ICCJ. Decizia nr. 3269/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3269
Dosar nr. 8234/200.
Şedinţa publică din 22 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2122 din 24 aprilie 2003 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea a fost respinsă ca nefondată acţiunea formulată de T.E. prin care a solicitat obligarea pârâtei Federalcoop Vâlcea la plata unor daune cominatorii de 300.000 lei/zi de la pronunţarea hotărârii până la aducerea la îndeplinire a celor dispuse prin sentinţa civilă nr. 3799 din 12 aprilie 1993 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea prin care pârâta a fost obligată să încheie contract de închiriere cu reclamanta pentru spaţiul de locuit situat în Râmnicu Vâlcea.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că în temeiul art. 5803 C. proc. civ., în situaţia în care obligaţia de a face nu poate fi îndeplinită prin altă persoană decât debitorul, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei prin aplicarea unei amenzi, ceea ce nu s-a solicitat. S-a avut în vedere şi că executarea hotărârii în discuţie s-a prescris, în raport cu prevederile art. 402 C. proc. civ.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 21 din 13 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă.
S-a avut în vedere în esenţă că daunele cominatorii pot fi acordate numai în cazurile prevăzute de legi speciale şi atâta vreme cât obligaţia de a face este prescrisă, în mod justificat s-a respins acţiunea pentru plata unor daune.
Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recursul de faţă, în condiţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că instanţele au realizat o greşită interpretare a obiectului petiţiei şi noţiunii de daune cominatorii, în situaţia în care nu a solicitat punerea în executare a hotărârii din 1993, ceea ce nu se putea aduce la îndeplinire prin forţa coercitivă a statului, fiind în discuţie o obligaţie strâns legată de persoana intimatei, ce putea fi adusă la îndeplinire numai de aceasta. Se susţine şi că acţiunea i-a fost respinsă, fără a fi pusă în discuţia părţilor excepţia de prescripţie.
Recursul nu este întemeiat, urmând a fi respins în raport de cele ce urmează:
Natura juridică a daunelor cominatorii în dreptul civil a fost definită de jurisprudenţă ca fiind un mijloc de constrângere a debitorului să execute în natură obligaţia asumată sau stabilită în sarcina sa. Ele sunt, în primul rând, un mijloc de constrângere, dar şi un mod indirect de asigurare a executării în natură şi nu au nici o legătură cu prejudiciul produs datorită neexecutării obligaţiei de către debitor.
Daunele cominatorii se aplică numai în cazul executării obligaţiei de a face, cu excepţia unor cazuri strict determinate, când executarea în natură nu mai este posibilă, când executarea obligaţiilor pe cale silită este posibilă şi când refuzul debitorului de a executa este clar exprimat.
În speţă daunele cominatorii au fost cerute prin acţiunea înregistrată iniţial la data de 11 februarie 2003 la Judecătoria Râmnicu Vâlcea.
S-a omis a se observa că la 2 mai 2001 a intrat în vigoare OUG nr. 138/2000 prin care a fost introdus în codul de procedură civilă Secţiunea IV în capitolul VI din Cartea V, Executarea silită intitulată „Executare silită a altor obligaţii de a face sau a obligaţiilor de a nu face".
Astfel potrivit art. 5803 C. proc. civ. se instituie posibilitatea aplicării unei amenzi civile în cazul în care obligaţia de a face nu poate fi îndeplinită decât de debitor. Este fixat cuantumul acestei amenzi cuprins între 200.000 lei şi 500.000 lei pe zi de întârziere.
Aceste dispoziţii sunt norme de procedură de imediată aplicare şi care constituie conform art. 721 C. proc. civ., dreptul comun în materia executării silite a obligaţiei de a face.
În speţă, reclamanta a solicitat stabilirea în sarcina pârâtei a unor daune cominatorii, după intrarea în vigoare a prevederilor legale redate, astfel că cererea astfel cum a fost formulată este lipsită de temei legal şi aceasta pentru că instituţia daunelor cominatorii nu mai operează în condiţiile date şi în raport de prevederile art. 5803 C. proc. civ.
Pe de altă parte, este de observat că în speţă pârâta nu se opune la executare, reclamanta nu a solicitat astfel cum susţine şi prin acţiune executarea hotărârii prin executorul judecătoresc, astfel că şi sub acest aspect cererea este lipsită de justificare.
Cât priveşte nepunerea în discuţie a excepţiei de prescripţie, se constată că susţinerile din recurs nu sunt întemeiate, pentru că cererea a fost respinsă pe fond şi nu pe excepţie, numai în motivarea soluţiei adoptate făcându-se referire la prescrierea executării.
Aşa fiind recursul de faţă este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta T.E. împotriva deciziei nr. 21 A din 13 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Piteşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3330/2005. Civil. încuviintare executare... | ICCJ. Decizia nr. 3261/2005. Civil → |
|---|
