ICCJ. Decizia nr. 3196/2005. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 3196

Dosar nr. 3617/200.

Şedinţa publică din 21 aprilie 2005

Asupra recursului civil de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantele T.C.E. şi T.A.M. au chemat în judecată pe pârâtul P.D. şi au solicitat evacuarea sa din imobilul proprietatea lor situat în comuna Brustroasa judeţul Bacău şi obligarea aceluiaşi pârât să îşi ridice din imobil bunurile mobile.

În motivarea acţiunii reclamantele arată că sunt proprietarele imobilului, pârâtul locuieşte anumite perioade timp şi refuză să ridice bunurile mobile, fapt ce le împiedică să facă reparaţiile necesare.

Pârâtul a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat să se stabilească în favoarea sa un drept de creanţă pentru îmbunătăţirile pe care le-a făcut evaluată la 20.000.000 lei.

Judecătoria Moineşti, prin sentinţa civilă nr. 3012 din 12 noiembrie 2003 a admis acţiunea reclamantelor astfel cum a fost formulată. A fost anulată ca insuficient timbrată cererea reconvenţională. Pârâtul a fost obligat la 6.673.000 lei cheltuieli de judecată către reclamante.

Curtea de Apel Bacău, prin Decizia civilă nr. 294 din 17 martie 2004 a admis apelul declarat de pârât a schimbat în parte sentinţa şi a obligat pe acesta să plătească reclamantelor suma de 4.176.000 lei cheltuieli de judecată în loc de 6.673.000 lei. A obligat intimatul să plătească apelantului suma de 3.000.000 lei cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul.

Se susţine în esenţă, că instanţele nu au interpretat corect probele administrate deoarece el, pârâtul nu a locuit şi nu locuieşte în imobil având domiciliul în Bucureşti şi este de acord să-şi ridice bunurile mobile, doar în momentul în care va rămâne irevocabilă o hotărâre judecătorească privind partajul dintre el şi fratele său.

Recursul se priveşte ca nefondat.

Potrivit art. 304 alin. (1) C. proc. civ. modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.

Pârâtul recurent, deşi menţionează motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. nu arată în concret în ce constă lipsa de temei legal a hotărârii, aplicarea greşită a legii ori interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii ori schimbarea înţelesului acestuia.

Instanţele au înţeles o situaţie de fapt pe baza probelor administrate şi au constatat că pârâtul nu posedă titlu pentru a ocupa fizic sau cu bunurile sale mobile imobilul proprietatea reclamantei.

Astfel fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul P.D. împotriva deciziei civile nr. 294 din 17 martie 2004 a Curţii de Apel Bacău.

Obligă pe pârâtul P.D. să plătească reclamantelor solidare T.C.E. şi T.A.M. suma de 7.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 21 aprilie 2005

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3196/2005. Civil