ICCJ. Decizia nr. 3278/2005. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 3278

Dosar nr. 13486/1/2005

nr. vechi 3277/2005

Şedinţa publică din 29 martie 2006

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanţii M.M., G.N.F., G.N., G.L.A. şi G.C.E. au chemat în judecată pe pârâta Primarul Municipiului Bucureşti, solicitând Judecătoriei sectorului 3, pe rolul căreia cauza a fost înregistrată sub nr. 3509 din 2 mai 2003, să constate că în baza notificării 253/2001 efectuate prin executorul judecătoresc li s-a atribuit titlu de proprietate pentru suprafaţa de 4.288 mp în loc de 6.765 mp; să constate că în baza Legii nr. 10/2001, pârâta era obligată să comunice toate datele privind persoana fizică sau juridică care deţine celelalte părţi din imobilul solicitat; să constate că Direcţia Evidenţa Proprietăţii nu a răspuns la cererile din 2002 şi 2003; să constate intenţia de tergiversare a răspunsului; să solicite pârâtei copii ale celor trei cereri şi să dispună obligarea pârâtei de a comunica toate actele prin care actuala persoană fizică sau juridică a devenit „pseudoproprietar" pentru diferenţa de 2074 mp teren, precum şi obligarea pârâtei la plata unor daune de 294,6 milioane lei.

Judecătoria Sectorului 3, prin sentinţa civilă nr. 6417/2003 şi-a declinat competenţa către Judecătoria sectorului 5, aceasta din urmă declinându-şi competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti, potrivit sentinţei civile nr. 5399/2003, motivat de incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 24 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 10/2001.

S-a reţinut că, prin cererea introductivă, reclamanţii au formulat contestaţie împotriva dispoziţiei nr. 515 din 9 septembrie 2002 emisă în baza Legii nr. 10/2001, împrejurare în care competenţa materială aparţine secţiei civile a tribunalului în a cărui circumscripţie teritorială se află sediul unităţii deţinătoare.

La termenul din 4 martie 2004, reclamanţii au depus precizări la acţiunea introductivă, prin care au solicitat restituirea în natură şi confirmarea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de teren de 2074 mp, nerestituită prin dispoziţia nr. 515/2002.

Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 426 din 29 aprilie 2004, pronunţată în dosarul nr. 16/2004, a respins contestaţia ca tardiv formulată.

Instanţa a apreciat cererea reclamanţilor ca fiind o contestaţie împotriva dispoziţiei menţionată, întrucât întreaga suprafaţă de teren de 6765 mp, situată în Bucureşti, din care face parte şi terenul în litigiu a făcut obiectul notificării, prin dispoziţie fiind restituită în natură suprafaţa de 4288 mp

În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001, dispoziţia fiind emisă la data de 9 septembrie 2003, instanţa a constatat că cererea de chemare în judecată a fost tardiv depusă la 2 aprilie 2003.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, prin Decizia civilă nr. 2595/A din 9 decembrie 2004, admiţând apelul reclamanţilor, a anulat sentinţa şi, evocând fondul, a admis în parte cererea iniţială, în sensul că a obligat pârâta „să comunice reclamanţilor copia actelor de transfer al dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 2074 mp, conform menţiunilor din adresa nr. 5214/2256 din 11 februarie 2003 emisă de P.M.B., Direcţia Patrimoniu Evidenţă Cadastru".

Pentru a adopta această soluţie, instanţa de apel a reţinut în esenţă, următoarele:

În raport cu modificarea acţiunii iniţiale, care cuprinde mai multe capete de cerere, s-ar fi putut aprecia ca o contestaţie împotriva dispoziţiei, doar primul capăt de cerere privind restituirea în natură a suprafeţei de teren de 2074 mp.

Celelalte capete de cerere („obligarea P.M.B. de a transmite probele care au stat la baza întocmirii actului de constatare al serviciului de cadastru, numele, prenumele şi a adresa exactă a persoanei care administrează suprafaţa de 2074 mp; obligarea administratorului societăţii V. să desfiinţeze şi să mute gardul ..."), având ca obiect obligaţia de a face şi care nu sunt accesorii primului capăt de cerere, nu sunt susceptibile de a fi calificate drept o contestaţie împotriva dispoziţiei emisă în baza Legii nr. 10/2001.

Pe de altă parte momentul procesual la care a intervenit completarea acţiunii, nu mai permitea acest lucru, întrucât trecuse prima zi de înfăţişare.

Pe fondul cauzei, potrivit art. 25 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, persoana juridică notificată trebuie să comunice persoanei îndreptăţite toate datele privind persoana fizică sau juridică deţinătoare a celeilalte părţi din imobilul solicitat, precum şi copia actelor de transfer al dreptului de proprietate sau administrare, iar „din adresele de răspuns emise de pârâtă către reclamanţi nu rezultă că aceasta nu ar deţine aceste acte, pentru a fi incidente dispoziţiile art. 25 alin. (2) teza a 2-a din Legea nr. 10/2001, situaţie în care primul capăt de cerere este întemeiat.

