ICCJ. Decizia nr. 3251/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3251
Dosar nr. 1496/2005
Şedinţa de la 21 aprilie 2005
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 5 martie 2003 reclamantul A.D. a chemat în judecată pe pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi Banca Naţională a României pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligaţi să-i restituie mai multe obiecte din aur care i-au fost reţinute în baza procesului-verbal din 18 decembrie 1970 întocmit de fostul Inspectorat de Miliţie al Judeţului Caraş-Severin.
Investită cu soluţionarea cauzei, Judecătoria Reşiţa, prin sentinţa civilă nr. 3387 din 25 iunie 2003, a admis acţiunea reclamantului şi a obligat pe pârâţi să-i restituie bijuteriile.
Sentinţa a fost apelată de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Caraş-Severin, apel care a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 643 din 12 noiembrie 2003 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin.
Decizia dată în apel a fost recurată de acelaşi pârât.
Iniţial, recursul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care, în conformitate cu art. III alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 195/2004, a scos cauza de pe rol şi a trimis-o spre soluţionare Curţii de Apel Timişoara.
Prin Decizia nr. 1012 din 26 octombrie 2004 Curtea de Apel Timişoara a declinat în favoarea Tribunalului Caraş-Severin competenţa de soluţionare a recursului declarat de pârât.
La rândul său, Tribunalul Caraş-Severin, secţia civilă, prin Decizia nr. 1104/R din 2 decembrie 2004, şi-a declinat competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Curţii de Apel Timişoara şi, constatând conflict negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu pronunţarea regulatorului de competenţă.
În soluţionarea conflictului de competenţă, constată următoarele:
Potrivit art. II alin. (2) din Legea nr. 195 din 25 mai 2004 pentru aprobarea OUG nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi care au ca obiect hotărâri prin care tribunalele au judecat apeluri se trimit spre judecată curţilor de apel.
Iniţial, prezentul recurs a fost înregistrat sub nr. 13.411 din 24 februarie 2004 la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţă care, prin încheiere pronunţată în temeiul art. II alin. (3) din Legea nr. 195 din 25 mai 2004, s-a desesizat şi a trimis recursul, pe cale administrativă, la Curtea de Apel Timişoara.
Prin neobservarea legii şi cu ignorarea măsurii luate în aplicarea ei de instanţa supremă, Curtea de Apel Timişoara şi-a declinat competenţa de soluţionare a recursului în favoarea tribunalului. De altfel, este de observat că textul citat a reintrodus în procedură principiul potrivit căruia căile de atac de reformare sunt de competenţa instanţei ierarhic superioare celei ce a pronunţat hotărârea atacată.
Cum recursul pârâtului Statul Român este îndreptat împotriva deciziei dată în apel de Tribunalul Caraş-Severin, competenţa soluţionării lui revine Curţii de Apel Timişoara, instanţa căreia i se va trimite dosarul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Stabileşte competenţa în favoarea Curţii de Apel Timişoara pentru soluţionarea recursului declarat de Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei civile nr. 643 din 12 noiembrie 2003 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3255/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3217/2005. Civil → |
|---|
