaţia dedusă judecăţii.
În motivarea sentinţei, în esenţă, s-a reţinut că primăria este o structură instituţional administrativă, fără personalitate juridică iar, într-o atare situaţie, în raport de dispoziţiile art. 41 alin. (1) C. proc. civ. ce nu poate sta ca parte într-un proces civil.
Reţine tribunalul că, în lipsa instituirii prin dispoziţiile Codului de procedură civilă a unei sancţiuni pentru lipsa capacităţii procesuale de folosinţă a uneia dintre părţile litigante, prin analogie, cu dispoziţiile art. 43 alin. (2) şi cele ale art. 161 C. proc. civ. sancţiunea nu poate consta decât în anularea cererii de chemare în judecată.
Prin Decizia civilă nr. 75/Ap din 9 septembrie 2003 Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, a respins apelul declarat de contestatori, pentru aceleaşi considerente de fapt şi de drept reţinute şi de tribunal.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii invocând aplicarea greşită a legii.
În esenţă, reclamanţii susţin că potrivit dispoziţiilor legale unităţile administrativ teritoriale sunt reprezentate în raporturile cu diverse persoane de către diferite structuri cum sunt primăriile sau primarii.
Susţin recurenţii că dispoziţia a cărei anulare o solicită poartă antetul „Primăria Municipiului Braşov" fiind semnată şi aprobată de primar, iar în cuprinsul acesteia nu se regăseşte menţiunea „Municipiul Braşov".
Analizând recursul Înalta Curte constată că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
Analizând recursul instanţa constată că este fondat pentru următoarele considerente:
Instanţele au apreciat eronat că în litigiile având ca obiect anularea unei dispoziţii emise în baza Legii nr. 10/2001 calitate procesuală pasivă ar avea doar „primarul, în nume propriu", persoană care are capacitate de folosinţă şi nu şi „primăria", entitate care nu ar avea capacitate de folosinţă.
Strict juridic, sunt persoane juridice de drept public comunele, oraşele, municipiile, judeţele (art. 19 din Legea nr. 215/2001), adică unităţile administrativ teritoriale.
Aceste persoane juridice pot sta în justiţie prin reprezentanţii lor legali, anume primarii ori prefecţii , art. 67 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 şi art. 87 pct. 2 C. proc. civ.
Este real că legiuitorul, cu ocazia adoptării diverselor acte normative, nu a fost consecvent în folosirea aceloraşi termeni pentru desemnarea persoanelor juridice de drept public ori cu privire la reprezentanţii legali ai acestora, însă, instanţelor judecătoreşti, în baza rolului activ, le revine obligaţia de a reţine „denumirea" acestor persoane juridice pe care o apreciază a fi cea mai indicată în raport de litigiul dedus judecăţii şi cea folosită de actele normative apreciate a fi incidente raportului juridic dedus judecăţii.
Este şi cazul Legii nr. 10/2001, de exemplu, în cuprinsul art. 20, care prevede modalităţile în care persoanele juridice sunt obligate la restituire, la alin. (3) menţionează că „în cazul primăriilor, restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptăţită se face prin dispoziţia motivată a primarilor, respectiv a primarului general al municipiului Bucureşti (adică a reprezentanţilor lor legali).
Or, prin dispoziţia legală menţionată, legiuitorul a înţeles să folosească denumirea de „primărie" pentru a desemna „persoana juridică de drept public, deţinătoare a imobilului", comuna, oraşul sau municipiul, şi nu o aşa-zisă „structură funcţională".
Această interpretare se impune întrucât persoana juridică de drept public are, potrivit legii, personalitate juridică, capacitate de folosinţă şi, respectiv, un patrimoniu în care se pot găsi bunuri ce cad sub incidenţa acestui act normativ.
De altminteri, din cuprinsul întregului act normativ, rezultă cu evidenţă, că, în această procedură, primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială.
În exercitarea atribuţiilor ce îi revin în această calitate de reprezentant legal al persoanei juridice de drept public, primarul exercită şi atribuţia stabilită prin art. 67 din Legea nr. 215/2001, în sensul că emite o „dispoziţie motivată" intenţia legiuitorului fiind aceea de a desemna, în mod expres, actul procedural prin care se soluţionează notificările, în nici un caz de a stabili o „obligaţie, în nume propriu".
Ca atare, concluzia instanţelor de fond, în sensul că în litigiile fundamentate pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, „primăria" nu ar avea capacitate de folosinţă, respectiv, că ar trebui chemat în judecată în calitate de pârât, „primarul, în nume propriu", este greşită.
Este de menţionat şi faptul că, obligaţia instanţelor de a se pronunţa asupra obiectului cererii deduse judecăţii dă eficienţă şi constituie garanţia aplicării principiului contradictorialităţii.
Dacă formulările reclamantului sunt neclare şi confuze fiind de natură să nu permită determinarea clară a obiectului şi temeiului juridic al cererii deduse judecăţii, inclusiv calitatea prin capacitatea procesuală a persoanei chemate în judecată, instanţa are îndatorirea de a cere lămuriri şi precizări, respectând regula dezbaterilor contradictorii.
Aşa fiind, cum în cauza dedusă judecăţii, în mod greşit instanţele, cu încălcarea obligaţiei privind rolul activ al judecătorului, au reţinut că ar fi incidentă excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtei Primăria Municipiului Braşov, Înalta Curte, în baza art. 314 C. proc. civ., constată că se impune admiterea recursului şi casarea tuturor hotărârilor cu trimiterea cauzei pentru o nouă judecată la prima instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii T.R., P.E.A. şi P.E.V. împotriva deciziei nr. 75/Ap din 9 septembrie 2003 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă.
Casează Decizia recurată precum şi sentinţa nr. 171/S din 18 aprilie 2003 a Tribunalului Braşov, secţia civilă, şi trimite cauza la acelaşi tribunal pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3155/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3143/2005. Civil → |
|---|
