ICCJ. Decizia nr. 3325/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3325
Dosar nr. 19206/1/2005
Dosar nr. 5224/2005
Şedinţa publică din 30 martie 2006
Deliberând asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 134 din 25 martie 2004, Tribunalul Dolj, secţia civilă, a admis în parte contestaţia formulată de reclamanţii M.O.S., M.Ş. şi M.C. împotriva deciziei nr. 548 A din 27 iunie 2001 emisă de UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA, în temeiul Legii nr. 10/2001.
A anulat parţial, în ce priveşte art. 1, decizia nr. 548 A din 27 iunie 2001 emisă de pârâta UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA şi a dispus restituirea în natură, către reclamanţi, a suprafeţelor de teren de 1850,94 mp şi 1689,59 mp din Craiova, jud. Dolj, individualizată conform schiţei la raportul de expertiză întocmit de expertul C.V. şi aflată la fila 135 a dosarului, schiţă de face parte integrantă din sentinţă: suprafaţa de 1850,94 mp având următoarele dimensiuni şi vecinătăţi: N – SC E. – 34,76 m; căminul nr. 5 – 7,99 m; E – reclamanţii – 50,30 m; S – pârâta şi M.M. – 36,99 m; V – Grup Şcolar Auto – 26,96 mp; U.I. – 21,56 m; iar suprafaţa de 1689,59 mp având următoarele dimensiuni şi vecinătăţi: N – reclamanţii – 36,05 m; E – str. L.– 26,85 m şi 13 m; S – pârâta – 48,10 m şi 21 m; V – reclamanţii – 48,86 m.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că prin decizia nr. 548/A din 27 iunie 2001 a fost respinsă cererea petenţilor privind restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 6140 mp situat în Craiova, în art. 2 din decizie menţionându-se că „se recunoaşte dreptul de proprietate al petenţilor asupra unei suprafeţe de 1361 mp teren situat în Craiova, din care 206 mp teren ocupat de construcţii şi 1850 mp teren liber, conform deciziei civile nr. 421 din 26 februarie 2001 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 4175 /1999”. Instanţa de fond a mai reţinut, în baza probatoriului administrat în cauză, că parcelele de teren în suprafaţă de 1850,94 mp şi 1689,59 mp al căror deţinător este pârâta şi care au aparţinut reclamanţilor, reprezintă un teren aferent construcţiei ce le-a fost restituit reclamanţilor pe calea acţiunii în revendicare întemeiată pe dreptul comun, constituindu-se ca o prelungire firească a celor trei parcele de teren care se află în posesia reclamanţilor, astfel încât cele cinci parcele de teren (din care două în posesia reclamanţilor şi două deţinute de pârâtă) formează împreună cu construcţia un tot unitar, întregul teren având ieşire în str. L. şi că prin restituirea în natură a celor două parcele nu este afectată folosirea de către pârâtă a clădirii ce îi aparţine, Căminul nr. 4 (pavilion administrativ) deoarece în partea sudică a terenului există o alee de acces care deserveşte construcţia respectivă. În consecinţă, instanţa de fond a statuat că imobilul a cărei restituire în natură este solicitată de reclamanţi se încadrează în prevederile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001, fiind preluat fără titlu de către stat, în acest sens operând autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 57/1992 a Judecătoriei Craiova şi că, aşa fiind, aplicabile în speţă sunt dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 7 alin. (1) şi art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 care instituie principiul restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv, precum şi dispoziţiile art. 2 alin. (2) din aceeaşi lege.
Împotriva acestei sentinţe declarat apel pârâta UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA. Pârâta a susţinut în esenţă, că sentinţa a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 10/2001, fiind diminuat astfel patrimoniul unei instituţii de învăţământ superior, în pofida faptului că instanţa avea posibilitatea să le acorde reclamanţilor despăgubiri băneşti, în condiţiile art. 40 din Legea nr. 10/2001. Pârâta a mai arătat că terenul revendicat de reclamanţi în temeiul Legii nr. 10/2001 face parte din lista imobilelor ce a fost înaintată Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, cu propunerea de a fi trecut, prin hotărâre de guvern, în categoria imobilelor ce nu vor fi retrocedate în natură şi pentru care se acordă măsuri reparatorii prin echivalent şi că, în atari condiţii, terenul în cauză devine bun proprietate publică iar pe durata afectaţiunii de interes public are regimul prevăzut de lege. A mai susţinut pârâta că potrivit art. 166 alin. (4) din Legea învăţământului nr. 84/1995 baza materială a instituţiilor de învăţământ superior de stat este de drept proprietatea acestora, situaţie în care nu poate fi afectată prin acţiuni formulate nici măcar în temeiul unei legi speciale, cum este Legea nr. 10/2001 şi că se impune admiterea acţiunii numai pentru suprafaţa de teren de 1361 mp, pe parcela în suprafaţă de 1689,59 mp fiind construit şi un rezervor de apă, aflat în evidenţa Grupului de pompieri Dolj, aspect ignorat de instanţă.
