ICCJ. Decizia nr. 3537/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3537
Dosar nr. 20803/1/2005
Nr. vechi 6023/200.
Şedinţa publică din 4 aprilie 2006
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 30 iunie 2004 pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamanta V.D. a formulat o contestaţie împotriva procesului-verbal nr. 242 din 20 mai 2004 al Comisiei Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 10/2001.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 805 din 22 septembrie 2004 a respins contestaţia.
În motivarea acestei soluţii s-a reţinut că petiţionara a formulat o notificare la 13 mai 2003 prin executorul judecătoresc deoarece în anul 2000 a suferit un accident vascular cerebral soldat cu o hemipareză dreaptă şi în acest mod s-a aflat în imposibilitate de a introduce notificarea în termenul prevăzut de lege, petiţionara locuind singură, fiica sa fiind plecată în Italia şi ea fiind despărţită de soţ.
Instanţa a constatat că petiţionara nu a putut dovedi data la care a suferit afecţiunea şi nici că a fost împiedicată să depună în termen notificarea. S-a apreciat că reclamanta putea da o procură de reprezentare pentru îndeplinirea formalităţilor cerute de Legea nr. 10/2001.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia nr. 168 A din 3 februarie 2005 a respins ca nefondat apelul reclamantei.
S-a constatat că soluţia instanţei de fond a fost legală şi temeinică pentru că deşi reclamanta a dovedit starea de boală nu a putut dovedi că în perioada după apariţia Legii nr. 10/2001 a fost în imposibilitate să se adreseze unei alte persoane şi că a fost în imposibilitate să formuleze notificarea.
Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs în temei legal şi a criticat soluţia instanţei de apel pentru interpretarea greşită dată actului juridic dedus judecăţii în sensul că nu s-ar fi arătat perioada în care a suferit accidentul care a împiedicat-o să acţioneze. Din contră a indicat această perioadă ca fiind între 8 februarie 2001-6 mai 2003. A mai arătat că în momentul în care a încetat cauza ce i-a provocat imposibilitatea a obţinut de la medic un certificat constatator, eliberat la 7 mai 2005, iar la 13 mai 2005 a adresat notificarea în conformitate cu cerinţele art. 103 C. proc. civ.
Reclamanta a mai criticat motivarea instanţei de apel în sensul că nu ar fi dovedit faptul că s-a aflat în imposibilitate de a acţiona, deşi i-a fost respinsă şi la fond şi în apel proba cu martori pentru a dovedi starea de inconştienţă în care s-a aflat o perioadă de timp, internată în spital, starea de inconştienţă împiedicând-o să dea procură cuiva să-i administreze interesele.
Faţă de aceste aspecte reclamanta a solicitat repunerea sa în termen.
Recursul este fondat şi va fi admis pentru următoarele considerente.
La 13 mai 2003 reclamanta a formulat o notificare pentru obligarea la despăgubiri băneşti pentru imobilul situat în Bucureşti.
Comisia Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 şi a HG nr. 614/2001 a respins cererea pentru depunerea notificării ca fiind peste termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 şi art. 21 alin. (1).
În contestaţia adresată instanţei reclamanta a solicitat repunerea în termen invocând starea maladivă în care s-a aflat pe perioada 2000-2003 şi care a împiedicat-o să respecte termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 de depunere a notificării.
Tribunalul Bucureşti şi Curtea de Apel Bucureşti au respins contestaţia considerând că petiţionara nu a făcut dovada perioadei când s-a aflat în imposibilitatea de a acţiona, certificatele medicale depuse atestând că ea suferă de bolile arătate şi că este în evidenţă medicală pentru acestea. S-a mai susţinut că petiţionara putea da procură unei alte persoane pentru conservarea dreptului.
S-a mai reţinut în mod corect că reclamanta a suferit un atac vascular cerebral dar în mod eronat s-a apreciat că nu s-a putut localiza în timp boala.
Din certificatul medical nr. 393 din 7 mai 2003 rezultă că pacienta V.D. este în evidenţa Centrului de diagnostic şi tratament Titan din 2000 până în prezent pentru mai multe boli grave „cu grad de risc înalt", în termenii certificatului, între acestea şi hemipareză dreapta post accident vascular cerebral (fila 2 din dos. de fond).
Deşi petiţionara a solicitat şi proba cu martori instanţa de fond a respins această probă şi a judecat cauza la primul termen de judecată. Soluţia a fost motivată pe nedovedirea faptelor pretinse.
De aceeaşi superficialitate în analizarea cauzei deduse judecăţii a dat dovadă şi curtea de apel care şi aceasta apreciază utile cauzei numai înscrisurile pe care le consideră insuficiente însă în probarea incapacităţii pretinse de reclamantă în împiedicarea de a depune notificarea în termen.
Din certificatul medical nr. 871 din 15 octombrie 2004 eliberat de acelaşi medic I.M. (fila 5 în dos. apel) rezultă amănunte în plus în legătură cu pacienta V.D. şi anume că aceasta a suferit în februarie 2001 un accident vascular cerebral care a necesitat internare de urgenţă, pacienta fiind în imposibilitate de comunicare şi deplasare, a prezentat hemipareză dreapta iar în prezent prezintă dificultate în deplasare.
Şi în apel reclamanta a solicitat proba cu martori pentru a dovedi situaţia în care s-a aflat aceasta, că este singură fără familie şi că a fost internată în perioada 2001-2003.
