ICCJ. Decizia nr. 3275/2005. Civil
Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 7516 din 8 octombrie 2003, Judecătoria sectorului 6 București a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Consiliul Local al sectorului 6 București și Primăria Municipiului București și a respins astfel acțiunea formulată de reclamanta B.M.
Curtea de Apel București, prin decizia civilă nr. 506 din 15 martie 2004, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta B.M. împotriva sentinței civile nr. 7516 din 8 octombrie 2003 pronunțat de Judecătoria sectorului 6 București, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al sectorului 6 București și Primăria sectorului 6 București.
împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, fără a-l motiva.
Așa fiind, în conformitate cu prevederile art. 303 coroborat cu art. 306 alin. (1) C. proc. civ., recursul a fost constatat nul.
← ICCJ. Decizia nr. 3281/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3277/2005. Civil → |
---|