Curtea de Apel Tg. Mureş, secţia civilă, instanţă investită cu soluţionarea apelului ca urmare a strămutării judecării cauzei, prin decizia nr. 13 A din 11 ianuarie 2005, a respins ca nefondat apelul pârâtei UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că, faţă de obiectul litigiului, de amplasarea şi afectaţiunea bunurilor imobile solicitate a fi restituite, raportat la dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 10/2001 care trebuie coroborate cu normele de aplicare a acestei legi, rezultă cert că cele două suprafeţe de teren nu sunt necesare continuării activităţii pârâtei. Cu privire la critica vizând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 166 alin. (4) din Legea nr. 84/1995, instanţa a statuat că invocarea acestui text lege este lipsită de relevanţă cât timp este supus derogărilor prin dispoziţiile speciale cuprinse în Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs pârâta UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Pârâta a susţinut că terenul pretins de reclamanţi a fi retrocedat îndeplineşte cumulativ ambele condiţii de exceptare de la restituire în favoarea foştilor proprietari întrucât aparţine unei instituţii de învăţământ şi este necesar continuării activităţii de interes public, prin însăşi amplasamentul lui într-o structură administrativă universitară, hotărârea instanţei de apel încălcând dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 10/2001. Pârâta a mai criticat hotărârea instanţei de apel care în mod greşit nu a reţinut incidenţa în speţă a art. 166 alin. (4) din Legea nr. 84/1995 întrucât acest articol de lege, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 354/2004, este un text de lege apărut ulterior Legii nr. 10/2001 iar maniera în care a fost redactat de legiuitor denotă intenţia acestuia de a consolida dreptul de proprietate al instituţiilor de învăţământ superior asupra bazei materiale ce le aparţine din momentul dobândirii, indiferent de dispoziţiile altor legi de natură a afecta proprietatea învăţământului superior. În consecinţă, pârâta a solicitat admiterea recursului şi modificarea în tot a deciziei atacate iar pe fond, respingerea acţiunii reclamanţilor.
Recursul este nefondat pentru considerentele care succed.
Potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 ( în forma în vigoare la data soluţionării apelului) în situaţia imobilelor ocupate de unităţi bugetare din învăţământ, din sănătate, aşezăminte social-culturale sau de instituţii publice, sedii ale partidelor politice legal înregistrate, de misiuni diplomatice, oficii consulare, reprezentanţele organizaţiilor internaţionale interguvernamentale acreditate în România, precum şi de personalul cu rang diplomatic al acestora, necesare în vederea continuării activităţilor de interes public, social-cultural sau obştesc, foştilor proprietari li se acordă măsuri reparatorii prin echivalent, în condiţiile prezentei legi, alin. (2) prevăzând că ministerele de resort, precum şi celelalte instituţii publice interesate vor propune, iar Guvernul va stabili prin hotărâre, imobilele care nu vor fi retrocedate în natură şi pentru care se acordă măsuri reparatorii prin echivalent potrivit alin. (1).
Prin art. 1 pct. 37 al Titlului I al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente publicată în M. Of. partea I nr. 653 din 22 iulie 2005, alin. (1)-(4) ale art. 16 au fost modificate, alin. (1) având următorul cuprins: „ În situaţia imobilelor având destinaţiile arătate în anexa nr. 2 lit. a) care face parte integrantă din prezenta lege, necesare şi afectate exclusiv şi nemijlocit activităţilor de interes public, de învăţământ, sănătate, ori social-culturale, foştilor proprietari sau, după caz, moştenitorilor acestora, li se restituie imobilul în proprietate cu obligaţia de a-i menţine afectaţiunea pe o perioadă de până la 3 ani, pentru cele arătate la pct. 3, 4 din anexa nr. 2 lit. a) sau, după caz, de până la 5 ani de la data emiterii deciziei sau a dispoziţiei, pentru cele arătate la pct. 1 şi 2 din anexa nr. 2 lit. a)” următoarele alineate prevăzând că: alin. (2) „În acest interval plata cheltuielilor de întreţinere aferente imobilului respectiv revine deţinătorilor”; alin. (3) „Proprietarii vor intra în posesia bunurilor imobile restituite în termen de cel mult 5 ani de la redobândirea dreptului de proprietate” iar alin. (4) că „ În cazul în care proprietarul pune la dispoziţie un alt imobil corespunzător, care respectă normele şi cerinţele legale incidente desfăşurării în condiţii adecvate a activităţii prevăzute la alin. (1), utilizatorul este obligat ca, în termen de 90 de zile, să procedeze la eliberarea acestuia".
Astfel fiind, se constată că, deşi raportat strict la conţinutul art. 16 al Legii nr. 10/2001 în forma în vigoare la data soluţionării apelului, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu aplicarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea recursului nu se mai justifică, întrucât aşa cum reiese din dispoziţiile legale redate, conform modificării aduse art. 16 prin Legea nr. 247/2005, Titlul I, legiuitorul a statuat în sensul restituirii în natură a imobilelor pentru care, până la apariţia acestei modificări, se prevedea că se acordă măsuri reparatorii prin echivalent. Având în vedere acest considerent, rămâne fără relevanţă şi invocarea de către pârâtă a art. 166 alin. (4) din Legea nr. 84/1995, cu atât mai mult cu cât prin art. I pct. 3 al O.U.G. nr. 206/2000 a fost introdus la art. 166 al aceste legi alin. 4(6) care prevede că „terenurile şi clădirile preluate în mod abuziv de stat după data de 4 septembrie 1940 de la persoane fizice sau juridice fac parte din domeniul privat al statului în condiţiile legii şi pot face obiectul unor acte normative de restituire”.
Faţă de temeiurile care preced, recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA împotriva deciziei nr. 13 A din 11 ianuarie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Tg. Mureş, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3343/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2574/2005. Civil. Pretentii. Recurs → |
|---|
