ICCJ. Decizia nr. 3260/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3260
Dosar nr. 4660/200.
Şedinţa publică din 22 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 28 august 2003, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat în conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 rep. şi ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ. recurs în anulare împotriva sentinţei civile nr. 274 din 30 mai 2002, pronunţată de Tribunalul Sibiu şi a deciziei civile nr. 2835 din 2 decembrie 2002 a Curţii de Apel Alba Iulia.
S-a susţinut că hotărârile au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond. S-a mai arătat că acestea sunt vădit netemeinice.
A fost ataşat dosarul cauzei din examinarea căruia Înalta Curte reţine că prin acţiune, reclamantul E.G. a chemat în judecată Serviciul Român de Informaţii şi Secţia Judeţeană de Informaţii Sibiu solicitând să se dispună obligarea pârâţilor la plata diferenţei dintre ajutoarele brute datorate în baza art. 31 pct. 1 şi 2 din Legea nr. 138/1999 şi cele nete plătite, actualizate potrivit indicelui de inflaţie.
Pârâtul Serviciul Român de Informaţii a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii precum şi o cerere de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice.
Prin sentinţa civilă nr. 274 din 30 mai 2002, Tribunalul Sibiu a admis acţiunea formulată de reclamantul E.G. împotriva pârâtului Serviciul Român de Informaţii precum şi cererea de chemare în garanţie. Pârâtul a fost obligat să plătească reclamantului suma de 59.237.860 lei reprezentând valoarea actualizată la 30 aprilie 2002 a drepturilor băneşti neacordate la data pensionării, ce se actualizează în continuare până la plata efectivă. Chematul în garanţie a fost obligat să plătească pârâtului aceleaşi sume.
Acţiunea împotriva Secţiei Judeţene de Informaţii a fost respinsă ca nefondată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut ca după intrarea în vigoare a OG nr. 73/1999, sumele cuvenite cu titlu de ajutoare sunt supuse impozitării, considerându-se că dispoziţiile Legii nr. 138/1999 nu au fost abrogate expres prin OG nr. 73/1999. S-a mai arătat că intenţia legiuitorului a fost cea de a păstra scutirea de impozit prevăzută de Legea nr. 138/1999, iar pe de altă parte plata sumelor de bani s-a făcut în mai multe tranşe, deşi ele erau datorate integral la data pensionării.
Recursurile declarate pârâtul Serviciul Român de Informaţii şi chematul în garanţie Ministerul Finanţelor Publice împotriva acestei sentinţe au fost respinse cu o motivare similară celei a instanţei de fond prin Decizia civilă nr. 2835 din 2 decembrie 2002 a Curţii de Apel Alba Iulia.
În recursul în anulare, se susţine că instanţele au aplicat dispoziţii care la data soluţionării cauzei erau abrogate, iar alte prevederi legale au fost greşit interpretate.
Recursul în anulare este întemeiat în sensul celor ce se vor arăta în continuare.
Este de reţinut în primul rând că unele dispoziţii aplicate de către instanţe erau abrogate la data judecăţii. Astfel, cu privire la plăţile compensatorii la care avea dreptul intimatul reclamant, acordate în baza dispoziţiilor art. 31 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea militarilor, trebuia să se facă aplicarea art. 86 din OG nr. 73/1999 privind impozitul pe venit. Având în vedere obiectul de reglementare a celor două acte normative OG nr. 73/1999 este legea specială, astfel că orice altă dispoziţie anterioară contrară acesteia urmează a fi considerată abrogată. Prin urmare, la data când s-a născut pentru reclamant dreptul la plăţi compensatorii şi ajutoare şi care coincide cu data pensionării, acestea nu mai erau scutite de impozit prin actele normative speciale care le reglementau.
Este de asemenea întemeiată critica formulată în recursul în anulare privitoare la aplicarea greşită a dispoziţiilor HG nr. 1066/1999. Instanţele au considerat în mod eronat că reţinerea impozitului din ajutorul neimpozabil în temeiul art. 23 lit. b) din OG nr. 73/1999 sau calcularea acestuia în funcţie de solda lunară netă sunt nelegale, deşi în discuţie erau ajutoarele calculate pe baza soldei lunare brute.
O astfel de interpretare contravine principiilor stabilite prin OG nr. 73/1999, act normativ ce reglementează impozitul pe venit, care stabileşte ca regulă generală impozitarea veniturilor, scutirile de la impozitare având caracter de excepţie şi fiind de strictă interpretare şi aplicare.
Veniturile ce au făcut obiectul cauzei deduse judecăţii nu sunt prevăzute în categoria scutirile reglementate de art. 5 lit. a) din ordonanţa menţionată în categoria veniturilor ce fac obiectul acestor scutiri, enumerate în normele metodologice aprobate prin HG nr. 1066/1999.
In concluzie, sumele acordate reclamantului în temeiul art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999 sunt supuse impozitării, astfel că acţiunea a fost în mod greşit admisă.
Aşa fiind, Înalta Curte va admite, potrivit prevederilor art. 3303 alin. (1) rap. la art. 304 pct. 9 şi art. 312 C. proc. civ. recursul în anulare, casând ambele hotărâri şi pe fond, respingând ca nefondate atât acţiunea principală cât şi cererea de chemare în garanţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 274 din 30 mai 2002 a Tribunalului Sibiu şi deciziei civile nr. 2835 din 2 decembrie 2002 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Casează hotărârile şi pe fond respinge ca nefondate acţiunea şi cererea de chemare în garanţie.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 22 aprilie 2005
| ← ICCJ. Decizia nr. 3249/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3248/2005. Civil → |
|---|