Împotriva deciziei pronunţată de instanţa de apel a declarat recurs Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, criticând-o în raport cu cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea cazului de modificare invocat, recurentul a susţinut că cererea reclamanţilor „este o contestaţie la dispoziţie şi sunt aplicabile dispoziţiile art. 24 alin. (7) ... cererea fiind depusă după trecerea a 30 de zile de la comunicarea deciziei".

Pe fondul cauzei, recurentul afirmă faptul că suprafaţa de teren nerestituită reclamanţilor este parte integrantă a parcului Tineretului, care face parte din domeniul public al Municipiului Bucureşti.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea constată că recursul este fondat.

Sesizată fiind, prin declinator de competenţă, cu soluţionarea în primă instanţă a cererii de chemare în judecată, Judecătoria sectorului 5 şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti în temeiul dispoziţiilor art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001.

Împotriva sentinţei Judecătoriei sectorului 5, reclamanţii nu au declarat recurs.

La primul termen, stabilit la data de 5 februarie 2004, tribunalul a apreciat că este necesar ca reclamanţii să-şi precizeze cererea de chemare în judecată sub aspectul obiectului, respectiv să indice pretenţia concretă a reclamanţilor, element indispensabil al acţiunii, conform dispoziţiilor art. 112 alin. (3) C. proc. civ., în raport cu care instanţa urma să verifice şi respectarea normelor privitoare la competenţă, date fiind şi declinările anterioare de competenţă dispuse de Judecătoria sectorului 3 şi Judecătoria sectorului 5.

Precizarea acţiunii se impunea în cauză şi din perspectiva art. 133 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere modul impropriu de redactare a cererii introductive (din punct de vedere procedural) care nu permitea delimitarea motivelor de fapt şi de drept ale acţiunii de obiectul acesteia.

Contrar aprecierii instanţei de apel, precizarea acţiunii iniţiale, la solicitarea instanţei, reprezintă o măsură procedurală permisă judecătorului, conform dispoziţiilor art. 129 alin. (4) C. proc. civ., precum şi dispoziţiilor art. 132 alin. (1) C. proc. civ.

Prin cererea precizatoare, depusă la 23 februarie 2004 (fila 20 dosar nr. 16/2004), reclamanţii prezintă punctual istoricul cauzei şi motivele de fapt, formulând următoarele capete de cerere:

1. „Restituirea în natură şi Confirmarea Dreptului de Proprietate pentru suprafaţa de 2074 mp (...)".

2. „Dreptul de a desfiinţa şi muta gardul existent la limita hotarului de sud al terenului nostru (...)".

3. „Obligarea P.M.B. de a comunica şi transmite onoratei instanţe cât şi reclamanţilor: a) probele care au stat la baza întocmirii actului de constatare al serviciului de cadastru, din care rezultă că suprafaţa de 2074 mp este proprietate privată; b) numele, prenumele şi adresa exactă a pseudoproprietarului care administrează suprafaţa de 2074 mp pentru a putea fi contactat în vederea eliberării terenului (...)".

4. „Obligarea administratorului societăţii V. (care ne ocupă ilegal şi prin abuz suprafaţa de 2074 mp a) să desfiinţeze şi să mute gardul (...); b) ca la predarea suprafeţei de 2074 mp să ne prezinte şi o copie legalizată după actul eliberat de Direcţia Generală de taxe şi impozite a sectorului 4, din care să rezulte că terenul este Liber de Sarcini".

În final, reclamanţii solicită instanţei să constate că acţiunea prin care solicită restituirea în natură a suprafeţei de 2074 este legală şi fondată şi să o admită „ca atare".

În condiţiile în care, prin dispoziţia nr. 515 din 9 septembrie 2002, reclamanţilor le-a fost restituită în natură o parte din suprafaţa de teren pentru care au depus notificare, mai puţin suprafaţa de 2074 mp şi faţă de cuprinsul cererii precizatoare, este evident că singura calificare juridică ce putea fi făcută de instanţă conform dispoziţiilor art. 84 C. proc. civ., era aceea de contestaţie îndreptată împotriva acestei dispoziţii de restituire parţială, contestaţie care, potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001 [actuala reglementare art. 24 alin. (31), poate fi formulată în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cum, în prezenta cauză, recurenţii au confirmat faptul că le-a fost comunicată dispoziţia atacată la data de 13 septembrie 2002, cererea de chemare în judecată a fost tardiv înregistrată pe rolul instanţei la data de 2 aprilie 2003, excepţia tardivităţii fiind corect reţinută de către tribunal.

Pentru considerentele prezentate, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., Curtea urmează să admită recursul, să modifice Decizia şi să respingă ca nefondat apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei tribunalului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin primarul general împotriva deciziei nr. 2595 A din 9 decembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.

Modifică Decizia şi respinge apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei nr. 426 din 29 aprilie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 martie 2006.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3278/2005. Civil