Proba i s-a respins ca irelevantă fără ca instanţa de apel, care a judecat tot la primul termen, să depăşească constatarea că petiţionarea nu a dovedit perioada când s-a aflat în această capacitate.
Potrivit art. 129 C. proc. civ. judecătorul este ţinut să judece în limitele cauzei cu care a fost sesizat şi dacă consideră necesar şi pentru aflarea adevărului este obligat să stăruie în completarea probatoriului propus de parte.
Or în cauză din contră instanţele au limitat probatoriul propus, refuzând sistematic proba cu martori care ar fi elucidat situaţia socială a petiţionarei şi nici nu s-au preocupat, faţă de înscrisurile depuse să ceară precizări de la unitatea sanitară care a avut-o în îngrijire pe bolnavă.
Boala acesteia, una nu uşoară, şi cu consecinţe din cele mai severe pentru existenţa socială şi fizică a pacientului, putea determina solicitarea de date suplimentare dacă cele oferite de certificatele medicale depuse la dosar au fost considerate insuficiente.
Din certificatul medical nr. 871 din 15 octombrie 2004 rezultă în mod expres că accidentul vascular cerebral cu hemipareză pe dreapta a avut loc în februarie 2001.
Adeverinţele medicale (fila 10 din dosarul de apel) eliberate la 2 februarie 2008, indică că pacienta a fost internată în perioada 8 februarie 2001-28 februarie 2002 pentru accident vascular cerebral.
Un nou accident vascular cerebral l-a suferit pacienta la 1 martie 2002 şi a fost internată din 1 martie 2002 la 6 mai 2003 (adeverinţă medicală 1021 din 6 mai 2003 fila 10 în dosarul de apel).
Instanţa de apel, reţinând motivarea că nu s-a făcut dovada perioadei de imposibilitate de a acţiona oferă o motivare străină de datele concrete ale cauzei cu care a fost sesizată.
În recurs recurenta a depus Decizia civilă nr. 113 din 14 aprilie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti între aceleaşi părţi însă privind un alt imobil revendicat de reclamantă, printr-o notificare depusă tot la 13 mai 2003 şi căreia i s-a răspuns prin procesul-verbal nr. 244 din 20 mai 2004 cu aceeaşi motivare în sensul că notificarea a fost depusă peste termenul prevăzut de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Prin Decizia civilă amintită Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a repus-o pe petiţionară în termenul de introducere a notificării. În acel dosar pe lângă actele medicale prezentate s-au audiat şi martorii A.M. şi P.I. (aceşti martori au fost indicaţi şi în prezentul dosar în lista de probe, fila 11 în dosarul de apel).
Constatând că toate împrejurările de fapt mai sus expuse rezultă din probele administrate în cauză se constată că în mod netemeinic instanţele au respins contestaţia constatând că petiţionara a depus peste termen notificarea.
În mod nejustificat nu s-au luat în examinare actele medicale depuse la dosar. Din acestea rezultă că din 2 februarie 2001 de când a suferit un accident vascular cerebral soldat cu paralizia părţii drepte a organismului, petiţionara s-a aflat în incapacitate fizică de deplasare, raţionare şi acţiune. În intervalul de până în 6 mai 2003, aceasta a mai suferit un asemenea atac, la 1 iunie 2003.
Un asemenea handicap, loco-motor în primul rând şi cu consecinţe severe de comunicare, cum relevă actele medicale, justifică lipsa de acţiune a reclamantei în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 şi explică de ce aceasta a adresat notificările (cea din procesul de faţă şi cea din cauza deja soluţionată) abia la 13 mai 2003. Imposibilitatea în care s-a aflat reclamanta a împiedicat-o şi să delege o altă persoană să se ocupe de interesele sale. În acest sens s-a dovedit că fiica sa este, potrivit actului de la dosar, cetăţean italian care domiciliază în Florenţa iar cu autoritate de lucru judecat s-a stabilit (în dosarul nr. 102/2004 al Curţii de Apel Bucureşti în care s-a pronunţat Decizia nr. 113 din 14 aprilie 2005, definitivă şi irevocabilă prin nerecurare) că după suferirea acestui accident cerebral nu s-a mai putut comunica cu reclamanta care nu a mai putut vorbi şi nu mai era coerentă.
Pe cale de consecinţă se constată că reclamantei nu i se aplică sancţiunea prevăzută de art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 prevedere menită să sancţioneze o atitudine de pasivitate vinovată care nu se poate reţine în privinţa reclamantei-recurente.
Aşadar, văzând dispoziţiile art. 103 C. proc. civ. dispoziţii care se aplică prin asimilare şi dreptului substanţial se constată că reclamanta a depus în termen notificarea.
Ca urmare, constatând că instanţele au pronunţat o soluţie nelegală şi netemeinică soluţionând cauza pe excepţie se va admite recursul împotriva deciziei nr. 168 A/2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, care se va casa şi în consecinţă se va admite apelul reclamantei împotriva sentinţei civile nr. 805/2004 a intimatei recurente pe care o desfiinţează.
Cauza se va trimite la aceeaşi instanţă pentru rejudecarea în fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de contestatoarea V.D. împotriva deciziei civile nr. 168 A/3 februarie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, pe care o casează.
Admite apelul împotriva sentinţei civile nr. 805 din 22 septembrie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pe care o desfiinţează.
Trimite cauza spre rejudecare la această din urmă instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 aprilie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 3572/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3470/2005. Civil → |
---|