ICCJ. Decizia nr. 3366/2005. Civil. Despagubiri - daune morale. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3366
Dosar nr. 29653/1/2005
(nr. vechi 13191/2005
Şedinţa din 30 martie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 4 septembrie 2003, reclamantul O.L. a solicitat, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Public, Ministerul Justiţiei, Guvernul României, Administraţia Prezidenţială şi Ministerul de Interne, acordarea de despăgubiri în cuantum de 10.000.000 Euro (echivalentul în lei la data plăţii), pentru luarea măsurii arestării preventive pe nedrept, arestarea şi condamnarea abuzivă timp de peste 8 ani, precum şi pentru suferinţele cauzate de detenţie şi a urmărilor acesteia, invocând în drept şi dispoziţiile art. 504 C. proc. pen. A arătat că prin ordonanţa din 4 decembrie 1974, dată în dosarul nr. 424/3/1974, Procuratura Militară Craiova a dispus încetarea urmăririi penale pentru faptele imputate reclamantului ca fiind comise în anii 1954-1955 până în luna iulie, întrucât au fost amnistiate şi scoaterea de sub urmărire penală a acestuia pentru faptele imputate ca fiind comise în perioada 1955-29 noiembrie 1956 deoarece în urma cercetărilor efectuate nu s-au confirmat.
În şedinţa publică din 12 noiembrie 2003, instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive faţă de pârâţii Ministerul Public, Ministerul Justiţiei, Guvernul României, Administraţia Prezidenţială şi Ministerul de Interne.
Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa nr. 231 din 8 martie 2004, a respins, în baza art. 505-506 C. proc. pen., acţiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice. S-a reţinut că reclamantul a introdus acţiunea în repararea pagubei cu mult după expirarea termenului stabilit de Codul de procedură penală, ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală şi încetarea urmăririi penale fiind emisă la data de 4 decembrie 1974, iar acţiunea a fost introdusă la 4 septembrie 2003.
Apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei instanţei de fond a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin decizia nr. 1321 din 1 noiembrie 2004. Instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că potrivit dispoziţiilor exprese ale Codului de procedură penală, termenul de exercitare a acţiunii pentru repararea pagubei curge de la data ordonanţei şi nu de la data comunicării acesteia, iar reclamantul nu a făcut dovada existenţei vreunui motiv de întrerupere sau suspendare a prescripţiei extinctive potrivit art. 12 şi art. 16 din Decretul nr. 167/1958. S-au respins şi motivele de apel referitoare la data producerii pagubei, considerându-se că aceasta nu este reprezentată de data emiterii ordonanţei ci de data la care reclamantul a fost arestat preventiv pe nedrept.
Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie. A arătat că în cauza de faţă dispoziţiilor art. 504-507 C. proc. pen. le sunt incidente si dispoziţiile art. 242-248 precum şi cele ale art. 249-2491 C. proc. pen., unde în ambele cazuri se aplică dispoziţiile art. 246 din acelaşi cod şi dispoziţiile Decretului nr. 167/1958, motiv pentru care este îndreptăţit a introduce o acţiune în daune pentru erorile judiciare săvârşite în procesele penale numai la data cunoaşterii pagubei. A precizat că a luat cunoştinţă de soluţia dată de Procuratura Militară Craiova în anul 2003, nici pârâtul Ministerul Finanţelor Publice şi nici instanţa de judecată, în virtutea rolului său activ, nefăcând proba contrarie a celor susţinute. A solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii şi admiterea cererii precizate, în sensul obligării Statului Român la plata sumelor de 5.000.000 EURO, echivalent lei, cu titlu de daune morale şi 5.000.000 EURO, echivalent lei cu titlu de daune materiale.
Recursul a fost reînregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, urmare a declinării competenţei cauzei în favoarea acestei instanţe de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin decizia nr. 2570/R din 4 noiembrie 2005.
Recursul este fondat, urmând a fi admis pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
Conform art. 506 alin. (2) C. proc. pen., în reglementarea în vigoare la data introducerii acţiunii, termenul de introducere a acţiunii pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare este de 18 luni de la data rămânerii definitive, după caz, a hotărârilor instanţei de judecată sau a ordonanţelor procurorului, prevăzute în art. 504, în speţă a ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală.
Expresia data ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală nu poate fi interpretată însă izolat, extrasă din context, adică în afara relaţiei cu celelalte norme procesuale care garantează drepturile fundamentale, inclusiv dreptul la apărare şi la repararea pagubei generată de eroarea judiciară. Interpretarea acestei norme trebuie să fie sistematică, în sensul că termenul de 18 luni curge de la data ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală numai în situaţia în care procurorul şi-a îndeplinit obligaţia legală (art. 246-249 C. proc. pen.) de a înştiinţa inculpatul în termenul prevăzut de lege.
Se reţine totodată că potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, prescripţia începe să curgă de la data naşterii dreptului la acţiune, iar art. 1886 C. civ. stipulează că nici o prescripţie nu poate să înceapă să curgă înainte de a se naşte acţiunea supusă acestui mod de stingere. În raport de considerentele de mai sus, curgerea termenului de 18 luni prevăzut de art. 506 C. proc. pen., este condiţionată de comunicarea ordonanţei, dată de la care se naşte dreptul la acţiune.
Aşadar, cât timp inculpatul nu a fost încunoştiinţat, conform art. 246-249 C. proc. pen. asupra măsurii de scoatere de sub urmărire penală, nu se poate conchide că termenul de 18 luni, prevăzut de art. 506 alin. (2) C. proc. pen. începe să curgă. Momentul de la care începe să curgă acest termen este, într-adevăr, data ordonanţei, dar numai dacă inculpatul a fost încunoştiinţat.
Pentru cele ce preced, se va admite recursul, se vor casa ambele hotărâri pronunţate în cauză şi se va trimite cauza pentru rejudecare la tribunal, urmând ca în rejudecare, instanţa să analizeze, sub formă de apărări şi celelalte susţineri din recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul O.L. împotriva deciziei nr. 1321 din 1 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Casează decizia menţionată şi sentinţa nr. 231 din 8 martie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi trimite cauza pentru rejudecare aceluiaşi tribunal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3536/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3343/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
