ICCJ. Decizia nr. 3200/2005. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3200
Dosar nr. 8994/200.
Şedinţa publică din 21 aprilie 2005
Asupra recursului civil de faţă,
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Reclamanţii T.N., T.C., I.A., R.I. şi P.C. au formulat contestaţie împotriva Dispoziţiei nr. 29 din 21 august 2003 emisă de RA L. Drobeta Turnu Severin prin care le-a fost respinsă cererea de restituire în natură, formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, a cotei de ½ parte din imobilul situat în Drobeta Turnu Severin.
În motivarea acţiunii se arată că tatăl reclamanţilor, T.I.D., a fost învăţător, prin sentinţa penală nr. 307/1952 pronunţată de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, a fost condamnat la moarte şi executat, iar averea confiscată (adică ½ parte din imobilul menţionat).
Tribunalul Mehedinţi, prin sentinţa civilă nr. 1326 din 8 decembrie 2003 a admis contestaţia, a anulat Dispoziţia nr. 29 din 21 august 2003 emisă de RA L. Drobeta Turnu Severin, şi a admis cererea reclamanţilor şi a obligat pârâta să le retrocedeze în calitate de moştenitori legali ai defunctului T.D. ½ din imobilul situat în Drobeta Turnu Severin, identificat potrivit dispozitivului sentinţei.
Instanţa a reţinut că autorul reclamanţilor a fost condamnat pentru infracţiuni politice prevăzute de art. 2 lit. b) din Legea nr. 10/2001.
În anul 1968, prin sentinţa civilă nr. 3711 din 30 septembrie 1968 a fost admisă acţiunea soţiei condamnatului, în contradictoriu cu Comitetul Executiv al Consiliului Popular Turnu Severin pentru împărţirea bunurilor achiziţionate cu soţul său, statului revenindu-i ½ parte şi soţiei ½ parte, cu atribuirea în concret potrivit dispozitivului.
Apelul declarat de pârâta RA L. a fost respins de Curtea de Apel Craiova prin Decizia civilă nr. 627 din 25 martie 2004.
Instanţa de apel confirmă sentinţa instanţei de fond, arătând că nu se poate reţine că autorul reclamanţilor nu a fost condamnat pentru motive politice, faptele menţionate în sentinţa penală fiind manifestări clare şi neechivoce ale luptei împotriva regimului totalitar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta RA L. , fără a invoca vreunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
În dezvoltarea scrisă a motivelor de recurs se arată că T.D., autorul reclamanţilor nu a fost condamnat pentru motive politice ci pentru trădare de patrie, uneltire contra statului şi transmiterea către o putere străină informaţii secrete. În consecinţă, nu sunt întemeiate condiţiile prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru restituirea în natură a imobilului.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 2 lit. b) din Legea nr. 10/2001, prin imobile preluate abuziv se înţelege şi imobilele preluate prin confiscarea averii, ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti de condamnare pentru infracţiuni de natură politică, prevăzute de legislaţia penală, săvârşite ca manifestări faţă de sistemul totalitar comunist.
Faptele pentru care a fost condamnat la moarte un învăţător din Mehedinţi, autorul reclamanţilor, cu consecinţa confiscării averii, reprezintă manifestări ale opoziţiei sale faţă de un sistem totalitar, astfel cum rezultă din sentinţa penală de condamnare. Desigur, încadrarea juridică era pe măsura legislaţiei penale în vigoare în acea epocă, dar aceasta nu schimbă cu nimic caracterul politic al acelor infracţiuni.
În consecinţă, corect instanţele au apreciat că reclamanţii sunt în drept să primească în natură bunurile imobile confiscate tatălui lor.
Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta RA L., însuşit şi continuat de Consiliul local al Municipiului Drobeta Turnu Severin, împotriva deciziei civile nr. 627 din 25 martie 2004 a Curţii de Apel Craiova.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 aprilie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 9356/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 9347/2005. Civil → |
---|