ICCJ. Decizia nr. 3536/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3536
Dosar nr. 20791/1//2005 6017/2005
Şedinţa publică de la 4 aprilie 2006
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti reclamantul H.O.V. a chemat în judecată Primăria Municipiului Bucureşti şi Municipiul Bucureşti prin Primarul General solicitând obligarea pârâtelor la emiterea deciziei de restituire în natură a cotei de ½ din imobilul situat în Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 1062 din 12 decembrie 2003 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, reţinându-se că dispoziţiile art. 24 alin. (8) şi art. 31 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 sunt de strictă interpretare, neputând fi aplicate prin analogie în alte cazuri decât cele stabilite expres de lege.
Judecătoria sectorului 5, prin sentinţa civilă nr. 843 din 18 februarie 2004 a admis excepţia necompetenţei sale materiale în soluţionarea cauzei şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Curţii de Apel Bucureşti.
Prin sentinţa nr. 19 din 7 aprilie 2004 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti conform art. 23 şi art. 24 alin. (8) din Legea 10/2001.
Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin sentinţa nr. 755 din 16 septembrie 2004 a admis cererea formulată de reclamant şi a obligat pârâta Primăria Municipiului Bucureşti să soluţioneze notificarea depusă de reclamant.
În motivarea sentinţei s-a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001 unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe prin decizie sau dispoziţie motivată asupra cererii de restituire în natură în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau de la data depunerii actelor doveditoare.
Art. 23 alin. (2) al aceleiaşi legi prevede că persoana îndreptăţită are dreptul să susţină, în faţa conducerii unităţii deţinătoare, cererea formulată, scop în care va fi invitată, în timp util, să ia parte la lucrările organului de conducere.
H.G. nr. 498/2003 prevede şi obligaţia unităţii deţinătoare de a comunica în scris persoanei îndreptăţite că emiterea dispoziţiei de restituire este condiţionată de depunerea întregii documentaţii care să dovedească temeinicia notificării.
Din interpretarea acestor texte legale rezultă obligaţia unităţii deţinătoare de a comunica în scris persoanei îndreptăţite posibilitatea acesteia de completare a actelor doveditoare.
În speţă, pârâta nu şi-a îndeplinit această obligaţie, astfel încât persoana îndreptăţită nu a putut depune toate înscrisurile doveditoare.
Împotriva sentinţei a declarat apel Municipiul Bucureşti prin Primarul General, criticând-o pentru nelegalitate, întrucât termenul de 60 de zile prevăzut pentru soluţionarea notificării este un termen de recomandare, iar depăşirea lui poate fi sancţionată cu obligarea la despăgubiri a unităţii deţinătoare, în măsura în care persoana îndreptăţită face dovada existenţei unui prejudiciu, lucru nedovedit în cauză. De asemenea, art. 22 al Legii 10/2001 prevede că dreptul de proprietate şi calitatea de moştenitor ale persoanei îndreptăţite se dovedesc numai cu înscrisuri şi numai după administrarea acestei probe unitatea deţinătoare poate emite dispoziţia motivată. Reclamantul nu a depus toate actele doveditoare necesare soluţionării notificării.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin decizia nr. 252 A din 15 februarie 2005 a respins apelul ca nefondat, reţinând, în esenţă, că pârâta Primăria Municipiului Bucureşti nu a comunicat în scris reclamantului faptul că actele depuse de acesta în condiţiile art. 22 din Legea 10/2001 sunt insuficiente, pentru ca acesta să-şi exprime poziţia, dacă înţelege să completeze probatoriul administrat sau nu are alte înscrisuri în justificarea cererii, astfel că este culpabilă de faptul că din anul 2001 reclamantul nu a primit nici un răspuns la notificarea depusă.
În concluzie, reclamantul nu a beneficiat de măsurile reparatorii prevăzute de Legea 10/2001, prima instanţă pronunţând o soluţie corectă.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că notificatorii aveau obligaţia să se intereseze dacă dosarul este complet, în caz contrar fiind obligaţi să aducă documentele lipsă, iar în situaţia în care nu mai aveau alte acte de depus trebuiau să transmită acest lucru printr-o adresă.
Verificând legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale aplicate, Curtea constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit dispoziţiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în redactarea aplicabilă la data pronunţării deciziei atacate, termenul de 60 de zile în care unitatea deţinătoare este obligată să emită decizia/dispoziţia motivată începe să curgă de la data depunerii notificării sau de la data depunerii întregului set de acte doveditoare prevăzut de art. 22 din lege.
Legiuitorul a stabilit două date de referinţă pentru îndeplinirea acestei obligaţii, în ideea de a nu prejudicia persoanele îndreptăţite care nu au depus întregul material probator odată cu notificarea. Deşi, iniţial, nu s-a prevăzut nici o altă obligaţie, în sarcina unităţii deţinătoare sau a persoanei îndreptăţite, de a verifica suficienţa materialului probator al dreptului de proprietate şi a calităţii de moştenitor, Normele Metodologice aprobate prin H.G. nr. 498/2003, pct. 23.1, au instituit, pentru unitatea deţinătoare, obligaţia de a comunica în scris celeilalte părţi, în intervalul de 60 de zile, faptul că documentaţia este insuficientă pentru fundamentarea deciziei de restituire.
În speţă, Primăria Municipiului Bucureşti nu şi-a îndeplinit această obligaţie, prejudiciind interesul legal al persoanei îndreptăţite.
Faţă de considerentele expuse, Curtea constată că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocate de recurentă, urmând a se respinge recursul declarat în cauză, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva deciziei civile nr. 252 A din 15 februarie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 4 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4653/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3366/2005. Civil. Despagubiri - daune morale.... → |
|---|
